Cum l-am mâncat pe tata

Dacă vreți să citiți ceva amuzant și inteligent, vă propun Cum l-am mâncat pe tata, traducerea lui Radu Pavel Gheo după best-seller-ul din 1960 al jurnalistului britanic Roy Lewis, proaspăt apărută la Polirom.

Mie mi-a amintit de Jurnalul lui Adam și al Evei, unde Mark Twain, cu umorul său caustic, își imagina cum ar fi arătat jurnalul intim al lui Adam în zilele Facerii. Altora le-a amintit, după cum aflăm de pe coperta a patra, nu doar de Familia Flintstone și de Monty Python, ci chiar de Kafka sau de Calvino.

Adam-ul lui Mark Twain era cam mizantrop, în mod clar iritat de apariția Evei, creatura "cea nouă cu părul lung" și inexplicabil obsedată să dea nume lucrurilor. Aproape la fel de comic, romanul lui Lewis are în comun cu Jurnalul lui Adam și al Evei scrierea lumii văzute pentru prima oară.

Deosebirea este că, dacă Twain folosea drept pretext narațiunea creaționistă, Roy Lewis se distrează cu narațiunea evoluționistă.

Ne aflăm în pleistocenul târziu, obiectele și ființele nu au încă nume, oamenii abia au coborât din copaci, familiile se perpetuează prin cosangvinare. E o lume care "se străduia din greu să evolueze", iar Ernest este cronicarul ei, povestindu-i propriului fiu despre "cel mai măreț om-maimuță".

Acesta este chiar tatăl lui, Edward, șef de familie și inventator: de-a lungul romanului, tatăl descoperă puterea focului, secretul creării lui, gătitul, beneficiile căsătoriilor exogame, săgeata cu vârful călit.

Tatăl este mereu nemulțumit de fii, dintre care doar Oswald pare dotat cu inteligența lui tehnică, în vreme ce sensibilul William aduce inutil la peșteră animale pe care vrea să le dreseze, iar contemplativul Ernest se laudă doar cu "niște trucuri cu umbre".

Unchiul Vanea este fratele lui retrograd. Deși se bucură de beneficiile vieții în familia lui Edward - unchiul Vanea recomandă mereu "întoarcerea în copaci".

Pe cât este Edward de devotat ideii de progres și viață modernă, pe atât este Vanea de convins că focul și gătitul, ca și celelalte găselnițe ale vieții moderne, sunt semne ale sfârșitului, prevestitoare de rău:

"Sunt dispus să accept că niște pietre ușor cioplite țin de natură, cu condiția să nu devii prea dependent de ele și să nu încerci în niciun fel să le șlefuiești excesiv. Nu sunt un încuiat, Edward, și pot accepta acest lucru. Dar nu asta! Asta e cu totul altceva. Asta ar putea duce cine știe unde. Îi afectează pe toți. Chiar și pe mine. Ai putea să arzi toată pădurea cu el. Și-atunci eu ce mă fac?"

cum l-am mancat pe tataPersonajele feminine sunt la fel de trăznite, de la mamă și mătuși la fetele din altă ceată, pe care frații sunt obligați să le ia de tovarășe după ce tatăl le interzice să se împerecheze cu surorile lor și decretează: "din momentul ăsta începe exogamia".

Mult mai puternică decât Ernest, Griselda îi devine parteneră după ce se preface învinsă de urmărire. Ajunsă în familia lui Ernest unde, între timp, carnea se mănâncă gătită, ea devine complice cu Edward și cu sora lui Ernest, Elsie:

"Femeile erau destul de mulțumite și se adaptaseră la noul lor cămin, în stilul în care o fac femeile și maimuțele: cârâind, ciorovăindu-se, alintându-se și vorbind ca femeile, adică în dialectul acela în care fiecare al doilea cuvânt este subliniat."

Deși comic, romanul nu este neapărat facil. Tot felul de coduri culturale sunt prezente în text pentru cei care doresc să le vadă. Unchiul Vanea e o trimitere clară la piesa lui Cehov și la personajul eponim, cu umori la fel de negre ca omul-maimuță al lui Lewis.

Griselda este un personaj din Decameronul lui Boccaccio, renumită pentru virtutea și modestia ei. Edward și William sunt nume sonore în istoria regalității britanice, iar Oswald trimite la uciderea lui Kennedy.

Jocul cu anacronismele e delicios, dar e dublat de comentarii ironic-sarcastice despre progres, distrugerea naturii de dragul profitului, chiar despre inventarea capitalismului.

Disputa finală între tată și fii se dă pe tema împărtășirii secretului focului: tatăl dorește să-i învețe pe toți cum să facă și să stăpânească focul, dar fiii consideră că trebuie să păstreze monopolul creării lui, pentru a putea solicita beneficii pe baza acestui control.

Chiar începutul ipocriziei și al religiilor se vede din pasaje precum acesta:

"A fost sfârșitul pe care probabil că și l-ar fi dorit: să cadă răpus de o armă cu adevărat modernă și să fie mâncat într-o manieră cu adevărat civilizată. Astfel i-am asigurat supraviețuirea - atât a trupului, cât și a umbrei lui."

Până la urmă, această nostimă istorie falsă a începuturilor omului pe pământ se dovedește - în multe dintre accentele ei - mai serioasă decât am fi crezut.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează