Compunere cu paralele inegale


Scriitorii sunt în mare măsură creația criticilor lor, oricât de paradoxal ar părea. Etichete precum "poetul național" sau "roman țărănesc", lipite de un critic cu autoritate pe un autor sau pe o operă, pot deforma întreaga lor receptare.

De la această observație am pornit în recomandarea din această săptămână, care îl are ca obiect pe Gheorghe Crăciun, cu recent reeditatul roman Compunere cu paralele inegale (Cartea Românească, 2015).

În literatura noastră, optzeciștii au fost asociați cu postmodernismul și cu textualismul. Iată un caz de etichetare abuzivă, pentru că numai câțiva dintre ei sunt cu adevărat postmoderni și textualiști. Gheorghe Crăciun nu se numără printre aceștia.

Dispărut dintre noi în urmă cu 9 ani, chiar pe 30 ianuarie, Crăciun s-a văzut descris ca textualist în ciuda faptului că obsesia principală a romanelor sale este raportul cu realitatea. Mai precis, pe el îl interesează corporalitatea și exprimarea ei.

Scriitorul explică la un moment dat că nu înțelege prin corporalitate limitele corpului fizic, ci un lucru pe care îl numește, foarte precis, "acea interioritate viscerală și rațională" care ne permite conștiința realității.

Romanul este o continuare a unei povești începute în Acte originale/ Copii legalizate (1982), în care se plănuiește scrierea unui roman la două mâini, între doi prieteni. Compunere cu paralele inegale schimbă puțin miza, deși păstrează tema.

Tot o carte despre scris, Compunere... caută soluția în afara literaturii, săpând arheologic în straturi culturale uitate. Vlad Ștefan - personajul scriitor - recitește romanul Dafnis și Cloe, al anticului Longos, propunându-și să readucă la viață credința în scris a acestuia, ca și credința în iubire a personajelor lui.

Să nu uităm că Dafnis și Cloe este un roman idilic și didactic, în care doi copii părăsiți și crescuți în două familii de păstori se îndrăgostesc și se căsătoresc după ce parcurg o întreagă "școală a iubirii". Mai mult, sunt regăsiți de familiile lor regale, așa că la final au totul: iubire netulburată, căsătorie, statut social, viață bucolică, înțelepciunea naturii și a miturilor deopotrivă. Citit astăzi, romanul lui Longos este indigest de dulce și lipsit de condimentele unei bune ficțiuni.

El a exercitat însă o atracție specială asupra multor scriitori moderni, care l-au privit ca pe un artefact imposibil de recreat într-o cultură a angoasei, într-o lume a miturilor spulberate.

De exemplu, suprarealistul francez Boris Vian îl rescrie altfel în Spuma zilelor, un superb micro-roman poetic. Acolo, dragostea moare de îndată ce ajunge sub imperiul necesității. Lumea muncii și lumea ordinii conjugale o sufocă pe Chloe, eroina lui Vian, dar și credința că iubirea sau compasiunea mai sunt posibile.

compunere-cu-paralele-inegaleTextul din Compunere... are doi timpi. Primul aparține prezentului și perspectivei lui Vlad Ștefan, notațiilor lui zilnice, fragmentelor de jurnal, unor conversații ale personajelor, dar și unor reverii despre dragoste, despre posibilitățile corpului.

Fiecare construcție despre amor are însă la capătul ei o ratare, chiar dacă nu toate se finalizează cu sinuciderea bovarică la care asistăm într-una dintre ele. Acest flux al prezentului este întrerupt sau, mai degrabă, ritmat, de niște "epure pentru Longos".

În aceste capitole separate, Crăciun rescrie practic textul romanului idilic al lui Longos, rămânând foarte aproape de original. Câștigul rescrierii este dublu: pe de o parte, aruncă lumină în universul iubirilor ratate din prezent, iar - pe de alta - îl aduce pe autorul antic la viață, dându-i o voce de care cititorul modern se poate îndrăgosti.

În final, Dafnis, acum bătrân, este chiar scribul care rescrie totul: "Pentru cine scria? Iată, nu se gândise. Și nu-l va prinde oare moartea acolo, aplecat asupra acelui izvor de simțăminte și patimi nemaiîntâlnite vreodată? Iată, zâmbea la gândul unei săvârșiri din suflarea ființei cu pana de gâscă în mână. Dar va răzbi într-adevăr, peste timpuri, frumusețea aceasta amară ce-i clocotește în inimă, până sub ochii unui om ce n-ar mai putea înțelege cum a fost lumea lui viața lui, însă ar ști, nesmintit, citindu-i scrierea, că el a iubit o dată pentru totdeauna cât i-a fost dat să trăiască? Iată, el își spunea că dragostea e singurul lucru neschimbător pe lumea aceasta."

Noua ediție, a treia, din Compunere... trebuie citită însă și pentru efortul de recuperare a unui scriitor în mișcarea creației sale. Pentru că seria îngrijită de Carmen Mușat și de fiica scriitorului, Oana Crăciun, redă romanul într-un întreg laborator de lucru.

Veți avea acces la pagini de manuscris, la intimitatea pregătirii documentației romanului, la texte însoțitoare și la un dosar de receptare. Un deliciu pentru bibliofili.


Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează