Amintiri în dialog

Mă bucură enorm o inițiativă a editorilor de la Humanitas, care a dus la reeditarea unor volume ale lui Matei Călinescu într-o serie de autor, coordonată de Lidia Bodea. Toată seria e o bijuterie și merită citită sau recitită în întregime.

În ea figurează și un volum alcătuit de Matei Călinescu împreună cu Ion Vianu și intitulat Amintiri în dialog. Din 1994, când a apărut pentru prima oară, volumul a cunoscut mai multe ediții, dar și mai multe forme, pentru că autorii au continuat să dialogheze, atât între ei, cât și cu propriile epistole deja apărute.

Vă propun astăzi volumul atât pentru ceea ce conține, cât și pentru această istorie interpolată a aparițiilor sale, în care se poate vedea – pentru cine știe să privească – la fel de multă semnificație culturală, socială și politică pe cât se află în textele celor doi autori.

Foarte reductiv spus, cartea face referire la România anilor ’40-’90 în 500 de pagini de amintiri, analize și comentarii culturale, care se citesc fără să poți lăsa cartea din mână.

Este adevărat că regimul discursului e subiectiv, că totul începe ca un taifas între niște vechi prieteni, dar epistolarul nu are nimic din exhibiționismul egolatru al altor volume din această categorie.

Dimpotrivă, susținuți și de predispozițiile lor structurale, cei doi reconstituie, „mai mult ca pe niște teme de meditație decât ca pe niște evocări autobiografice propriu-zise, împrejurările personale și sociale în care – și împotriva cărora – s-au format și au trăit în România comunistă pentru ca, în deceniul al 8-lea, la distanță de cinci ani, s-o pornească pe drumul exilului”.

Cei doi îi dedică întregul proiect unui coleg, lui Miron Chiraleu (a se vedea mai ales scrisoarea lui Ion Vianu intitulată „Cel ce nu s-a predat”), care rămâne pentru ei „Steaua Polară a vieții”, „figura demnității și curajului”, „înfrângerea finală a șovăirii în fața suferinței”.

Miron Chiraleu – care ar fi putut supraviețui el însuși ca reprezentant al „generației pierdute” – nu acordă vieții o valoare superioară libertății individuale, prin urmare nici nu ia în calcul supraviețuirea într-un regim care îi solicită compromisuri din ce în ce mai mari.

Cel mai tulburător lucru din dialogul celor doi mi se pare tocmai tăria de a recunoaște și de a verbaliza micile trădări care – inofensive în sine – se acumulează într-o mare lașitate. Este o calitate rară în discursul public și diaristic de la noi, poate și de aiurea.

Fără să procedeze maniheist și să localizeze viciile mereu în ograda „celuilalt”, cei doi încep de fiecare dată cu asumarea propriilor gesturi care au putut hrăni răul căruia apoi i-au ajuns martori și obiect:

„Un astfel de cult (al lui Ceaușescu – n.r.) – strident și fals – nu s-ar fi putut organiza fără consimțământul tacit al unei părți însemnate a populației (inclusiv o parte însemnată a intelectualității), prizonieră inconștientă a mentalității de ostatec. /…/ Imperativul simplu, în situația dată, era unul al supraviețuirii” (Matei Călinescu).

Nevoia de nuanțe creează pagini memorabile despre exil. Departe de a fi văzut ca o Arcadia pururi ferice sau ca un teritoriu al dezrădăcinării, exilul îi apare inițial lui Ion Vianu ca spațiu al moralei că „viața nu este grea pentru că trebuie să alergi după cine știe ce provizii, ci numai și numai pentru că e viață„:

„Lipsit de grija zilnică a traiului într-o lume în care până și nevoile elementare erau resimțite ca un privilegiu, trăind acuma într-o societate bazată pe un anumit respect mutual între indivizi mă găseam /…/ față în față cu dificultatea de a trăi, neîntinată”.

O uriașă valoare documentară se ascunde în Amintiri în dialog, sporită de faptul că amintirile sunt verificate cu interlocutorul, contextualizate și interpretate critic.

„Nu merge așa”. Cum a ajuns România în criză energetică și ce trebuie să facă statul român până la vară, ca să evite o situație similară

Întărirea rețelei, grăbirea investițiilor în capacitățile de stocare, contorizarea inteligentă, dar mai ales curajul de a face loc rapid investițiilor în capacități noi de energie alternativă - doar câteva dintre soluțiile pe care statul român le ignoră. De ce?

5G+ la metrou: de ce internetul mai rapid înseamnă, de fapt, mai mult timp pentru tine (P)

Odată cu beneficiile 5G, drumul cu metroul devine, în sfârșit, timpul acela pe care îl poți folosi exact cum îți dorești. Iar într-un oraș în care suntem aproape mereu pe fugă, câteva minute în care faci ce-ți place sunt suficiente cât să-ți schimbe starea de spirit și să ajungi la destinație puțin mai relaxat.

Aflăm multe despre familiile celor doi, despre ascendența boierească a lui Matei Călinescu, despre familia de evrei convertiți a lui Ion Vianu, despre universitatea bucureșteană cu Tudor Vianu, G. Călinescu, Nichita Stănescu, dar și despre mica burghezie inter- și postbelică.

Vedem interioare, parcuri, figuri, într-o derulare pe repede-înainte, prin obiectiv îngust, a istoriei românești din cinci decenii, care au inclus măcar două cotituri neașteptate și pline de consecințe (instalarea și prăbușirea comunismului).

Acuitatea observațiilor psihanalistului Ion Vianu și privirea de romancier a lui Matei Călinescu sunt în mare măsură responsabile de senzația de realitate pe care acest volum splendid le-o procură cititorilor.

Într-o vârstă cu intelectuali de carton, cu scriitori de carton și cu oameni politici de carton, Amintirile în dialog au darul de a oferi – alături de toate cele deja spuse – realitate, modestie și umanitate, adevăr și empatie. Un volum pentru multe recitiri de acum înainte.