Continua distragere a atenției copleșește sufletul

Alex Enăşescu

Redactor

Atenția este cea mai importantă resursă pentru oricine își petrece majoritatea timpului în fața unui ecran. Nu întâmplător, prima dintre cele 79 de teze despre tehnologie ale lui Alan Jacobs este că totul începe de la atenție.

Este vital să ne întrebăm ce merită și ce nu merită atenție, și asta pentru că lucrăm cu o resursă finită, care poate fi investită cu folos sau risipită, la fel ca banii.

Alocarea atenției devine esențială pe măsură ce tehnologia facilitează fragmentarea ei.

Într-unul dintre cele mai bune eseuri publicate anul trecut, influentul autor britanic Andrew Sullivan descrie felul în care fluxul neîntrerupt de știri, statusuri și notificări copleșește sufletul uman:

„Întreruperile sunt adesea plăcute, pentru că, de obicei, ele vin de la prieteni. Distragerile ajung în creierul tău conectate la oameni pe care-i știi (sau crezi că-i știi), asta e partea genială a rețelelor de socializare.

Din primele etape ale evoluției, oamenii au fost neobișnuit de pasionați de bârfe, de unde și nevoia de a fi la curent cu știrile despre prieteni și familie, pe măsură ce rețelele de socializare s-au mărit. Am fost atrași de informații cu același nesaț ca de zahăr”.

Analogia cu zahărul este folosită și de Matthew Crawford, care crede că distragerea atenției e un fel de obezitate mentală.

La fel cum industria alimentară exploatează apetitul pentru zahăr, mass-media folosesc noile tehnologii pentru a difuza stimuli irezistibili pentru psihicul uman.

Cei mai puțin tehno-sceptici vor spune că nu tehnologia e problema, ci lipsa de moderație a utilizatorilor. Unii oamenii nu pot să nu-și verifice feed-ul de Facebook, la fel cum alții nu pot să-și refuze o înghețată.

E limpede că cei care nu-și controlează impulsurile sunt mai vulnerabili, dar există destule articole care stau mărturie că până și cei mai cumpătați dintre noi au dificultăți în a-și proteja atenția de distragerile și distracțiile inerente tehnologiei moderne.

Tony Schwartz, unul dintre autorii clasici ai literaturii privind productivitatea, recunoștea că el însuși a devenit dependent de Internet:

Dependența este acea atracție nestăvilită către o substanță sau o activitate, care devine atât de compulsivă încât deranjează viața de zi cu zi. După această definiție, aproape toată lumea pe care o cunosc e mai mult sau mai puțin dependentă de Internet. Această dependență a înlocuit munca în sine în topul dependențelor acceptate social.

Genul ăsta de ieremiadă nu este nou. Gânditorii iluminiști asociau lipsa atenției cu degradarea caracterului moral al unei societăți, dar subiectul era academic la acea vreme.

Astăzi, oricine are un smartphone simte tensiunea constantă dintre atenție și distracție, și nevoia de a-și lua atenția înapoi.

BZ 77 FUN

Nimeni nu a știut și nici n-a putut afla vreodată cum de, într-o noapte oarecare de vară, a apărut acel Mercedes lung în parcarea din spatele blocului B3 de pe Strada Pajiștei, numărul 12. Era parcat ilegal, nu departe de o ghenă cu gunoaie mereu răsfrânte peste pubele.

Lindenfeld. Eterna reîntoarcere în seducătorul sat-fantomă.

Undeva în Banatul Montan, în Munții Semenic, mai precis la poalele Vârfului Nemanu Mare, la cam 800 de metri altitudine se află rămășițele unui sat-fantomă. Numele lui sună ca o chemare de sirenă – Lindenfeld (Câmpul cu Tei). Și mai e ceva subtil aici: lindern ca verb tranzitiv în limba germană înseamnă „a alina”. Îmi place această idee de „a-ți căuta liniștea pe câmpul cu tei”. Mult mai poetic decât vechea denumire populară a locului cunoscută drept Cracul Teiului.