Daniel Tudorache, candidat independent, își depune candidatura pentru primăria sectorului 1 la alegerile locale, în București, 27 aprilie 2024. Inquam Photos / George Călin

Daniel Tudorache, candidat independent, își depune candidatura pentru primăria sectorului 1 la alegerile locale, în București, 27 aprilie 2024. Inquam Photos / George Călin
26/09/2024
Context.ro: Stenograme din dosarul Diamantelor. În plin protest împotriva Legilor Justiției, Daniel Tudorache planifica excursii în America Latină: Peru, Columbia și Panama
În februarie 2017, atunci când sute de mii de români au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva Ordonanței 13 date de Guvernul PSD, Daniel Tudorache planifica vacanțe în America Latină, reiese din stenogramele din „dosarul diamantelor”, în care fostul primar al Sectorului 1 a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru trafic de influență.
Pe 23 septembrie a avut loc primul termen al apelului formulat în „dosarul diamantelor”, în care Daniel Tudorache a fost condamnat pe fond, în iulie, la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Fostul primar şi soţia lui au fost achitaţi, în acelaşi dosar, pentru o parte din acuzaţiile formulate de DNA, cele referitoare la spălarea de bani, astfel fiindu-le permis să-şi păstreze sumele de bani şi bijuteriile confiscate. Ion Niţă, despre care procurorii DNA susțin că a fost intermediarul lui Daniel Tudorache în afacere, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă, după ce acesta şi-a recunoscut vinovăţia. Pedeapsa a fost cumulată cu o altă condamnare de 7 ani şi zece luni primită în dosarul de corupţie al lui Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei.
Vacanța planificată în America Latină, în plin boom al protestelor împotriva Legilor Justiției
Daniel Tudorache și soția sa au divorțat în 1993, dar au continuat să conviețuiască împreună și să meargă în vacanțe de lux în toate colțurile lumii, susțin procurorii DNA.
La început de februarie 2017, în perioada celor mai mari proteste anticorupţie din România, Tudorache organiza, într-un apel telefonic pe care l-a avut cu o persoană cu prenumele Robert, o vacanță în America de Sud, care ar fi avut loc la finalul lui februarie, la care au participat şi Daniel Tudorache împreună cu familia sa, conform stenogramelor din dosar. În cadrul discuției erau amintiți Liviu Dragnea, vicepremier la acea vreme, și Gabriela Firea, primar general al Capitalei.
Citește continuarea pe Context.ro
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this
