Cei trei care au speriat vestul Africii. O echipă din România la raliul Budapest-Bamako

Ioana Epure

Director editorial

„Reține că Africa nu a fost niciodată o parte sigură a lumii. Epidemiile virale, rebeliunile, loviturile de stat, războaiele civile, tensiunile etnice fac parte din călătoriile în această regiune. Nu vrem să te păcălim. Intri pe riscul tău.” 

Așa descriu organizatorii raliului Budapest-Bamako riscurile participării la cursa trans-sahariană de 9400 de kilometri, care traversează zece țări. Evenimentul e descris, tot pe site-ul oficial, ca un „eveniment de asistență minimă”, ceea ce înseamnă că, dacă ai probleme, poți conta doar pe tine și pe prietenii tăi, împreună cu care concurezi. 

Și atunci, de ce te-ai duce? Ce demon teribilist te-ar putea convinge să te înhami la așa ceva?

Pentru echipa românească UCab, formată din Grațian Mihăilescu (fondator Urbanize Hub), Mihai Lupu (fondator EduCab) și Cosmin Savu (de la „România, te iubesc!”), nu e doar despre senzații tari. E despre conexiunile pe care le pot face cu comunitățile prin care trec. E despre expansiune emoțională. E despre construirea unor punți între noi și ceilalți. 

Chiar dacă, pe drum, e posibil să trăiască deopotrivă cele mai bune, dar și cele mai rele zile din viața lor. 

„E un mod de a te vindeca de ego”

Grațian Mihăilescu visează cursa asta de aproape 8 ani, dar n-a vrut să se înscrie la ea doar de dragul aventurii - ar vrea ca această călătorie să fie și utilă. 

„Genul ăsta de expediție e un mod de a te vindeca de ego, pentru că fiecare dintre noi acumulăm un anumit tip de egocentrism de-a lungul timpului, pentru că trăim în niște bule mici, lumi mici, iar lumile alea mici în care noi ne învârtim îți dau impresia că tu ești foarte important”, povestește Grațian. După ani de zile în care ne-a vorbit despre viitorul orașelor, despre cum am putea trăi puțin mai bine în propriile comunități și despre cum am putea face străzile mai prietenoase pentru oameni, Grațian a decis să-și ia niște lecții și de la deșertul african. „Călătoriile și genul ăsta de expediții sunt o modalitate de a intra într-o lume în care nu știi ce-o să se întâmple. Tu nu mai ești cine ești și nu însemni mare lucru pentru oamenii cu care vei interacționa. Asta te ajută să accepți mai ușor impredictibilitatea și să devii, poate, mai umil”, explică el. 

Așa că, în primă fază, partenerul ideal nu putea fi altcineva decât Mihai Lupu, care ajută împreună cu EduCab de ani buni comunități din România și din toată lumea care n-au acces la expertiză și resurse - Tanzania, Bangladesh, Senegal, Nepal sunt doar câteva dintre statele unde organizația are proiecte de dezvoltare comunitară. 

Echipa UCab la evenimentul de fundraising din decembrie 2021, club Expirat, București

Geniul

Copiii pe care România îi doare: de ce avem nevoie de un spital pentru îngrijire paliativă pediatrică

În România, peste 22.000 de copii au nevoie de îngrijire paliativă, dar există doar 40 de paturi disponibile la nivel național. HOSPICE Casa Speranței vrea să schimbe această realitate construind primul spital de îngrijire paliativă pediatrică din țară, în Adunații Copăceni. Spitalul va oferi servicii integrate: îngrijire la domiciliu, kinetoterapie, consiliere psihologică și terapii pentru copii și familiile lor.

„Educab e o conexiune între oameni și o conexiune între resurse, pentru a potența comunități”, își descrie Mihai misiunea. Iar un drum care să îl treacă prin mai multe state africane, unde se pot găsi parteneri pentru alte și alte proiecte, nu putea fi altceva decât o oportunitate. 

„I-am zis lui Mihai, vezi că mergem cu Educab în chestia asta, adică nu l-am întrebat nimic, l-am pus în fața faptului împlinit și l-am lăsat un an de zile să se pregătească mental,” râde Grațian. Expertiza și resursele pe care le vor atrage cei doi, împreună cu Cosmin Savu, se vor îndrepta către comunitățile prin care trec.

„Avem șansa să dăm drumul la niște motoare de dezvoltare. Vrem să construim canale pentru antreprenori care să înceapă proiecte acolo. Deja avem discuții cu comunități din Siera Leone și Senegal pentru a le oferi suport educațional - cu companii care vor să doneze laptopuri, vrem să ducem acolo cărți și alte lucruri prin care oamenii pot să învețe, care să le capaciteze dezvoltarea și să îi ajute pe ei să se ajute pe ei, nu să le dăm bomboane sau jucării”, explică Mihai. 

Pentru că atunci când doar donezi obiecte, oamenii care le primesc nu învață neapărat și ce să facă cu ele mai departe.  

De la stânga la dreapta: Cosmin Savu, Mihai Lupu, Grațian Mihăilescu

Mihai nu mai face turism de mulți ani, deși atunci când îl suni nu știi niciodată din ce țară o să-ți răspundă la telefon: își dorește construiască ceva în toate locurile în care ajunge. Iar împreună cu echipa UCab va trece prin Senegal, unde are deja un proiect început - e o oportunitate bună pentru a-i lua pulsul și pentru a duce acolo laptopuri donate special pentru clădirea unei biblioteci locale. 

Cosmin Savu are, la rândul lui, poveștile lui din Africa - pe multe dintre ele le-ați văzut deja la „România, te iubesc!” - așa că s-a alăturat în mod natural echipei formate din Grațian și Mihai, după niște timp petrecut împreună la festivalul de la Gărâna.

Unde, cum, când

În spirit, raliul Budapest-Bamako e un moștenitor al raliului Paris-Dakar - deși, la fel ca raliul Dakar, ce nu se mai ține în Africa, ci în Arabia Saudită, nici Budapest-Bamako nu se mai termină în Bamako, ci în Freetown, Sierra Leone, din cauza instabilității politice din Mali. 

Este deschis însă oricărui tip de vehicul cu care te-ai putea plimba și pe stradă. Ambulanță, Dacia bunicilor tăi, motocicleta cu care faci livrări la Glovo - atâta timp cât ești sigur că vehiculul tău va putea face față condițiilor dificile din deșertul Sahara, te poți înscrie cu el în competiție. 

Echipa românească UCab a decis să participe cu un Nissan X-Trail la mâna a doua, o mașină veche pe care se vor ocupa s-o doteze cu tot ce are nevoie în așa fel încât să nu-i lase baltă în mijlocul pustietății - mai ales nu în Sahara de Vest, un teritoriu disputat între Maroc, Mauritania și Republica Democrată Arabă Sahrawi (SADR) - poate vă e mai familiar sub numele de „Spanish Sahara” - care e, cel puțin parțial, un „no man’s land”, neguvernat și neadministrat de vreo autoritate care să îi ajute în cazul în care au nevoie de ajutor. 

Pentru că raliul are și o componentă umanitară, după încheierea expediției mașina rămâne în Freetown, unde va fi donată unui spital, pentru a fi folosită la intervenții.

După startul din Budapesta, șoferii vehiculelor - mașini, camioane și motociclete - au trei zile pentru a conduce prin Europa până în portul marocan Tanger. De aici, traseul taie munții Atlas și deșertul Sahara. După granița cu Mauritania, pe concurenți în așteaptă Sahelul, apoi, după traversarea Senegalului, junglele din Guineea și Sierra Leone. Raliul durează 20 de zile în total, în care cei 700 de concurenți vor conduce în jur de 500 de kilometri pe zi.

Ce-ți pui în bagaje într-o astfel de călătorie? 

Pentru trei oameni care vor sta înghesuiți într-o mașină trei săptămâni, nu există prea multe opțiuni. Și, înainte de orice, mașina cu care se vor deplasa va trebui pusă la punct din punct de vedere tehnic. Vor trebui achiziționate canistre pentru combustibil, roțile vor trebui înălțate, iar mașina va avea nevoie de un acoperiș pentru bagaje. Cauciucurile de iarnă, cu care cei trei vor străbate Europa, vor fi schimbate în Spania cu cauciucuri de vară, mai potrivite cu zona de deșert pe care urmează să o exploreze. 

„Mi-e teamă puțin de capacitatea mașinii pe care o avem, mi-e teamă să nu ne rătăcim, pentru că, gândește-te, cum ar fi să te rătăcești într-un deșert?”, se întreabă retoric Grațian.

Cum te menții în siguranță pe un astfel de traseu, însă? Mihai nu-și pune multe probleme. 

„Îți iei în primul rând măsurile de precauție normale în genul ăsta de situație. Nu mergi pe timpul nopții, nu te îndepărtezi prea mult de drum, de ruta ta. Pentru că în fiecare zi trebuie să ajungi într-un alt punct. Dacă te îndepărtezi de rutele alea mai circulate, se pot întâmpla lucruri. Trebuie să mergem relativ grupați. Să nu te oprești aiurea prin comunități. Lucrurile astea scad posibilitatea să ți se întâmple ceva.”

Să ai trusă de prim ajutor. Piese de schimb pentru mașină. Plus tot ce îți trebuie în cazul în care se întâmplă ceva și nu îi poți contacta pe organizatori, pentru că n-ai semnal și trebuie să înnoptezi acolo: corturi, saci de dormit. 

„În fiecare zi o să primim harta pentru fiecare zi, trebuie să mergem de aici, aici. O să ne orientăm, o să avem busolă, generator la noi ca să avem mereu curent pentru laptopuri. O să avem și hartă fizică, și hartă electronică”, adaugă Mihai. 

Mâncare de urgență, batoane calorice și biscuiți, de care nu se vor atinge decât dacă e nevoie. Mâncare uscată și ingrediente locale, din care pot găti dimineața și seara. O rezervă constantă de cel puțin 20 de litri de apă, pentru că vor străbate sute de kilometri în deșert fără a trece prin așezări umane. 

În fiecare seară vor ajunge - cel puțin în teorie - în locuri special amenajate, marcate pe hartă, unde se strânge toată lumea, zone care sunt și păzite și unde îți poți face „o supă la plic”:

"O să avem niște protocoale pe care o să le agreăm între noi trei, în caz că se întâmplă ceva, vedem ce ne zic și organizatorii, deși ei spun de la început, încă de când te înscrii, ai câteva pagini în care spun că n-or să intervină, și ești on your own. Și se poate întâmpla să rămâi fără mașină. Trebuie să avem la noi niște numere de telefon, dacă ajungi fără nimic, te duci într-un sat, ceri un telefon. Aia e, s-a terminat raliul, vezi cum poți să pleci din locul ăla", explică Mihai. 

Dincolo de asta, tot ce poți face e să încerci să fii cât mai pregătit. Dacă se sparge un geam, să ai niște folie. Faci insolație? Trebuie să ai medicamente, pentru că nu ai unde să fii spitalizat. 

Și să fii pregătit să petreci trei săptămâni, câte 16 ore pe zi pe drum, închis într-o cutiuță de metal împreună cu alți doi oameni. 

„E important să ai echipă cu care să ai chimie atunci când pleci la drum”, concluzionează Cosmin. „Trebuie să fie oameni cu care să te înțelegi bine. Dar noi ne știm viețile. Deja avem multe povești. Și în rest, e mică mașina, dar nu e chiar așa de mică. Mai ai un loc unde să te refugiezi: în mințile tale. Dacă simți nevoia să povestești, povestești. Dacă nu, taci.” 

Între timp, până pleci, nu strică niște exerciții pentru spate, râde Cosmin. De la o vârstă, chiar și statul în mașină devine complicat. 

Singurul lucru care sperie până și aventurierii: cea mai nouă variantă de Covid

„Suntem profund întristați că a trebuit să amânăm Budapesta-Bamako, dar înțelegem că Marocul este profund îngrijorat de varianta Omicron și de creșterea numărului de cazuri”, declara, la sfârșitul lunii decembrie, organizatorul raliului, Andrew G. Szabo. Așa că, din cauza restricțiilor de circulație, deși startul era programat inițial pe 28 ianuarie, el s-a amânat pe 18 martie. 

„Sunt vremuri dificile și Covid-19 ne-a tot schimbat planurile în ultimii doi ani. Devine din ce în ce clar că trebuie să ne sincronizăm evenimentele cu valurile de Covid din întreaga lume”, a mai spus Szabo.

Vestea bună pentru echipa românească UCab?

„Suntem bucuroși să raportăm că nimeni nu s-a pierdut complet sau nu a dispărut vreodată la vreunul dintre evenimentele noastre noastre.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€