Cea mai frumoasă istorie a iubirii

În februarie, iubirea devine totalitară. Rozul, zahărul, inimioarele, florile, suspinele și săruturile ajung un fel de obligație de serviciu.

Am ales recomandarea de astăzi din suprasaturație, ca să ne pună la adăpost de toate aceste clișee sufocante. Tot ca să rămânem cu picioarele pe pământ, m-am ferit astăzi de ficțiuni și am ales un volum de interviuri.

Editura Paralela 45 dedică temei o colecție întreagă („Biblioteca erotică”), care merită consultată integral. Însă astăzi mă opresc la Cea mai frumoasă istorie a iubirii (tradusă de Alexandru R. Săvulescu în 2004), un volum de discuții pe tema iubirii și a sexualității. Întrebările le pune Dominique Simonnet, redactor-șef al revistei „L’Express”, căruia îi răspund romancieri, eseiști, și reputați istorici ai culturii din Franța contemporană, fiecare în câte un capitol.

Observația care coagulează proiectul privește distincția între „ceea ce ne-ar plăcea să facem” și „ceea ce facem cu adevărat”. Dacă, în primul caz, ne răspund fantasme despre iubire răspândite prin artă și literatură, în al doilea ne răspund istoria culturală și istoria vieții private. Cartea coordonată de Simonnet se ocupă de acestea din urmă.

Pentru a da o coerență de volum observațiilor făcute de specialiști, editorul recurge – ca un bun jurnalist – la o simplificare. Îi roagă pe cei intervievați să țină cont de jocul celor trei sfere legate de dragoste: sentimentul, căsătoria și sexualitatea. Cu această triadă în minte, ei parcurg secolele din preistorie până astăzi.

Pentru a vorbi despre apariția sentimentului de iubire la primii oameni, crede Jean Courtin, „trebuie să așteptăm dezvoltarea creierului”, pentru că oamenii lipsiți de inteligență sunt incapabili să iubească. Abia emoționați de o astfel de afirmație, vom reveni la temperaturi mai analitice când vom afla că „Cro-magnon și Cro-miniona” erau conștienți de pericolul cosangvinizării și făceau schimb de parteneri cu aceeași ușurință cu care făceau troc cu materii prime.

Un alt mit spulberat este ideea că primii oameni făceau dragoste în poziția misionarului. Mult mai probabil e că imitau poziția animalelor care îi însoțeau. Cu toate acestea, iubirile paleolitice nu erau mai puțin reale decât ale omului modern. Ele ar fi fost chiar „mai intense, mai adevărate, fiindcă erau eliberate de orice contingențe și de reguli sociale”.

Pentru lumea romană, înainte de a fi o chestiune de sentiment, relația bărbatului cu femeia este una de putere. Foarte amuzante sunt istoriile despre ușurința cu care femeia putea să divorțeze fără ca măcar să-și informeze soțul despre desfacerea căsătoriei.

Dar cele mai importante observații sunt cele privitoare la falsificarea moravurilor romane în reprezentările lor din film și din literatură. Departe de a fi orgiastică – scrie Paul Veyne -, Roma era „o lume mahomedană înainte de vreme, o lume puritană”.

Departe de a fi amorezi rafinați, tinerii romani nu își dezvirginau soțiile în noaptea nunții, ci le sodomizau. Dar, mai ales, trebuie reținută de aici observația că nu lumea creștină inventează morala conjugală, ci lumea romană, unde „soții trebuie să fie caști, să-și controleze și cel mai mic gest, să nu se mângâie prea mult, și să nu facă dragoste decât pentru a procrea. Sexualitatea este pentru a face copii. Romanii au inventat cuplul puritan!”

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

PressOne Alege: Lasconi și Georgescu își dispută intrarea în turul II LIVE

Peste 18 milioane de români sunt așteptați la primul tur al alegerilor prezidențiale. PressOne vă prezintă cele mai importante evenimente din ziua votului. 

Despre căsătoriile aranjate din Evul Mediu, dar și despre impunerea modelului monastic ca model absolut povestește Jacques le Goff: „de acum înainte, corpul este asimilat cu un loc al dezmățului. Își pierde demnitatea.”

Am aflat abia acum că poemul erotic Cântarea cîntărilor – carte ecstatică a Vechiului Testament și carte favorită a creștinilor secolului XII european – este deturnat spre lectura alegorică în secolul XII.

Teologii ortodocși sunt îngrijorați de atenția pe care o primește acest text, așa că îi reglementează lectura. Abia atunci devine și homosexualitatea cvasi-eretică, după ce „beneficiase de o oarecare indulgență din partea Bisericii (până într-atât încât o anumită formă de cultură gay pare să se fi și dezvoltat în sânul său)”.

Din capitolele dedicate secolelor mai apropiate de noi veți afla că țăranii au inaugurat căsătoria din dragoste (Jacques Solé), că „dragostea este inacceptabilă pentru cine dorește să reglementeze viața privată; dragostea este inamicul Revoluției” (Mona Ozouf), că abia înspre finalul secolului XIX se înlocuiește „sexualitatea genitală și rapidă, care avea ca scop procrearea” cu o „sexualitate senzuală”, tandră (Alain Corbin), că militanții pentru exercitarea „dreptului la dorință”, din Franța anilor ’68, descoperă curând că sentimentul este mai revoluționar decât dorința sexuală, devenită, ea însăși, totalitară (Pascal Bruckner).

Ultimul capitol îi aparține lui Alice Ferney, romancieră prea puțin cunoscută la noi, unde i s-a tradus, din câte știu, doar Cartea iubirii (2004). Ea este convinsă că există indivizi dotați pentru iubire și indivizi lipsiți de această abilitate. Pentru a educa abilitatea absentă, autoarea susține că ne-ar trebui o educație sexuală și morală deopotrivă.

A iubi presupune efort, alegere, travaliu, atenție. Ferney demontează mitul amoros al lumii noastre: acela că excesul și detabuizarea sexuală ar fi semnele libertății individuale. Ea are curajul să strige că împăratul este gol și că, pentru a iubi, trebuie să dorești să o faci.

Deși sunt tot mai puține cupluri stabile, cele care rămân rezistă mult mai mult timp decât altădată. Fidelitatea devine noul non-conformism, de vreme ce merge împotriva valorilor vremii – iată ultimele idei pe care le-am subliniat la lectura Celei mai frumoase istorii a iubirii.

De fapt, ceea ce ducem cu noi dintr-o astfel de carte nu sunt doar noile informații sau umorul unei conversații, ci o anumită confirmare personală. Gândul că nu suntem singurii care ne raportăm într-un anume fel la căsătorie, sexualitate și sentiment.

Ca să fac totuși o concesie Sfântului Valentin, voi spune că volumul este seducător și că e imposibil să nu vă cucerească. Meritul lui principal este că redă într-un mod foarte prietenos elemente de istorie culturală, pe o temă mereu ispititoare.

Autorilor le reușește mai mult decât un volum de popularizare, pentru că anii de experiență și de studiu al temei le permit observații care demontează o mulțime de clișee de felul celor care împânzesc best-seller-urile dedicate istoriei amorului.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€