Ce voiai să știi despre burnout, dar ești prea epuizat și resemnat ca să mai cauți

E posibil să fiu norocos: n-am fost niciodată aproape de burnout. Trebuie să spun și că e departe de-a fi un motiv de laudă. E doar o măruntă bucurie personală că încă n-am ajuns acolo. Așa că am căutat să aflu prin ce trec ceilalți și cum riscă să ajungă la epuizare ca să înțeleg de ce munca a trecut de la „brățară de aur” la „cătușe”.

Am auzit de „burnout” în 2013 și mi s-a părut util că cineva a reușit să definească oboseala de la job, care nu-i doar fizică. În peste 10 ani de activitate, n-am suferit de așa ceva. Nici când am lucrat vreo 30 de ore din 40 (fără somn), nici când aprindeam lumina și porneam televizorul ca să dorm cât mai incomod și să reușesc să mă trezesc în 3–4 ore. Nu știu ce m-a ajutat, poate că reușisem să-mi dau un scop, cum ar fi să evit „sindromul” sărăciei.

Am înțeles însă ce urmări lasă un burnout de la prieteni angajați cu care am vorbit. De prea puține ori le-am zis-o, dar am gândit-o mai mereu: „De ce nu te lași, de ce nu renunți, de ce nu schimbi?” Abia când am documentat acest articol am primit și răspuns: burnoutul nu e doar despre oboseală, ci și despre prizonierat, uneori manifestat prin „sclavagism salarial”.

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Adică nu primești bani din care să trăiești foarte bine și să ai un anumit grad de libertate, dar îți asigură o poziționare peste supraviețuire. „Când ești captiv într-un job și trăiești de pe o lună pe alta, luna viitoare să nu iei salariul te pune în dificultăți serioase. Nu ai libertatea asta, fiindcă tu nu ai plasa de siguranță”, a rezumat situația Dragoș Iliescu, profesor universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București.

În funcție de vârstă sau cum ai avut contact cu manifestarea asta, e posibil și să crezi că burnoutul e un fenomen nou. În realitate, termenul există încă din anii ‘70, iar cel care l-a definit a făcut asta când el însuși a intrat în burnout. Psihanalistul Herbert J. Freudenberger a deschis o clinică gratuită dedicată pacienților săraci din New York. Lucra până la 12 ore pe zi în cabinetul său privat, iar până la miezul nopții în partea cealaltă. Clinica îl bucura și distrugea, și nu doar pe el. Mulți dintre colegii săi medici erau mai obosiți, irascibili și cinici.

Freudenberger a găsit explicația: sindromul burnout, o stare de epuizare continuă cauzată în primul rând de job. Manifestările nu sunt doar mintale, ci și fizice, prin dureri de cap, probleme cu somnul sau stomacul și chiar dificultăți de respirație. După un anumit punct, semnele ajung să fie vizibile și pentru ceilalți. 

Niciun om nu e o insulă. Mai puțin când vine vorba de burnout

Dragoș Iliescu a descris în discuția cu PressOne că două feluri de-a aborda burnoutul: prin responsabilitate personală (cea mai răspândită) și responsabilitate colectivă. Pe cea dintâi e activă retorica „de ce nu schimbi jobul”. Dacă mai sunt și colegi care pare că n-au o problemă, atunci presiunea e cu atât mai mare. Poți simți, la nivel individual, că nu ai suficientă reziliență, că trebuie să faci ceva ca să fii mai tare.

„Burnoutul nu vine niciodată din individ.”

Stresul însă nu vine din interiorul omului. După cum a subliniat Dragoș, ăsta e un bias al psihologilor. Iar când ajungi la terapeut, cum el nu poate lucra decât cu tine și tu lucrezi cu tine, situația asta îți poate transmite că tu ești problema, că dacă tu erai altfel, nu ai fi ajuns așa.

„Burnoutul nu vine niciodată din individ”, a explicat Dragoș. „Da, felul în care individul metabolizează stresul vine și din caracteristici individuale. Dar studiile științifice din domeniu arată că stresul vine din presiunile contextului de muncă. Sigur, tu poți să fii mai abil sau mai puțin abil în a gestiona stresul respectiv, dar contextul îți generează stresul. The boss from hell. Salariul mic. Clienții tâmpiți. Un produs prost pe care tu trebuie să-l vinzi. Colegii care nu te ajută. Cerințele emoționale ridicate ale jobului. Lipsa de proceduri. Toate lucrurile astea sunt caracteristici ale muncii și ale climatului.”

Contextul muncii în sine s-a schimbat foarte mult în ultimul secol. Până prin 1900, cei mai mulți oameni nu munceau cu mult diferit față de generațiile precedente. Sigur, tehnologiile erau mai bune, dar nu radical diferite. Situația s-a schimbat însă considerabil după Al Doilea Război Mondial și mai ales în ultimii 20 de ani. Iar acum vorbim de inteligența artificială și dispozitive cum e casca Apple, care promit mai departe revoluții. Astfel de schimbări semnificative pot contribui la acutizarea fenomenului de burnout, după cum a explicat pentru PressOne Corina Neagu, specializată în HR și fondatoarea companiei DARE – Development Advice & Resources.

„Cerințele ridicate de performanță și lipsa echilibrului între profesional și personal pot agrava stresul și epuizarea”, a detaliat Corina. „[Totodată] lipsa prevederilor legislative legate de burnout nu vine în sprijinul medicilor care sunt nevoiți să acorde concediu medical pentru alte afecțiuni. Putem înțelege fenomenul, dar unele companii nu (prea) fac nimic pentru a-l preveni sau a-l elimina.”

Ea a adăugat și că putem accepta mai ușor schimbarea dacă ne creștem nivelul de flexibilitate, deschidere către lucruri noi, inteligență emoțională, inteligență culturală, dacă ne creăm un plan de învățare, astfel încât viitorul să nu ni se mai pară o gaură neagră, iar tehnologia să ne devină parte integrantă din activitate, nu inamic.

La prevederi legale se adaugă și subdezvoltarea serviciilor de sănătate mintală, atât prin numărul de specialiști disponibili, cât și prin decontarea în sistemele de sănătate publică. Iar nevoia de cadru legislativ a fost dezbătută și de Dragoș într-o discuție cu Cătălin Nedelcea, profesor universitar doctor la Psihologie, UB, și director al Clinicii de Asistare și Intervenție Psihologică și Educațională (CAIPE), UB. În acest sens, angajatorii ar trebui obligați prin lege să își asume responsabilitatea pentru stresul pe care îl generează, în special pentru că stresul cronicizat poate duce la afecțiuni cardiovasculare, care sunt ireversibile și care reprezintă, de altfel, principala cauză de deces în multe țări.

Pe latura de responsabilitate a organizațiilor, Corina spune că sunt relativ puține cele care încearcă să gestioneze burnoutul prin diverse strategii sau politici.

Problema nu pare însă una de resurse sau de puncte de pornire. E necesară crearea unei culturi care să încurajeze transparența, comunicarea deschisă și sprijinul reciproc între colegi. Apoi, trebuie avută în vedere flexibilitatea angajaților în ceea ce privește programul de lucru și opțiunile de lucru de la distanță. Corina a amintit și de oferirea de programe și resurse care să promoveze activitatea fizică, meditația, siguranța psiho-emoțională, relaxarea și alte tehnici de gestionare a stresului. 

Pe partea de management trebuie monitorizat atent gradul de încărcare în muncă a angajaților și asigurarea redistribuirii sarcinilor în funcție de capacitățile individuale pentru a preveni suprasolicitarea și epuizarea. Mai mult, managerii ar trebui, ideal, să fie educați în sensul respectării legislației și a drepturilor angajaților la o viață profesională decentă și sigură într-un mediu și un climat sănătos, fără abuzuri și așteptări nerealiste. Iar lista poate fi completată cu încurajarea angajaților (și a colegilor) să-și ia concedii de odihnă și să-și stabilească limite clare între profesional și personal.

Specialiștii subliniază și importanța identificării semnelor timpurii ale burnoutului și oferirea de suport și resurse angajaților. Și asta fără a-i judeca sau marginaliza pentru că trec prin așa ceva.

Hustle, struggle, grinding și alte cuvinte vesele și triste despre cum doar muncitul din greu contează

Fraza „cine muncește, lumea te vede” a ajuns să fie rezumată de americani în cuvântul „hustle” și să fie tratată aproape ca un cult. Cei care propovăduiesc așa ceva pozează în modele de succes, dar asta nu înseamnă că e pentru toată lumea. „Este important să înțelegem că fiecare persoană are propriile motivații, așteptări, definiții ale succesului și că echilibrul între muncă și viața personală este esențial pentru sănătatea mintală și fizică”, a explicat Corina. 

E cu atât mai important ca fiecare să înțeleagă ce îi e potrivit. „Sănătatea psihică înseamnă a nu ne lăsa invadați de realitatea internă a unei persoane care nu suntem noi”, a evidențiat pentru PressOne Maria Carusi, psiholog clinician. Chiar și dacă ai colegi care se „laudă” că stau peste program, care le reproșează altora că nu trag la fel de tare, nu înseamnă că e și pentru tine. „Ce ne rămâne de făcut este să creăm un reflex de a ne uita înăuntrul nostru și să ne întrebăm: «pentru cine fac ce urmează să fac» sau «din ce nevoie fac ce urmează să fac».”

Dacă te confrunți cu astfel de mesaje – și în interiorul organizației, și din toate părțile pe internet –, important e să dezvolți abilități de gestionare a stresului și să-ți stabilești priorități clare, după cum a explicat Corina. 

„Succesul” ajunge să fie internalizat din ceea ce vezi în jur, de la familie la exponenți hustle culture. Ceea ce poate avea urmări grave.

Ea a recomandat să înveți să spui „nu” când ai deja multe pe cap sau când simți că cererile depășesc capacitatea ta, să identifici sarcinile importante și urgente pe care trebuie să le finalizezi și să te concentrezi pe ele, dar și să nu-ți impui standarde sau obiective nerealiste, iar când ai un succes, indiferent cât de mic ar părea, sărbătorește-l.

Corina a amintit și că succesul profesional nu trebuie să vină în detrimentul sănătății, că obiceiurile sănătoase sunt necesare, inclusiv să ai pauze regulate (o plimbare scurtă, de exemplu) și socializare și relații personale și profesionale care pot aduce valoare.

Nu în ultimul rând, a pus pe listă și comunicarea deschisă cu managerii sau colegii, care poate ajuta la găsirea soluțiilor și la reducerea stresului.

Maria a subliniat și că „succesul” ajunge să fie internalizat din ceea ce vezi în jur, de la familie la exponenți hustle culture. Ceea ce poate avea urmări grave. „Este importantă crearea atât a unei definiții proprii a succesului, cât și a unui etalon propriu al efortului care poate fi alocat dintr-un resort disponibil. Dacă dorești să oferi 100% din resursele personale, riști să intri în colaps. De aceea, o analizare a procentului energetic ce poate fi alocat muncii, fără a prelua un etalon din exterior, este un mod mult mai sănătos de funcționare.”

În aceeași idee e necesară o atenție mai mare asupra felului în care folosești tehnologia. Rețelele sociale au ajuns să fie folosite pentru detensionare de stresul alocat muncii, după cum a subliniat Maria, dar excesul se poate transforma rapid în deconectare de la propriile gânduri și emoții. „E important de reamintit că avem controlul asupra acestei conexiuni și putem stabili limite sănătoase și ferme”, a adăugat ea. 

Cu sau fără honest hard work, am căutat răspunsul și la altă dilemă: cum gestionezi sentimentul că ce faci n-are rost?

Realitatea e că, de când munca s-a specializat, nu te mai poți identifica direct cu munca. O mașină, de exemplu, nu e făcută de un singur om. La fel, TikTok, aplicația de mail sau telefonul de pe care citești acest articol sunt întreținute sau construite de mult mai mulți oameni, fiecare cu responsabilitatea lui. 

Experții spun că identificarea cu sarcina pe care o ai de făcut e dificilă, mai ales când e doar o mică parte dintr-un produs, dintr-o organizație mai mare. Nu te oprește însă nimeni să ai o semnificație personală pentru activitatea ta. Dragoș Iliescu dă exemplul meseriei de profesor, despre care poți spune, deopotrivă, că „timp de câteva ore vorbesc unor oameni” sau să apelezi la o altă perspectivă: „creez caractere, contribui la nașterea revoluționarilor de mâine”. „Vezi cât de mare e diferența între felurile în care poți să explici ce faci, când tu insufli acolo identitatea de sine și valori?”

„Când te detașezi emoțional de munca pe care o faci, e un indicator al burnoutului.”

Ideea a fost completată și de Corina, care a explicat că pentru ea munca poate fi o sursă de creștere personală și profesională, de conexiuni umane valoroase și de satisfacție profundă. „Mă reprezintă, face parte din cine sunt ca om, ca profesionist. Fără muncă și învățare nu aș fi ajuns unde sunt, căci eu nu cunosc mijloace rapide de a evolua, deși mulți fac bani serioși din inocularea acestei idei.”

Dragoș a subliniat însă că să ajungi la așa ceva e necesar ca munca pe care o faci să-ți dea o șansă să construiești acest tip de înțelegere, fiindcă altfel devii cinic. „Când te detașezi emoțional de munca pe care o faci, e un indicator al burnoutului.”

De unde începi munca pentru ieșirea din burnout

„Burnoutul nu poate fi gestionat cu atare până nu recunoști că ai această problemă – sau măcar «o problemă»”, a subliniat Dragoș. „E o afecțiune serioasă și ieșirea din burnout este dificilă fără ajutor specializat. Psihoterapia oferă o rută validată științific pentru tratament. Însă primul pas este, evident, ieșirea din contextul de muncă – din situația – care a cauzat, prin toxicitatea sa, burnoutul.”

Maria a menționat cele 3 dimensiuni ale manifestării: epuizare emoțională, realizări personale reduse și depersonalizare. 

Epuizarea emoțională reprezintă manifestarea stresului și a oboselii, fiind resimțită prin sentimente de epuizare a resurselor, copleșire, oboseală cronică și incapabilitatea de a îndeplini cerințele de la muncă.

Depersonalizarea se manifestă prin retragerea investirii emoționale în activități legate de muncă. Se observă și o atitudine negativă constantă cu privire la valoarea și sensul acordat muncii. E posibil să apară și mai apare și o iritabilitate evidentă remarcată de ceilalți.

Performanța scăzută vine ca urmare a copleșirii sistemului intern care nu mai dă randament. Paradoxal, deși oamenii depun mai mult efort pentru a îndeplini sarcinile zilnice, rezultatele sunt din ce în ce mai scăzute, astfel se pierde contactul cu abilitățile și competențele existente. 

Maria a menționat și că, alături de lipsa de sens asociată muncii, mai apare și o iritabilitate evidentă remarcată de ceilalți. „Resursele emoționale fiind puține, nu mai sunt direcționate către controlul impulsurilor, prin urmare pe lângă reacțiile agresive, poate apărea și consumul de alcool sau substanțe.”

Mai sunt și câțiva factori de risc care pot fi predictori pentru apariția burnoutului. Unul este perfecționismul. Dacă din mediul familial sau educațional ai internalizat ideea că atenția, aprecierea și iubirea vin ca urmare a unei performanțe, atunci ajungi la condiționarea că trebuie să faci lucruri și să le faci foarte bine, chiar excelent, ca să meriți ceva. 

Apoi e „facerea pe plac” învățată în copilărie, când ajungi să crezi că prezența iubirii sau absența criticii sunt condiționate de anumite comportamente. „La locul de muncă asta se traduce prin a spune «da» la orice sarcină și cerință, pentru că a spune «nu» este nefamiliar și asociat cu un mare pericol”, a explicat Maria. 

Odată ajuns în burnout, începe cealaltă muncă: să ieși de acolo. 

Nu există însă „cele mai bune” strategii generale ca să ieși din burnout. Ele sunt bune, dacă sunt adaptate la nevoile persoanei și care, odată îndeplinite, fac o diferență în funcționarea acesteia. 

În terapie, după cum a explicat Maria, persoana respectivă ajunge să se conecteze la resursele sale interioare, la partea sănătoasă și să se ancoreze în ea pentru a putea susține procesul de înțelegere de sine, acceptare și ulterior schimbare.

„Se evaluează simptomele în funcție de urgența lor și se acționează în consecință. […] Se explorează stresorii majori, gândurile și emoțiile asociate acestora, alături de strategiile persoanei de a face față. Se ajută persoana să își înțeleagă distorsiunile cognitive («Dacă nu accept acest task voi fi dat afară.»), să identifice originea acestora și să găsească alternative sanogene de a acționa pentru a-și îmbunătăți funcționarea”, a adăugat ea. „Se creează un spațiu sigur de acceptare necondiționată în care clientul își poate consuma emoțiile de care fuge, închizând un cerc vicios în care acesta este consumat de emoție.”

„Este important ca fiecare om, dar și angajatorii, să fie conștienți de aceste riscuri (asociate burnoutului – n.r.) și să ofere sprijin și resurse pentru a ajuta angajații.”

Odată înregistrat un succes aici, rămâne același subiect crucial: relația cu munca. Pe partea organizațiilor, Corina a spus că o companie ar trebui să se asigure că a clarificat de la angajare rolul, responsabilitățile, așteptările și instrumentele puse la dispoziție și să creeze cadrul propice pentru ca oamenii să fie motivați și să performeze. Iar oamenii ar trebui să identifice zonele care le plac, care aduc valoare, în care se regăsesc, valorile comune cu ale companiei și ce anume are sens pentru ei în profesia aleasă. 

„Este important ca fiecare om, dar și angajatorii, să fie conștienți de aceste riscuri (asociate burnoutului – n.r.) și să ofere sprijin și resurse pentru a ajuta angajații să gestioneze stresul și să facă față cerințelor în schimbare rapidă a mediului de lucru”, a explicat Corina. „Ar putea include programe de gestionare a stresului, programe de formare și dezvoltare personală, sau chiar asistență (sesiuni de psihoterapie, coaching, consiliere) în găsirea unui echilibru între profesional și personal.”

În toamna lui 2020, Anne Helen Petersen a publicat cartea „Can’t Even: How Millennials Became the Burnout Generation”. E posibil să fi dat glas unei întregi generații în doar câteva cuvinte. Atenția se mută deja către Gen Z și foarte probabil vor avea și ei câteva „apucături” de la generația precedentă. Pentru toți aceștia, și nu numai, Corina a rezumat lucrurile astfel:

„Dincolo de aspectul financiar un loc de muncă poate fi o oportunitate excelentă de a învăța și de a crește.”