Ce înseamnă pentru România lipsa unui DNA al pădurilor: „Nu putem cere unui polițist dintr-un sat să constate infracțiuni de mediu”

Proiectul de lege privind înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu a primit recent aviz negativ din partea comisiei juridice din Camera Deputaților, într-o ședință la care societatea civilă nu a fost lăsată să participe. „DNA-ul pădurilor” ar fi urmat să se ocupe exclusiv de dosarele care implică infracțiuni de mediu. Procurori specializați ar fi eliberat astfel și instanțele de judecată din România de mii de dosare care ajung să fie soluționate cu întârziere, în cele mai fericite situații. 

Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Cel mai recent raport vizând modul de investigare a infracțiunilor silvice arată că există dosare nesoluționate și după mai bine de 5 ani de la comiterea infracțiunii de mediu. La unele parchete de judecată toate dosarele silvice sunt cu autor necunoscut. Așa că am întrebat-o pe Cătălina Rădulescu, avocată Agent Green, cum se simte în sala de judecată lipsa unei instituții dedicate exclusiv anchetării infracțiunilor de mediu. 

Reporter: Potrivit celui mai recent raport vizând modul de investigare a infracțiunilor silvice emis de Direcția de Inspecție pentru Procurori din cadrul Inspecției Judiciare, la nivelul anului 2022 erau înregistrate aproximativ 27.000 de dosare vizând infracțiuni silvice. E un număr mare, un număr mic sau ceva obișnuit?

Cătălina Rădulescu: E un număr mic raportat la infracționalitatea reală. Pentru că nu sunt constatate de către organele de cercetare, pentru că există foarte multe metode de a frauda, astfel încât să nu fie descoperiți infractorii. Avem plângeri penale nesoluționate de foarte mult timp, iar asta cred că se întâmplă din lipsă de expertiză și de personal calificat. 

De exemplu, există fapte penale care se referă la infracțiuni silvice, tăieri de arbori, dar dacă se petrec în arii protejate, atunci ar trebui reținute și alte infracțiuni. Asta nu se mai întâmplă. 

De ce? 

Din lipsă de expertiză pe aceste probleme de mediu, atât a procurorilor care nu sunt specializați cât și din lipsă de experți tehnici în domeniul ăsta. România are cam 16 experții acreditați Ministerului Justiției în diverse probleme de mediu, un singur biolog și niciunul silvic. 

Pe de altă parte, nu există nici polițiști care să investigheze. Vă dați seama că aceste infracțiuni nu se petrec în văzul lumii. Ele se petrec în pădure, în locuri care nu sunt accesibile organelor de cercetare penală în mod normal. Ori ar trebui să existe organe de cercetare penală care asta să supravegheze. Cum erau înainte rangerii. Atunci când exista custodia dată către firme sau ONG-uri. 

Ce rol au ONG-urile? 

Marea majoritate a infracțiunilor de mediul, inclusiv cele silvice, scapă organelor de cercetare penală. Ajung să fie sesizate de ONG-uri, dar și acestea sunt foarte puține. ONG-urile nu o să aibă niciodată capacitatea de a suplini eforturile și autoritățile statului. Statul ar trebui să aibă un sistem coerent de supraveghere și combatere a acestor infracțiuni de mediul. 

Implicarea statului, așa cum o cereți, presupune înființarea unui „DNA al Pădurilor”?

Da. Nu știu dacă legea (inițiată de USR n.red.) a fost foarte complet și fericit realizată. Este și foarte greu, pentru că sistemul trebuie reformat general. Și nu e vorba numai de înființarea unui nou departament. Problemele în sistemul de justiție sunt fundamentale și țin în primul rând de lipsa de personal pentru cauzele obișnuite. După cum știți, sunt 40% locuri ocupate.

Nu sunt nici polițiști, nici procurori, nici judecători suficienți pentru ce cauze există acum, în mod normal, fără să le mai adăugăm pe cele de mediu. E o problemă care ține de Ministerul Justiției și de CSM. Ei sunt cei care ar trebui să asigure resursa umană necesară, inclusiv specializată pe probleme de mediu. Că este un departament în cadrul DNA, că este un DNA special al pădurilor. Soluții administrative de organizat o astfel de structură se pot găsi, dar condiția fundamentală este să existe personal specializat pentru asta. 

Legea propusă ar fi fost un prim pas pentru încurajarea sau obligarea Guvernului să specializeze personal, organe de cercetare penală, experți, procurori, judecători, pe probleme de mediu. Sigur că e greu, că durează, că nu ne așteptam de azi pe mâine, dar ar fi fost un prim pas.

Din păcate, vedem că nu se întâmplă și trist este că justificarea pentru respingerea proiectului a fost că nu are exista infracțiuni de mediu, ceea ce este total fals. Ele sunt reduse ca număr pentru că nu sunt constatate și analizate, că nu are cine. Nu că nu există.

Foarte multe fapte care nu sunt catalogate de parchet la ora  actuală ca infracțiuni de mediu sunt, de fapt, infracțiuni de mediu.

Ne puteți da câteva exemple?

Orice poluare a apei, orice lucrări care distrug maluri de râu, acestea sunt și infracțiuni de mediu și sunt reclamate de ordonanța 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Dar eu am soluții, rezoluții, ordonanțe ale parchetelor care nu recunosc aplicarea acestei ordonanțe și spun că nu se încadrează și că nu este infracțiune.

Deci, practic, tocmai această lipsă de specializare face imposibilă constatarea infracțiunilor. Și știm de la criminologie că infracționalitatea crește sau scade în funcție de numărul de infracțiuni care sunt descoperite în timp de organele de cercetare penală. Dacă organele de cercetare penală nu descoperă și nu constată că e infracțiune nu înseamnă că nu există criminalitate. Ea există, dar nu a fost descoperită. Și din semnalele date de ONG-uri, se vede că sunt foarte multe infracțiuni de mediu care nu sunt anchetate. 

De exemplu, era și este o infracțiune în legea apelor să faci lucrări fără aviz de gospodărire a apelor. Au fost semnalate sute de lucrări în toată țara, la poduri, fără aviz de gospodărire a apelor. Au fost făcute plângeri penale. Și au fost respinse, că fapta nu există. Nu au fost nici măcar verificate în teren de către Parchet.

Nici măcar nu a fost verificat care e impactul asupra mediului. Pur și simplu au respins din birou. Și, ulterior, ministerul s-a apucat să modifice legea, să dea o derogare să nu mai fie infracțiune câțiva ani, ca să poată să intre ei în legalitate cu toate aceste sute de lucrări ilicite, care constituie fapte penală. Asta este abordarea statului român cu privire la infracțiunile de mediu. 

Legat de abordarea statului când vine vorba de infracțiuni de mediu, ce alte măsuri ar mai fi putut să facă statul până acum, pe lângă acest DNA al pădurilor? 

Statul are o problemă, în primul rând, în a supraveghea integritatea ariilor naturale protejate, atât cele care sunt constituite la nivel comunitar, cât și cele constituite la nivel național sau local. Niciuna din ariile naturale protejate în România nu are pază.

Nu există organe de cercetare penală care să se ocupe numai de asta, pentru că sunt infracțiuni specifice și nu putem cere unui polițist dintr-un sat să constate așa ceva, că nu are pregătirea necesară. 

Și de aici o serie întreagă de probleme care conduc la neconstatarea acestor infracțiuni și la o criminalitate subterană practic, care nu este descoperită și nu este anchetată. 

Există, însă, instituții de mediu cu atribuții de control, cum e Garda Forestieră sau Garda de Mediu. Nu au ele posibilitatea de a scoate la suprafață această criminalitate? 

Și ele au aceeași problemă. Garda Forestieră nu are suficienți oameni. Ei nu s-au stau toată ziua pe teren să verifice, ei se duc doar la sesizări, dacă sunt. Garda Forestieră are o problemă și de echitate de multe ori, pentru că sunt foarte multe situații în care oamenii acuză diverse legături dintre cei care comit infracțiuni și Garda Forestieră sau Garda de Mediu. Sunt multe cazuri, deja se adună. 

De ce credeți că nu trece acest DNA al pădurilor de vot? Discuția în spațiul politic a apărut în anul 2017. În 2020 a trecut de votul parlamentar și s-a lovit de o chestiune de tehnică legislativă. Acum, aceiași actori care au votat inițiativa în 2020 se opun. Unde este problema?

Din păcate, unii actori politici au legături cu cei care dezvoltă diverse activități cu impact asupra mediului și nu vor să fie cercetați penal. Există mai multe semnale din societatea civilă cu privire la parlamentari care au tot felul de legături, contracte, afaceri în domenii care pot conduce la criminalitate de mediu. 

Care sunt exigențele europene privind criminalitatea de mediu? Unde e România ca nivel, comparat cu restul Uniunii Europene, când vine vorba de incriminarea infracțiunilor de mediu?

La nivel european avem o directivă privind infracțiunile de mediu, care e transpusă  de România, dar bineînțeles că nu e aplicată, din motivele pentru care vorbeam. Dacă ne uităm pe pagina Europol, ei fac o prioritate din descoperirea și sancționarea infracțiunilor de mediu. Numai la noi în România se spune că ele nu există. Sunt o prioritate la nivel european și toate structurile au în vedere să descopere cu prioritate astfel de infracțiuni. 

Să ne amintim: cu puțin timp în urmă, comisarul Gărzii de Mediu Ilfov spunea că el nu crede că fumul de la deșeurile incinerate e toxic, că el n-a auzit de așa ceva.

În România pur și simplu se neagă existența problemelor de mediu, se neagă importanța mediului și a respectării unor norme care ne ajută tot pe noi să trăim mai bine și să avem o calitate de viață mai bună. 

În condițiile astea, cum se vede din sala de judecată urmărirea și soluționarea infracțiunilor de mediu? 

Am avut dosare în care pur și simplu procurării au negat că există faptele penale respective, deci au refuzat să aplice legea. Am dosare penale care stau și așteaptă pe la diverse parchete sau pe la DNA să fie soluționate de ani de zile și nu se dă nicio soluție în cauza respectivă. Unele au implicați și cu fapte de corupție ale unor autorități.

De exemplu, o plângere penală pe care am făcut-o împotriva primarului de la Sinaia, pentru construirea unei pârtii de schi fără niciun act de autorizare, prin mijlocul unui habitat de rhododendroni. Era un munte întreg roz, în luna iunie-iulie când înfloresc rhododendronii, iar el a făcut acolo trei pârtii de schi și un teleschi.

Teleschiul avea acte de autorizare falsificate, în sensul că nu se preciza că în zona aceea n-aveau voie să construiască, iar pârtiile fără niciun act de reglementare. Cazul ăsta este la DNA de un an și ceva și nu s-a luat absolut nicio măsură.

Există un estimat a cât ne costă aceste tergiversări în soluționarea infracțiunilor de mediu?

Ne costă în termeni de sănătate umană, așa cum am menționat și cum au fost lansate și numeroase rapoarte de la Institutul de Sănătate Publică și Ecopolis, o relație între calitatea aerului și apei și sănătatea umană. Foarte multe îmbolnăviri și probleme de sănătate provin din poluare. Unii nu mai pot să lucreze la aceeași capacitate sau nu mai pot să lucreze deloc din cauza îmbolnăvirii. Și cu privire la distrugerea speciilor și habitatelor din ariile naturale protejate există o relație directă între calitatea mediului și schimbările climatice și viața noastră.

În acest context, cum a avut loc dezbaterea din Parlament privind înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu?

În primul rând a avut loc în secret. A fost anunțată de vineri pe luni, deci practic nu a putut nimeni din societatea civilă să participe. Asta nu a fost, de fapt, o dezbatere, nu a fost o consultare, nu a fost nimic altceva decât o încercare reușită de a băga sub preș această lege și de a o trânti.

Este legal acest mod lipsit de consultare prin care a trecut prin Comisia Juridică de la Camera Deputaților?

Nu este legal, dar din păcate nu există o cale directă de atac pe care să o putem folosi noi, ca societate civilă, împotriva promovării acestei legi. Nu vom putea decât să formulăm plângeri la președintele României. Mai ales că președintele a făcut acel program frumos despre schimbări climatice, că sunt o prioritate de importanță națională și a trecut programul prin CSAT.