
Foto: ID 71068599 | Bucharest © Radub85 | Dreamstime.com
11/09/2025
Ce faci în acest weekend în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne
Bucharest International Dance Film Festival în Capitală, seri de film în Cluj-Napoca, Harababura în Timișoara și Dragoste în 2 acte în Iași. Tu ce faci în weekend?
București
- Bucharest International Dance Film Festival este singurul festival din România dedicat filmului de dans. Timp de patru zile, festivalul aduce împreună dansul și filmul, performance-uri live, experiențe VR, instalații imersive, ateliere și discuții curajoase în mai multe locații din oraș. Detalii aici.
- Culese din Balcani - festival antropologic cu filme, ateliere și conferințe, la Muzeul Țăranului Român. Accesul este gratuit. Detalii aici.
- Șaraimanic - Lăutăresele au concert în Grădina Botanică sâmbătă, începând cu ora 18:00. Bilete aici.
- Unforgettable Festival în Piața Constituției. Printre artiștii confirmați sunt Andrea Bocelli, Nikos Vertis, Gheorghe Zamfir, José Carreras, Katherine Jenkins și alții. Bilete aici.
- East European Comic Con, un eveniment care celebrează cultura pop, are loc pe Arena Națională. Dacă te numeri printre cei care iubesc benzile desenate, filmele, serialele TV, SF și fantasy, jocurile sau cultura japoneză, evenimentul este pentru tine. Bilete aici.
- Festivalul Vinului Moldovenesc pe Bulevardul Kiseleff sâmbătă și duminică. Detalii aici.
- Dichisar are loc sâmbătă și duminică, de la 10:00, la 19:00 la Impact Hub Universitate. Biletul de intrare este 10 lei. Detalii aici.
Cluj-Napoca
- Cinema în aer liber la Iulius Parc. Vineri, de la 21:30, are loc ultima proiecție din acest sezon: Bohemian Rhapsody. Intrarea este liberă. Detalii aici.
- Documentarul românesc Tata, scris și regizat de Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc, va avea premiera la Cinema ARTA vineri, de la 20:00, în cadrul seriei Ecrane interioare. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizorii și cu Oana Cobeanu - psihoterapeut. Bilete aici.
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
- Warm-up Taifas (Festivalul de Film și Cultură Balcanică) la Cinema ARTA - selecție de filme din ediția 2024. Poți vedea Când a sunat telefonul, Medium și Zi de sărbătoare. Bilete aici.
- Stand-up Comedy la Cinema Dacia vineri, de la 19:00. Bilete aici.
Timișoara
- Harababura - Festivalul Artizanilor are loc în fiecare zi din acest weekend, între 12:00 și 21:00, la Faber. Detalii aici.
- Luna Amară încheie cel de-al 25-lea an de activitate cu un turneu electric. Vineri, de la 19:00, turneul ajunge în Timișoara, la În Spatele Casei. Bilete aici.
Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi
La Gărâna, căutarea rețetei gulașului de la primele ediții ale festivalului de jazz deschide o discuție despre păstrarea gusturilor și a amintirilor locului. Aceste povești și demonstrații culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, pe canalul de YouTube al platformei.
Florin Șerban, primul regizor român care câștigă Leopardul de Aur: „Sunt mulți copii și adolescenți care, din păcate, se vor regăsi în filmul ăsta”
„Nu e locul tău aici”, lungmetrajul regizat de Florin Șerban, a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno și a devenit primul film românesc care a obținut marele trofeu. Într-un interviu acordat PressOne, regizorul Florin Șerban vorbește despre reacțiile spectatorilor tineri la filmul în care mulți dintre ei se vor regăsi.
- Cinema Victoria împlinește trei ani și te așteaptă cu proiecții speciale: The room next door – cel mai recent film al lui Almodóvar, prezentat în exclusivitate, trei animații accesibilizate, pentru persoanele cu nevoi speciale și proiecția 14 vârfuri, urmată de un Q&A cu Adrian Laza. Bilete aici.
- Dan Perjovschi. România – O retrospectivă 1985-2025 – expoziția poate fi vizitată până pe 26 octombrie, de marți până duminică, la Muzeul Corneliu Miklosi. Intrarea este liberă.
Iași
- Dragoste în 2 acte (și un bis) la Teatrul Național Vasile Alecsandri. O odisee a iubirii spusă prin muzica lumii. Cu Marius Bodochi, Ofelia Popii și Orchestra Simfonică Liber Artis Iași. Are loc vineri, de la 20:00. Bilete aici.
- Toulouse Lautrec Acustic la Grădina Vert sâmbătă, de la 19:00. Bilete aici.
- Concurs de Whist la Legend Pub duminică, de la 19:00. Bilete aici.
- La Cinema Ateneu weekendul acesta poți vedea O familie aproape perfectă, Tata, Christy, The Light sau Povești din Bucătărie. Bilete aici.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this





