Groapa de gunoi ilegală din Giulești e doar unul dintre locurile care poluează aerul din București.

Groapa de gunoi ilegală din Giulești e doar unul dintre locurile care poluează aerul din București.
30/09/2024
Cât timp mai avem până ne îneacă gunoiul în București? Groapa de la Vidra e aproape plină
Din gunoiul pe care-l produce fiecare bucureștean zilnic, puțin peste 1 kilogram ajunge la groapa de la Vidra.
Mai avem un pic și umplem acel unic depozit de deșeuri pe care-l mai avem la dispoziție. Cum vom scăpa ulterior de uriașele cantități de gunoi pe care le generăm, nimeni nu știe. Din păcate, cea mai recentă încercare a primăriilor din București de a amenaja o nouă groapă de gunoi a eșuat.
Iar timpul nu se scurge în favoarea noastră.
Prima mare problemă este că niciuna dintre cele 7 primării nu știe cât gunoi generăm, în București.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Municipiul București (ADIGIDMB) – din care fac parte toate primăriile din Capitală – susține că un bucureștean ar produce, anual, doar circa 424 kg/deșeuri.
Dar e doar o estimare nevalidată. Iar parte dintre documentele la care face referire ADIGIDMB sunt fie statistici naționale de generare a deșeurilor – care s-ar putea să nu descrie fidel comportamentul bucureștenilor – fie proiecții făcute în urmă cu mai mulți ani.
De ce nu știm cât gunoi generăm, în București
Surse de încredere din primăriile de sector au explicat pentru spotmedia.ro că datele care descriu gestionarea deșeurilor nu se centralizează unitar. Pe de o parte, primăriile de sector află de la societățile de salubrizare cu care au contract cât gunoi se strânge de la populație, din spațiile publice (prin măturat, colectarea deșeurilor abandonate, golirea coșurilor stradale etc.) și de la unele firme.
Dar există și companii mari - cum ar fi unele supermarketuri - care au contracte separate de gestionare a deșeurilor. Datele cu privire la acele cantități și fluxuri de gestionare nu ajung la primăriile de sector.
Informațiile respective ar trebui să le fie furnizate autorităților de mediu. Dar dacă nu le-a obținut ADIGIDMB - ai cărei membri sunt, totuși, instituții conduse de primari din toate partidele mari - e limpede că ele nu sunt la îndemână.
Investigațiile și reportajele independente nu se fac din like-uri. Cititorii care le susțin financiar sunt cei care le fac posibile. Dacă prețuiești presa noastră, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Cât gunoi ajunge la groapă
Una peste alta, chiar dacă nu știe cât gunoi produc bucureștenii, ADIGIDMB știe cât au dus la groapă, pentru depozitare, în 2023: 725.112 tone.
Citeşte informaţiile integral în articolul publicat de spotmedia.ro
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this
