Cât de aproape sunt ploile reci: viața noastră cea de toate zilele

Cosmin Perța

Colaborator

Povestea asta se adresează în primul rând orășenilor care au copilărit la țară, care poate mai au și ceva rude rămase în urmă, sau celor care nu au plecat niciodată din sat.

Nu pentru că orășenii pur sânge nu ar înțelege-o. Ar înțelege-o și foarte sigur o să le placă, dar ar înțelege-o ca pe o poveste trist-amăruie, pe când cei de acolo ar înțelege-o ca viață trăită, sau măcar văzută de aproape, la rude, prieteni, vecini. Viață, nu doar poveste.

Dură, crudă, nedreaptă, schimbătoare, cu toate promisiunile, speranțele și mai ales ratările ei. Dar viață reală, nu soap opera, nici vreo poveste livrescă. Niciun artificiu stilistic, niciun fard, viața aceea hâdă care te privește din oglindă când îți dai seama că nu e nicio scăpare.

Avem în cartea aceasta o micro saga a unei familii, a Toaderilor. Istoria lor se întinde pe aproape 70 de ani, însă episoadele principale sunt plasate în istoria noastră recentă, imediat după anii 2000.  Tot volumul este un uriaș rezervor de melancolie și dramatism, dureros pe alocuri și mereu în pericol de a deveni apăsător, însă lucrul acesta nu se întâmplă.

Povestea Toaderilor curge firesc, surprinsă cu o naturalețe și o finețe de mare prozator. Pare că nimic esențial nu se schimbă de-a lungul timpului, dar lucrurile se transformă încontinuu, procesul cel mai puțin evident, dar cel mai important, fiind acela al unei degradări permanente. Fizice și psihice.

Axul central al întregii drame pare a fi alcoolismul lui Nuțu, personajul cheie care le încheagă pe toate celelalte în jurul său. Dar, cu multă subtilitate, aici alcoolismul nu este prezentat ca o cauză a descompunerii, ci mai degrabă ca un efect. Un efect al presiunilor sociale, al „tradițiilor” locale și, cel mai important, al lipsei de educație.

Toată lumea aceasta atât de minuțios construită se destramă din cauza inadaptării la evoluție, la o lume nouă, în care educația este esențială, însă ea lipsește cu desăvârșire.

Vorbim despre educație civică, ecologică, socială, economică și educație interumană. Un spațiu încremenit, limitat, în care oamenii nu știu nici să dea, nici să ceară, nu știu să își exprime sentimentele, fricile, neputințele, nu știu să își rezolve conflictele interne și exterioare decât așa cum au fost învățați de generațiile de dinainte, prin interiorizare.

Bogdan Coșa - Cât de aproape sunt ploile reci

Totul este un dat și totul este luat așa cum este, fără conștientizarea faptului că lucrurile ar putea fi schimbate. Fără comunicare reală. Perspectivă care duce la suficiență, blazare, lâncezeală. Care duce la putrefacție și descompunere.

Personajele pot fi familia, vecinii, prietenii noștri, care își înghit emoțiile și sentimentele ca pe ceva rău. Singurul lucru care contează pentru ei este mecanismul supraviețuirii anotimpurilor. Unul câte unul. O  viață construită din mici supraviețuiri, care se dovedesc a fi cele mai ucigașe.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Există în carte o metaforă vizuală, percutantă și pe care o consider a fi cifrul întregii construcții: obosit, alienat și la final de destin, Nuțu eliberează un bătrân câine, ținut toată viața în lanț, care nu primise niciodată vreo fărâmă de afecțiune, își pune lanțul câinelui la gât și se ghemuiește în cușcă.

Scoasă din context poate părea puțin prea voit „dramatică”, însă ținând cont de densitatea emoțională a cărții vă asigur că nu este. Și până la urmă fix despre asta este vorba: lanțuri sociale imaginare și incapacitatea de a oferi și de a primi afecțiune.

Nu vreau să închei fără a sublinia calitatea excelentă a dialogurilor din această carte. Nu doar că sunt firești și credibile, dar reușesc să te transporte cu ușurință în mijlocul tumultului tensionat al vieților incerte ale Toaderilor. 

* Bogdan Coșa, Cât de aproape sunt ploile reci, Editura Trei, 2020

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€