Casta criminală de rit nou

În câțiva ani, Liviu Dragnea a schimbat paradigma: a transformat casta conducătoare dintr-un trib de partid într-o confrerie metapolitică căreia i-a făcut o ofertă de nerefuzat.

Când se întâmplă o tragedie, la noi se lasă – în cel mai fericit caz – cu câteva demiteri de șefuleți, maxim un secretar de stat (demisia de onoare nu s-a inventat încă în România). Miniștri, premieri, ăștia nu sunt acolo să răspundă plenar pentru ce se-ntâmplă sub ei – în caz că nu sunt chiar ei implicați direct – ci să-și salveze imaginea pasând vina pe cei mai mici.

Mecanismul ăsta funcționează fără fisură de când mă știu. Șeful cel mare, big boss-ul e imuabil și perfect. By default. Și, neapărat de precizat, e un munte de competență și bună credință. 

Rateurile care duc uneori la tragedii precum cea a fetiței ucise de un psihopat în Caracal țin, în mintea lor, cel mult de ghinion. Se putea întâmpla oricui – asta e scuza nespusă a oricărui mahăr de partid și de stat. Dacă treaba se-mpute și furia populară face valuri ce tind să ajungă la el, Marele Șmecher începe să-și negocieze un exit nu doar onorabil, ci și bine plătit. 

Și funcționează, că negocierea e in house – e cu „de-ai lui„. Vorba veche a unui mafiot uitat, din altă gașcă politică, Cocoș-ul Udrei: dacă nu ne respectăm noi între noi, care suntem valorile acestei țări, atunci cine s-o facă? 

Problema de fond e casta. 

***

Până acum câțiva ani, casta care conducea țara semăna mai degrabă cu un trib. Avantajul era că puteai să scapi de un trib, înlocuindu-l cu un altul. Răul mai mic, vorba aia – poate un pic mai simpatic – chit că în noul trib găseai mereu și oameni din cel vechi. Reciclarea avea însă niște limite. ”Șobolanii” nu mai prindeau locurile de frunte, stăteau retrași mai la umbră.  

Dragnea a schimbat paradigma din temelii. S-a prins că problema puterii în România nu ține de rotația triburilor, ci de lege. De ce să stai cu stres că pici de la putere și vine un alt trib și-ți taie capul? De ce să lași legea să se întoarcă împotriva ta când nu mai ești la butoane? LEGEA e de vină, nu triburile noastre, fraierilor. Hai să ne facem legea noastră, ce să ne mai războim între noi ca chiorii – doar ne știm între noi, suntem băieți deștepti, fie că ne numim pesediști, aldiști, liberali sau cum vreți voi să vă mai ziceți. Facem legea să fie bine pentru noi toți. Dragnea a transformat casta conducătoare dintr-un trib de partid într-o confrerie metapolitică.

***

S-a tot spus că Dragnea a transformat PSD într-o gașcă de fideli, dar asta e doar ce s-a văzut sau a lăsat să se vadă la suprafață. Pentru Dragnea, gașca numită PSD era doar un instrument folosit pentru un obiectiv mult mai odios: acela de a transforma orice politician, indiferent de partid, într-o redută imună la orice schimbare de putere. Cum? Făcând legi pentru ei. Pentru orice politician. O ofertă de nerefuzat. Acesta a fost primul obiectiv.

S-a mai spus că singurul scop al lui Dragnea era să scape de pușcărie. Adevărat, dar parțial – și, în ultimă instanță, puțin relevant pentru ceea ce ar trebui să ne intereseze cu adevărat. Dragnea și-a dorit – și a reușit în parte – să facă altceva, să creeze o castă de îmbuibați, dependenți de doar de bani: casta birocraților și a celor din instituțiile de forță. O castă discretă și, prin asta, aproape de neatins.

Așa se face că sub Dragnea, statul român a căpătat următoarea configurație: la vârf politicieni, nu contează partidul, legați de putere prin impunitate asigurată de legi făcute pentru ei, și la bază o castă de birocrați plătiți regește, pentru care singurul stăpân e politicianul de la putere. Că el decide funcțiile și bugetele, deci bunăstarea și poziția în interiorul castei. Funcționând doar pe această dependență, fără vreo legătură cu competența și responsabilitatea, casta de rit nou acționează ca un cancer. Infestează și omoară treptat orice organ sănătos.

Nu există scăpare – decât cel mult, dacă nu-i prea târziu, prin extirpare.