Casa Filip

„Știu, în lumina atâtor vieţi care se pierd zilnic şi a atâtor drame, povestea mea e insignifiantă. Totuşi m-am gândit să scriu câteva cuvinte. Un an şi ceva de «luptă» cu cancerul te poate pune în genunchi, la propriu şi la figurat.

S-au întâmplat multe − tratamente, diagnostice, internări, zile mai bune, zile foarte rele, verdicte sumbre de genul «pune-ţi viaţa în rânduială, că nu mai ai mult», apoi iarăşi puţină speranţă…”

Așa începea ultimul mesaj al clujeanului Filip Fărăgău, scris în iulie 2016, cu puțin timp înainte ca apropiații să-l conducă pe ultimul drum.

Cu un an înainte, fusese diagnosticat cu cancer: limfom Non-Hodgkin agresiv. A trecut printr-un tratament dur, pentru ca, în septembrie 2015, boala lui să intre în remisiune completă.

O retragere de scurtă durată, urmată cu recrudescență de o localizare cerebrală și o deteriorare fizică agresivă. Filip s-a stins la 4 august 2016, după 8 luni de imobilizare la pat și dureri cumplite.

Iubise oamenii și le oferise ceva din bunătatea lui până în ultima clipă. De pe patul de spital, alături de soția lui, Violeta, căuta să le rezolve problemele măcar colegilor de salon, găsindu-le rudelor locuri de cazare la prețuri accesibile.

Unul dintre ei, George, un tânăr cu leucemie, venise pe picioarele lui tocmai de la Piatra Neamț. L-au internat. De Paști, mama și sora lui dăduseră fuga la Cluj, să-l vadă.

Îi aduseseră de mâncare, dar George nu mai putea mânca. L-au dus la terapie intensivă, iar după trei săptămâni a murit. Femeile au cheltuit sume uriașe pentru posibilitățile lor, ca să-i fie aproape până la capăt.

La Cluj vin pacienți din toate zonele țării și mulți află că viețile lor depind de tratamente de lungă durată. După ce trec cumva peste șocul diagnosticului, trebuie să înfrunte răceala unui oraș necunoscut și insensibil la problemele lor.

Ce faci când ai de stat aproape o lună departe de casă, pentru radioterapie? Ce faci când ai pe cineva drag internat la spital și nu știi cât mai are de trăit?

Îți permiți 150 de lei pe noapte, la una dintre pensiunile de lângă Institutul Oncologic? Dormi în mașină? Intri în pământ?

*

La 26 mai 2018, după aproape doi ani de la moartea lui Filip Fărăgău, soția lui, Violeta, a deschis Casa Filip, pe strada Odobești din cartierul Iris.

În imobilul de la numărul 22 sunt șase dormitoare cu două paturi fiecare, patru băi cu dușuri și o bucătărie complet utilată și mobilată.

E un loc destinat celor care vin la Cluj să lupte cu cancerul. Beneficiarii sunt bolnavii care fac tratament ambulatoriu sau aparținătorii lor.

Violeta Fărăgău e fondatoarea și directoarea Asociației Preventis, care oferă prevenire și consiliere pentru tinerii dependenți de droguri, alcool sau jocuri de noroc.

Violeta lucrase ca psihoterapeut de familie până i s-a îmbolnăvit soțul. De atunci, n-a mai practicat deloc. A rămas exclusiv cu funcția administrativă de la Preventis.

În schimb, și-a dedicat timpul liber consolidării unui „cămin” pentru cei sufocați de cheltuieli în lupta cu boala.

O cameră la Casa Filip costă 30 de lei pe noapte sau 40 de lei, cea cu baie proprie. Fiecare musafir e întrebat dacă e de acord să împartă camera cu un străin, atunci când solicitările o impun.

Am vizitat Casa Filip în ziua în care acest lucru s-a întâmplat pentru prima oară de la deschidere. A fost și ziua în care gazdele au folosit un pat pliant pentru a putea caza trei membri ai unei familii în aceeași cameră.

Violeta s-a bătut aproape un an și jumătate pentru ca locul acesta să existe. Să găsească în primul rând resurse de energie și apoi sprijin să-și pună în aplicare ideea.

„M-am gândit prima oară la asta când era Filip în spital. Știam ce înseamnă un tratament de cancer, știam costurile pe care le ai cu medicamentele, cu doctorii, cu spitalele, și cât de greu e să faci față emoțional, mai ales în condițiile în care te confrunți cu toate problemele astea într-un oraș străin.

Acasă, ești totuși într-un confort pe care ți-l dă familiaritatea. Și familia, și mediul te ajută foarte mult să te refaci.

M-am gândit că ar fi minunat să existe un astfel de loc confortabil, în care oamenii să se simtă bine, să fie primiți bine, un loc care să compenseze cumva, deși e mult spus să compenseze, toată urâțenia care-i la spital și tot stresul de acolo.

La acel moment nu dispuneam de fonduri și de timp, iar Filip era foarte grav bolnav. El a murit la începutul lui august 2016 și ideea a dispărut totalmente din mintea mea”.

Patru luni mai târziu, de Crăciun, Violeta era la părinții ei, la Arad. O vizită la niște prieteni de familie i-a reamintit că-și abandonase proiectul „la roșu”.

Erau doi oameni de afaceri implicați în acțiuni caritabile prin fundația lor. Căutau o nouă provocare și au întrebat-o dacă poate să le dea o sugestie.

„Nu aveam chef să văd pe nimeni, nu voiam să merg niciunde. Eram într-o depresie serioasă, nu mi se părea că am ceva de sărbătorit.

Părinții au insistat și așa am ajuns în acea seară la ei. Își căutau un nou proiect. M-au întrebat dacă n-am vreo idee.

M-am gândit, le-am oferit câteva variante, și apoi mi-am amintit: «uite ce nevoie am văzut când am fost cu Filip în spital».

Oamenii trebuie să dea bani foarte mulți pe cazare, iar unii au de stat perioade lungi la Cluj. Ar fi bine să existe un spațiu de cazare pentru cei care vin din alte localități să se trateze de cancer.

Au cuplat instant. «Ăsta-i proiectul, du-te și caută!» Atât de hotărât a fost răspunsul, că și pe mine m-a luat prin surprindere. Am simțit că nici măcar nu sunt pregătită să încep.

Erau cinci luni de când murise Filip, iar doliul te consumă. Lucram vreo patru ore pe zi și după aceea zăceam acasă. Dar am început cumva”.

Au stabilit un buget de 80.000 de euro. L-au suplimentat imediat cu încă 20.000. Dar cu banii ăștia găseai maximum un apartament cu trei camere. De casă nici nu putea fi vorba.

În fiecare sâmbătă, Violeta colinda Clujul împreună cu agenți imobiliari, în căutarea unui spațiu potrivit. Au găsit în cele din urmă ceva, dar erau probleme cu actele.

În aceeași perioadă, fiul cel mare al prietenilor din Arad s-a îmbolnăvit de cancer. Au trecut și ei prin tot calvarul, departe de casă, și au devenit și mai motivați.

„Au pus o presiune foarte mare pe mine: «trebuie să găsim, trebuie să găsim casa». Am reușit în octombrie 2017.

Era abia ridicată, nu puteam vorbi nici măcar de stadiul de semifinisaj, dar avea potențial, era o construcție solidă. Prietenii din Arad au luat un împrumut și așa am cumpărat-o”.

Reprezentanții uneia dintre băncile cu care negociau împrumutul le-au transmis că desființează hotelul lor de la Vatra Dornei și le-au propus să mute acel mobilier în Casa Filip.

Violeta a mers cu camionul până în stațiunea din Bucovina. A găsit 12 paturi, exact câte avea nevoie pentru cele șase camere ale imobilului din Cluj. În plus, saltele, lenjerie de pat, prosoape, noptiere, măsuțe, fotolii.

La începutul lui 2018 au început amenajările Casei. În ianuarie, din senin, a sunat-o o femeie pe care nu o cunoștea. Aflase de proiect și i-a spus că încercase ceva asemănător, dar criza îi zădărnicise planurile.

În schimb, soțul acelei femei i-a recomandat Violetei cu ce firmă de finisaje interioare să lucreze, și a plătit el manopera, în jur de 10.000 de euro.

„S-a oferit să facă asta de prima oară când a văzut șantierul: «Vreau să fac asta, vreau să vă ajut».

M-a impresionat. Oricât de mulți bani ai avea, să dai o astfel de sumă, așa, pur și simplu? Poți să n-o dai, să faci altceva cu banii”.

Micile miracole s-au înlănțuit.

Firma de finisaje a terminat totul în două luni și ceva. Mobilierul din camere a fost recondiționat la jumătate din prețul real. Cineva a donat jaluzelele și plasele de la geamuri. Pentru mobila de bucătărie au plătit doar materialul, fără manoperă. Alte două persoane au cumpărat și donat toată vesela.

O prietenă de-a Violetei și-a pierdut mama − tot cancer. Familia le-a cerut celor prezenți la înmormântare să nu cumpere coroane și să doneze banii pentru Casa Filip. S-au strâns peste 11.000 de lei.

Între timp, de la deschidere, peste 40 de persoane au trecut pragul casei de pe strada Odobești. De la Arad, Deva, Alba Iulia, Lupeni, Hunedoara, Bistrița, Onești, Suceava sau Piatra Neamț.

Violeta Fărăgău se gândește la o modalitate de a reduce tarifele pentru persoanele care trebuie să stea mai mult timp. Să le ofere o zi gratis după o săptămână, de exemplu. Și un prânz în fiecare duminică.

„Oamenii, când stau mai mult, se împrietenesc unii cu alții, mai mănâncă împreună. Le oferim ceai și cafea din partea casei, plus chestii de bază, ca să-și poată găti ceva.

Mi-ar plăcea să le putem oferi prânzul, duminica: dacă tot sunt plecați de acasă, măcar să aibă o masă caldă.

Mă bucură că foarte multă lume a rezonat cu acest proiect. Am vrut să angajez o firmă care să se ocupe de curățenie. Până la urmă am făcut-o doar cu voluntari.

Uite, astăzi a fost mama lui Filip pe-aici. Când e casa așa de plină, trebuie să facem curățenie zilnic. Fiind vorba și despre bolnavi, e foarte important să fie curat.

Ne ajută oameni din toate păturile sociale. Munca asta le dă un sens, un sentiment de împlinire. Or, asta mi se pare iarăși incredibil”.

Violeta ne mai face o mărturisire: speră că la anul vom vorbi despre Casa Filip 2.

E sigură că, dacă oamenii vor să facă lucruri bune și „Dumnezeu vrea să se întâmple”, banii nu sunt o problemă: „Apar de undeva, se rezolvă”.

A descoperit resurse nebănuite în locul acesta.

„Am stat mult cu Filip în spital. M-a traumatizat boala lui și sistemul medical. Cred că, după ce a murit el, dincolo de doliu a fost trauma bolii.

Nu treci peste, treci prin asta. Și am trecut prin asta. Sunt funcțională, dar interiorul nu este vindecat încă, dacă pot să spun așa.

M-a ajutat implicarea în acest proiect, în sensul în care m-a forțat să îmi recapăt energia despre care credeam că dispăruse total. Înainte, eram consumată și fizic, și psihic.

Ei, după ce am început și a trebuit efectiv să mă gândesc cum o să arate spațiile, ce să comand, cum facem dușurile, tot, n-am mai avut timp de zăcut.

Mi-ar plăcea ca spiritul lui Filip, ceva din frumusețea lui interioară, din umorul lui, pentru că avea foarte mult umor, ceva din tot ce era Filip, ca prezență de spirit, să se regăsească în această casă. Și cred că se regăsește”.