Cartea cu tați: o pledoarie pentru responsabilitate

În cultura occidentală, dar și în cea asiatică, încă din antichitate rolul tatălui se intersectează doar tangențial cu acela al copiilor săi. Tatăl este liderul de necontestat care asigură cele necesare vieții, poziție socială, influență, imagine și care se ocupă de educația și propulsarea socială a copiilor săi, dar fără implicare afectivă, fără lucru direct cu copiii care îi erau inferiori și supuși și constituiau, în cel mai bun caz, o investiție de viitor, o asigurare pentru perpetuarea tot a imaginii și statutului tatălui chiar și după moartea acestuia.

Tatăl preceptor și stăpân este o imagine care se generalizează și perpetuează, cu nuanțe și mici modificări, indiferent de statut social, până în secolul XX. Probabil că o mutație esențială în percepția ideii de tată și al rolului său se manifestă după cel de-Al Doilea Război Mondial, însă adevărata transformare se produce de abia la începutul secolului XXI, odată cu manifestarea plenară a feminismului, moment în care „tatăl” se pomenește fără un rol concret și în plină criză identitară.

Este momentul în care tatăl descoperă că are afecte, că lucrurile nu se mai rezolvă prin a dicta, ci prin a comunica și a negocia, că fiica sau fiul nu mai sunt doar un bun, o posesie și o obligație, ci un întreg univers care se răsfrânge asupra existenței părintelui și îi influențează în mod direct viața, el nemaifiind, ca până atunci, ferit și imun la existențele progeniturilor pe care doar le manipulau după propria imagine și dorință.

Cartea cu tați vine să surprindă tocmai această nouă și recentă ipostază a tatălui. Un tip de tată fără certitudini, soluții, rețete și control absolut, un tată care se îndoiește, care își face griji, care se îngrijorează și este nevoit să experimenteze. Un tată la fel de neajutorat și pe alocuri de inocent precum copiii pe  care urmează să îi crească. O perspectivă care umanizează și îmblânzește prejudecata culturală pe care o avem despre ideea de tată și care transformă un concept distant și de cele mai multe ori absent, în unul prezent, activ și foarte implicat în lucrurile mărunte din existența familiei și a copilului.

Cartea aceasta a început cu un spectacol, Cocoțat pe schele, în scenariul și regia lui Robert Bălan. După un spectacol despre mame, în 2014, Habemus bebe, Robert a încercat, după cum mărturisește în prefața cărții, să privească puțin lucrurile și dinspre partea masculină tocmai deoarece avea corect impresia că „noul” tip de tatăl este în continuare discriminat, tributar mentalității vechi. A încercat să găsească literatură de specialitate pe subiect și și-a dat seama că și aceasta lipsește. Așa s-a născut ideea cărții cu tați, care conține textul original al piesei de teatru, dar și 12 mărturii despre paternitate, pornind din experiență directă, scrise de 12 scriitori contemporani reprezentativi.

Ce a rezultat este o carte care te înduioșează și te face să râzi, te întristează și îți provoacă un ghem în stomac, îți transmite dragoste, dragoste în formă pură și poate un pic de anxietate, odată cu ea, dar chiar și așa, e o experiență pe care n-ai vrea să o ratezi.

*Cartea cu tați, Trei, 2021. Robert Bălan (coordonator), Andrei Dosa, Robert Șerban, Radu Pavel Gheo, Igor Mocanu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Mihai Duțescu, Florin Hălălău, Doris Mironescu, Dan Coman, Florin Dumitrescu, Vasile Ernu, Andrei Gamarț