Aleea Trandafirilor, Buzău. Foto: Lucian Muntean

Care-i problema cu Barna

Dacă-l iei la bani mărunți pe Dan Barna, cu bună credință, nu ai ce să-i reproșezi nimic substanțial. Dimpotrivă, în mai toate punctele esențiale, omul stă mai bine decât toți ceilalți candidați la președinție. Problema lui Barna nu e nici lipsa de notorietate. USR-Plus, alianța pe care o reprezintă, e o construcție deja consacrată și consolidată, validată cu succes la testul electoral al euro-parlamentarelor, are zeci de mii de membri, structuri teritoriale, buget solid bazat pe subvențiile primite de USR de la stat.

Cu bagajul ăsta în spate și cu ceva știință a comunicării și mobilizării dovedită deja în alte campanii (referendumul CpF, fără penali, oameni noi, euro-parlamentare), problema notorietății candidatului e mai degrabă o glumă. Nu te poți plânge că nu te știu destui oameni, fără să te acuzi de incompetență.

Problema lui Barna nu e nici măcar lipsa de carismă. E drept că nici nu excelează la capitolul ăsta, la care de altfel Iohannis stă chiar mai prost. Barna nu e genul care să te miște din scaun, să-ți crească pulsul, să-ți pună emoțiile pe jar, dar știe să vorbească, e coerent, e activ și energic, nu arată rău, are statură de prezidențiabil.

Problema lui Barna ține mai degrabă de context.

După trei ani de coșmar sub Dragnea, pentru electoratul de care ar avea nevoie Barna pentru a câștiga sau măcar pentru a ajunge în turul doi, Barna pare un pic prea mult. E mai binele care devine dușmanul binelui. Pentru că marea majoritate a românilor se mulțumește și cu mai puțin decât ce promite acum un candidat ca Barna.

Cu alte cuvinte, Barna are o problemă de justificare. E o problemă fundamentală, care ține de răspunsul la întrebarea „de ce?”. De ce candidează, de fapt? Există vreun pericol de care ne putem feri dacă îl votăm pe Barna, vreun risc la care ne expunem dacă nu-l votăm? Sau este Barna încarnarea vreunei speranțe de bine la care n-am avea acces decât prin el? Sunt întrebări care bântuie mințile celor mai mulți când vine vorba de candidatura lui Barna. Iar răspunsurile pe care încearcă să ni le dea nu par deloc convingătoare.

Pentru că nu se mai poate cu Iohannis? Răspunsul ăsta nu prea ține. Nu poți convinge cu el pe prea mulți sau, oricum, nu pe suficient de mulți cât să câștigi un scrutin național. Pentru că există riscul, dacă nu-l votezi pe Barna, să câștige din nou PSD? Nici cu asta nu ține. Nu de PSD se mai teme majoritatea celor care l-ar putea vota pe Barna. Pericolul ăsta a trecut, cel puțin în percepția publică. Iar dacă pentru unii acest risc chiar mai merită luat în calcul, un vot pentru Iohannis pare suficient.

Oricum, de când a picat Dragnea, discuția s-a mutat de pe cum să scapi de PSD, pe ce va fi după PSD. A dispărut urgența și odată cu ea și discuția despre marele salvator. Dovadă și sloganul ăla cu Fericiți în România, care nu-i de fapt decât o supralicitare. Dar e una izvorâtă mai degrabă din neputință. O recunoaștere indirectă a faptului că, din lipsă de miză reală, ești obligat să inventezi una care să pară și mai înaltă. Vreți normalitate în România, cum vă promite Iohannis? Ok, dar uite, eu vă promit ceva și mai bun, vă promit fericire.

Pe scurt, pentru cei mai mulți, un vot pentru Barna pare acum mai mult un lux decât o necesitate.

Pentru a ieși din clenciul ăsta care pare să-i blocheze drumul către turul doi, Barna are o singură posibilă soluție. Să se extragă din postura de simplu candidat la președinție și să se plaseze în cea de vârf de lance și garanție ale unui alt sistem. Asta înseamnă cel puțin următoarele lucruri:

  • Un discurs apăsat pe ideea de reformă radicală a instituției prezidențiale, prin afirmații tari, decisive, care să dovedească fermitate și convingere.
  • Lansarea unei echipe solide de profesioniști cu care să promită că va veni la Cotroceni pentru a-și pune în practică proiectul de schimbare a sistemului
  • Anunțarea unui plan de guvernare construit pe principii clare, cu proiecte și politici concrete, susținut cu oameni concreți, cu nume și prenume, aleși după criterii care nu suportă niciun fel suspiciuni demne de luat în serios

Cu alte cuvinte, ca să-și justifice convingător candidatura la prezidențiale, Barna trebuie să-și depășească postura de acum, cea de „ceva mai bun ca Iohannis”, și să mute miza prezidențialelor de la nivelul lui „pe cine punem la Cotroceni” la „cine și cum schimbă sistemul”.

Dacă vrem un președinte decent, Iohannis e candidatul cel mai comod de votat. Dar dacă vrem un alt sistem, atunci opțiunea pentru Cotroceni nu poate fi decât Barna. Asta ar trebui să transmită campania lui Barna. Dar s-ar putea să fie un pic cam târziu.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Ți-a plăcut articolul nostru?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim!

Donează