„Care dintre noi”, filmul care te face să vezi în cancer „o oportunitate”

Să vorbești despre cancer nu e ușor. În ciuda faptului că cercetările în domeniul oncologic evoluează constant și există numeroase asociații de pacienți, persoana diagnosticată cu cancer are o luptă dublă de purtat: pe cea cu boala care-i chinuie corpul și pe cea a modului în care este perceput în societate.

Potrivit unui raport elaborat de Institutul Național de Sănătate Publică în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății, numărul de cazuri noi de cancer din România în 2018 a fost de 83.461. Din aceștia, mulți pacienți își duc boala în tăcere, pentru că societatea românească este încă plină de prejudecăți și vede în bolnavul de cancer un condamnat la moarte.

În filmul său de debut, „Care dintre noi”, regizoarea Chris Simion-Mercurian vrea să combată prejudecățile din jurul pacientului cu cancer. Pentru asta își spune povestea personală, care este una despre bucuria de a trăi, despre iubire, iertare și asumare.

„Eu am fost întrebată, de exemplu, dacă se ia cancerul”, își amintește Chris Simion-Mercurian, atunci când vorbește despre experiența prin care a trecut, după ce în 2017 a fost diagnosticată cu cancer la sân. Ce a urmat i-a schimbat viața. Întreaga experiență, spune ea, a făcut-o să se descopere cu adevărat și, cel mai important, să nu vadă în cancer o condamnare, ci un instrument care să lucreze pentru ea.

Într-un interviu pentru PressOne, Chris Simion-Mercurian vorbește despre filmul „Care dintre noi” – povestea din spatele perioadei în care regizoarea a urmat tratamentul oncologic într-un spital de stat bucureștean. Filmul prezintă trăirile, emoțiile și gândurile a cinci personaje inspirate de oameni reali pe care Chris i-a întâlnit în salonul de tratament. 

Îți faci debutul ca regizor de film cu „Care dintre noi”, un film despre „cancer ca oportunitate”, după cum l-ai caracterizat. Care este povestea din spatele lui?

Filmul este inspirat de povestea mea reală. De anul 2018, când am fost în tratament oncologic, în chimioterapie și radioterapie. Experiența m-a determinat să merg mai departe și să încerc să-i inspir pe cei care sunt în diagnostic oncologic, să vadă partea plină a paharului. Experiența asta devine un dar și-ți schimbă radical viața în bine. O simți ca pe o renaștere.

„Care dintre noi” este cu povești reale și despre oameni care există sau au existat, oameni pe care i-am întâlnit, care m-au inspirat și în care am văzut forță, umor, lumină, schimbarea de perspectivă și faptul că au vrut să vadă în situația asta ceva necesar, nu o nenorocire, un blestem.

Filmul vine în continuarea albumului „Care dintre noi”, în care ai povestit lupta personală cu cancerul. Când ai lansat acest album, ai spus că „dacă te detașezi puțin și dacă nu mai ești în unghiul tău, subiectiv, e un comic de situație aparte”. Care e unghiul din care privești tu cancerul?

În primul rând, cred că există situații mult mai dramatice decât cancerul. Dacă noi am putea să nu-i mai dăm atâta importanță, această boală n-ar mai avea atâta putere. În momentul în care ți-o asumi altfel, ca pe o situație din care ai de învățat, ai șansa să construiești, nu să lași goluri, să distrugi. Ăsta e unghiul meu de abordare, în care am de învățat, în care transform boala într-un instrument cu care lucrez pentru mine.

Pe tine cum te-a schimbat boala?

M-a schimbat total. Mi-a readus-o pe Chris pe care o pierdusem, de care îmi era dor și cu care nu știam cum să mă reîntâlnesc. Boala asta m-a făcut să mă reîndrăgostesc de mine, sentiment pe care nu-mi amintesc să-l fi avut vreodată. M-a învățat că nu mai am nevoie să demonstrez, să trăiesc în exterior. 

Care sunt „darurile” pe care le-ai primit de la boală și pe care încerci să le dai mai departe prin film?

Prezentul. Asta e cea mai mare descoperire a mea. Înainte, doar teoretizam prezentul. Spuneam  că trăiesc în prezent, dar în realitate trăiam în visuri și proiecții, iar prezentul trecea pe lângă mine.

Alte cadouri au fost acceptarea imprevizibilului și faptul că viața poate și are voie să fie diferită față de ce planifici tu, iar aici rezidă umorul. Că poate ce planifici nu-ți este necesar.

Ai realizat filmul „Care dintre noi” în timpul pandemiei. Cum a fost întreaga experiență, mai ales că ai avut la dispoziție doar trei zile de filmare?

Da, și 14 zile de montaj. Cred că mi-a fost foarte clar ce am făcut în momentul în care am început filmările și am avut parte și de o echipă cu care am avut chimie. Nu mi-am propus să fac un film de la bun început. În capul meu era că filmez o piesă de teatru altfel, ca pe un film. La montaj, m-am trezit că, de fapt, am un film. Mă uitam la imagini și nu-mi venea să cred. Mi-a fost foarte greu să spun „am făcut un film”, în condițiile în care eu nu sunt regizor de film. Am fost sprijinită de colegi cu experiență în regia de film. Corneliu Porumboiu, cu care m-am sfătuit înainte de a începe filmările, și Emanuel Pârvu, pe care-l sunam de fiecare dată când aveam o dilemă, când nu știam ce să fac.

Mă bucură foarte mult ce a ieșit și sper ca filmul să facă bine, pentru că acesta e scopul lui, să schimbe mentalitatea, să dea oamenilor curaj.

Care este opinia la nivelul mentalului colectiv când vine vorba de un bolnav de cancer?

Suntem plini de prejudecăți și avem o mentalitate care a rămas undeva prin anii `50- `60. Eu am fost întrebată, de exemplu, dacă se ia cancerul. Și multe altele. De la faptul că un bolnav de cancer este înlăturat de societate, la modul că dacă ai cancer ai să și mori, și atunci de ce să mai investesc eu, societate, în tine.

Am întâlnit două femei care nu au spus la locul de muncă că sunt bolnave, pentru că ar fi fost date afară. Au dus tratamentul în taină, ca să-și păstreze locul de muncă. Sau o altă femeie care nu i-a spus soțului că este bolnavă, de teamă să nu fie părăsită. Există această frică, iar filmul își dorește s-o înlăture.

Tu te-ai tratat la stat. Te-ai lovit de vreo piedică în tratament?

Am ales un spital de stat pentru Cornelia Nițipir, medicul care m-a ajutat să depășesc perioada asta. Când am ajuns în tratamentul oncologic, salonul de chimioterapie de ambulator arăta ca o gară părăsită dintr-un cătun, cu linoleum suprapus pe jos, igrasie pe pereți, calorifere ruginite și scaune de plastic. Eu am făcut chimioterapie, două luni jumătate, pe un scaun de plastic.

După ce am terminat tratamentul, am zis că trebuie să fac ceva. Am sunat la Fundația Renașterea și le-am propus să le scriem unor sponsori, să le cerem să ne ajute să refacem salonul de ambulator de la oncologie de la Spitalul Elias. În două luni s-a realizat minunea. Eu n-am beneficiat de transformarea spațiului, dar când m-am dus la analize, după ce a fost gata, am crezut că am greșit spitalul. Nu mai aveam nicio legătură cu spațiul improvizat în care făcusem eu chimioterapie.

Spui că diagnosticul oncologic nu reprezintă o condamnare, însă ce i-ai sfătui pe oamenii care nu știu în ce direcție s-o apuce după descoperirea diagnosticului?

Există ONG-uri și asociații de pacienți care se ocupă în mod direct cu asta, să ofere suport pacienților: Fundația Renașterea; Asociația ROZ, Asociația Pacientul 2.0. Ele au proiecte concrete, nu povești.

Având experiența cancerului în spate, ce crezi că este cel mai important în drumul către vindecare al unui bolnav de cancer?

Să nu se ducă în exterior, să nu se întrebe „de ce eu”, „de ce acum”, pentru că e inutil. Să nu caute vina în celălalt, pentru că nu există. Să încerce să caute sensul, pentru că el există, chiar dacă nu-l găsește pe loc. Și să nu lase boala să-l controleze, să controleze el boala.

Cine sunt cele cinci personaje din film și care este povestea lor? În film apare și Delia Grigoroiu, pacientă diagnosticată cu cancer la sân, la fel ca tine.

Este povestea reală a unor colegi de chimioterapie pe care i-am întâlnit în perioada în care făceam eu tratamentul. În fiecare poveste am încercat să fac o sumă a celor mai importante trăiri pe care le-am avut în perioada aia, fie că erau ale mele, fie ale celor cu care povesteam.

Delia Grigoroiu își povestește experiența ei cu boala sau este un personaj?

Este și ea un mic personaj. Nu apare povestea ei acolo. Delia și-a dorit să fie actriță și am aflat asta tocmai când i-am propus să joace. Uneori, un neprofesionist are mult mai mare adevăr decât un actor cu diplomă.

Ai vorbit de comicul din film și din întreaga experiență a chimioterapiei. Ce astfel de momente ai avut?

Au fost foarte multe. La mine, chimioterapia a fost printre cele mai vesele perioade din viața mea. La un moment dat, circula o glumă în familie, ziceau că-mi bagă altceva în venă. Am râs mult, de la faptul că povesteam tot felul de întâmplări din viața reală cu cei cu care eram în salon, la faptul că, de exemplu, Emanuel Pârvu îmi trimitea în fiecare zi câte un banc.

Pe lângă umor, eu mi-am văzut de viață foarte normal. N-am zăcut, oricât de greu îmi era, pentru că corpul a suferit o schimbare de 180 grade. Când plecam de la chimioterapie, aveam sentimentul că nu mai am corp. Încercam să merg, dar nu-mi mai simțeai picioarele, aveam impresia că merg pe burete. Dar am continuat să fac ce-mi place, am urcat pe munte, am mers la schi, am mers cu bicicleta.

Cu ce speri să rămână oamenii la finalul filmului? Și cu ce speri să rămână persoanele bolnave de cancer la finalul filmului, pentru că el va fi difuzat și în 15 secții de oncologie.

Filmul se termină cu un mesaj pe care eu l-aș repeta oricui și pe care mi-l repet și mie în fiecare dimineață când mă trezesc: „în fiecare răsărit de soare se naște ceva frumos”. Alte mesaje cu care aș vrea să rămână oamenii sunt „păstrează-ți lacrimile pentru momentele de bucurie” sau „atunci când nu mai poți, poți mult mai mult.”

Mi-au fost alături actorii Maia Morgenstern, Marius Manole, Ilona Brezoianu, Crina Semciuc, Alexandra Mercurian, Georgiana Popescu, Eva Spiru. Director de imagine: Cristi Enache. Scenograf: Maria Miu. Partener principal: Bristol Myers Squibb. Partener: Novartis. Fără ei, proiectul nu ar fi fost posibil.

„Care dintre noi” va putea fi urmărit pe 17 noiembrie, ora 20.00, pe pagina de Facebook și YouTube Pacientul 2.0, pe 25 noiembrie pe pagina de facebook Clinica Zetta și Asociația R.O.Z. În decembrie urmează săptămânal alte difuzări pe care Chris le va anunța pe pagina sa personală de Facebook. Filmul va fi difuzat și în 15 secții de oncologie.