Cântecul păsării de plajă: recviem pentru delincvenții de odinioară

Cosmin Perța

Colaborator

Toți cei care am copilărit în anii '90 ne aducem aminte, involuntar, de câte un gangster local. Asta pentru că erau peste tot. România își descoperea democrația, libertatea, în cel mai organic și natural mod cu putință, instaurând de la început legea junglei.

Anii '90 și începutul anilor 2000 au fost anii supraviețuirii celui mai puternic, un soi de mini-SUA, păstrând proporțiile, în primele ei decenii după câștigarea independenței, un spațiu al pistolarilor și al abuzurilor.

La noi nu erau chiar pistolari, dar erau pumni, boxuri, bâte, cuțite și fiecare cartier din fiecare oraș avea un șef și o gașcă, iar ciocnirile violente dintre acestea erau inevitabile. O lume derizorie a ascensiunii și a decăderii la fel de rapide a unor bandiți care credeau că vor cuceri și vor stăpâni lumea.

Exact acesta este spațiul pe care îl ia în colimator cartea lui Tudor Ganea. Personajul principal, tătarul Ainur, este prototipul unui astfel de „șmecher” de cartier, sau „tătic”.

Pentru cei care au întâlnit pe viu astfel de personalități, parcursul său este unul previzibil, dar conferă, totuși, un soi de satisfacție și infuzează o doză bună de nostalgie. Complexitatea acestui personaj rezidă însă din faptul că autorul îi pune sub lupă și copilăria. Nu ne prezintă un produs finit, brut, ci cumva ne introduce în universul care îl determină în timp pe acel băiat, dotat cu extrem de multă forță fizică, să ia deciziile pe care le va lua, să aleagă drumul pe care îl va alege.

Ainur este văzut ca un rezultat al lumii înconjurătoare, al cartierului, ca un produs al acestuia, care în lipsa acestor condiționări externe ar fi putut avea un cu totul alt destin. 

Psihologia personajelor la care apelează Ganea este una foarte subtilă, nimic nu este spus, totul este sugerat și fiecare gând, acțiune, gest creează tensiune și dramatism. Am avut senzația că mă uit la un film bun. Construcția cărții este ireproșabilă, dozajul, arhitectura, progresia înspre un final totodată revelator și lăsat deschis, plus sentimentul că totul poate fi reluat, dus mai departe, cu fiecare personaj, că mai sunt atâtea lucruri de spus.

Asta pentru că personajele și scenele lui Ganea sunt gândite ca niște mecanisme funcționale, nimic nu este gratuit, fiecare își are locul său și e de neînlocuit, ceea ce conferă romanului fluiditate și coerență.

E multă cruzime în cartea aceasta, pentru că tonul ei este mai degrabă unul neorealist (în sensul cinematografului italian), dar cumva toată această violență melancolică reușește să devină una ultra-poetică, nu te zgârie, nu te face să întorci capul, oricât de tare ar crește ghemul din stomac, și are părțile ei de frumusețe întunecată.

Există adică o mică doză de sublim care schimbă culoarea unei întregi mări de ridicol, și asta vine din viziunea autorului asupra lui Ainur și a tuturor celorlalți.

O să închei spunând doar atât: urăsc descrierile lungi în proză, nu le suport, am impresia că mă deconectează de la acțiune. Am avut însă o imensă  surpriză cu cartea aceasta, descrierile lui Ganea sunt peste limita mea normală de toleranță, dar le-am hăpăit, pur și simplu, nu mă mai săturam de ele. Pe unele chiar le-am recitit. În primul rând pentru că nu era nimic gratuit acolo, totul avea un sens și apoi pentru că aveam senzația că citesc un poem bun, că sunt dense și ți se lipesc de cerul gurii și explodează în multe culori.

Cea mai mare teamă a candidaților la Cotroceni. 3 lucruri pe care ar trebui să le înțeleagă viitorul președinte al României despre droguri

Candidații la președinție se feresc să abordeze cu adevărat problema drogurilor și se ascund în spatele unor răspunsuri vagi, deși susțin că înțeleg problema cu care se confruntă România.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Fie și numai pentru asta și Ganea merită un premiu.

* Tudor Ganea, Cântecul păsării de plajă, Polirom, 2021

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€