Berbecii

„Berbecii” (Hrútar, 2015) reprezintă un bun exemplu pentru stilul denumit de unii critici „cinema nordic”. Aceasta pentru că în filmul islandezului Grímur Hákonarson regăsim nu doar conexiuni cu opere ale conaționalilor săi, cum este Dagur Kári (cu al său remarcabil Nói albinói, 2003), dar și elemente din comicul sec și amar al fraților Kaurismäki, din absurdul plin de umanism al lui Roy Andersson ori din stilistica austeră a primelor filme ale lui Lars von Trier.

Hákonarson, absolvent al celebrei FAMU (Academia de Film din Praga), este abia la al doilea lungmetraj, dar demonstrează că stăpânește tehnicile regizorale și că are calități incontestabile de scenarist. În plus, datorită experienței anterioare ca documentarist, povestea aceasta aparent simplă se transformă într-o narațiune relevantă dincolo de simpla contextualizare.

Filmul începe cu o competiție între doi frați dintr-o localitate izolată și între berbecii lor. Taciturnul Gummi pierde la limită în fața jovialului Kiddi. Pe măsură ce înaintăm în poveste, constatăm că invidia lui Gummi crește și pare că regizorul ne va duce într-o mitologie scoasă din eterna istorie a lui Cain și Abel.

Numai că, ajutat de actorii din rolurile principale, care-și gestionează discret energia relațională, tânărul regizor construiește două personaje cu o dinamică imprevizibilă.

Cei doi frați trăiesc înstrăinați, deși au fermele învecinate, ba uneori se comportă ca niște dușmani. Conflictul lor se acutizează după declanșarea unei epizootii. Când veterinara comunității instaurează carantină și autoritățile decid ca toți localnicii să-și extermine animalele, cei doi solitari sunt obligați să devină solidari.

Cu două personaje puternice, Hákonarson creează un întreg univers. Doi frați care nu și-au mai vorbit de 40 ani, cu excepția mesajelor schimbate prin intermediul câinelui Somi, sunt puși față în față.

Gummi e sobru și stoic, în timp ce Kiddi e răzvrătit și predispus spre băutură și agresivitate. Regizorul ne descoperă treptat relația lor, fără ca intriga să se piardă.

Pentru că amândoi sunt încăpățânați, ei ajung să semene cu animalele pe care le cresc. De fapt, adevărații berbeci sunt Kiddi și Gummi.

Uciderea animalelor bolnave simbolizează distrugerea rădăcinilor tradiționale ale unei societăți confruntate cu globalizarea. Deși nu sunt îmbrăcați în straie populare și nu au nimic din ciobanul Ghiță de la noi, pentru acești fermieri este vorba despre viață și moarte.

„Să ne ucidă și pe noi” – spune unul dintre ei, când află că trebuie să își omoare turma – „ce viață putem avea fără oi?”.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

De aceea, deși se petrece într-o Islandă încremenită în timp, povestea are similitudini cu spațiile tradiționale de pretutindeni. Tragedia nu ține de specificul unei saga scandinave, iar unele secvențe puteau la fel de bine să fie filmate într-un sat de munte din Ardeal.

Turnat în lumina naturală a Nordului, Hrútar ne dezvăluie peisaje dezolante, aproape ireale. Imaginile de-saturate, uneori terne și complet lipsite de culoare, adaugă interacțiunii dintre cei doi frați un accent de îngheț emoțional.

Sunt câteva scene în care spectatorul de cinema simte aproape tactil gheața dintre Gummi și Kiddi. Așa este când, găsindu-și fratele beat în zăpadă, Gummi îl ia pe lama buldozerului, îl descarcă în fața unui spital și pleacă.

Așa cum se întâmplă și în cazul altor regizori „nordici”, umorul lui Hákonarson are conotații sociale universal valabile. Această localitate dintr-o vale pierdută în munții Islandei reprezintă toate comunitățile izolate ale planetei.

O lume ancestrală e invadată de modernitate: păstorii conduc ATV-uri și au utilaje performante. Sufletele însă le-au rămas neschimbate.

Noi, toți, suntem la fel cu oamenii care au trăit pe planetă în urmă cu mii de ani, în pofida gadgeturilor cu care ne înconjurăm.

Fără a vă strica plăcerea vizionării, trebuie să vă spun că finalul acestei povești simple, dar plină de semnificații, se dovedește la fel de impresionant ca premisa. E o întoarcere la esența umanității, o eliberare de toate poverile societății pe care am inventat-o.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€