Fosta Alimentara din Băiţa Plai a ajuns o ruină. Foto: Raul Ştef

Băița Plai, o gură de iad

Pe valea Arieșului vei găsi cel puțin o pensiune la fiecare 500 de metri. Toamna adaugă la oferta localnicilor un tablou fermecător. La 28 de kilometri de Arieșeni există însă un loc pe care nu-l menționează niciun ghid turistic, colonia Băița Plai – Micul Cernobîl, așa cum îl numesc sătenii.

Aici, la poalele Munților Bihor, a funcționat cea mai mare exploatare a minereului de uraniu din România.

Germanii intuiseră potențialul zonei și se pregăteau să ia cu asalt muntele de uraniu, dar deznodământul celui de-al doilea război mondial i-a transformat pe sovietici în primii beneficiari.

La 12 septembrie 1944, România semna Convenția de Armistițiu cu Națiunile Unite care o obliga la plata unor despăgubiri de război față de URSS. Cuantumul datoriei a fost fixat la 300 de milioane de dolari.

Așa au apărut, un an mai târziu, Sov-Rom-urile, societăți mixte româno-sovietice al căror scop era exploatarea sălbatică a resurselor naturale ale țării noastre.

Rușii au ajuns în 1952 în Apuseni, după ce au înființat Sovrom-Kwarțit la 17 kilometri de Băița Plai, în satul Ștei, care avea să devină orașul Dr. Petru Groza (1956).

Au militarizat zona, au ridicat case și blocuri. La Băița Plai s-a construit o cantină și un club al minerilor. Se spune că, la acea vreme, filmele care rulau la cinematograful „Patria”, în București, erau proiectate a doua zi la Băița și la Ștei.

Aproximativ 20.000 de muncitori români au fost angajați, pe salarii grozave, să scotocească în măruntaiele muntelui. Nu știau la ce se expun.

Avocat și publicist orădean, Pașcu Balaci (59 de ani) este autorul unui volum de sonete, Cartea de uraniu (Manual special pentru intrarea în șut). Apărut în 2014, volumul este dedicat tatălui său, care a muncit în mina de la Băița Plai.

„Așa cum Bacovia a introdus plumbul în poezia noastră, eu vorbesc despre uraniu. Cred că putem vorbi de cea mai mare exploatare din lume la acea vreme. S-a extras minereu în valoare mai mare decât tezaurul României. Practic, mina de la Băița a construit argumentele rușilor în timpul Războiului Rece”, spune astăzi Pașcu Balaci.

Sonetul intitulat Adunarea uraniului vorbește despre dramele minerilor care au lucrat aici în timpul „ocupației” sovietice (1952-1960).

Uraniul se-adună-ntâi în oase
Ca vântu-n fluiere ce nu mai cântă,
Apoi, ficatul singur se-nveșmântă
Cu un cojoc de vene stricăcioase.

Urmează-apoi rărunchii să te lase:
În van o babă seara îți descântă,
Globulele din trup se iau la trântă
Cu micile răzmeriți canceroase.

Spre jertfă, vin testiculii la rând,
Miner matur și frageda virgină;
În loc de dragoste, un trist comând…

Mireasa de ortac a fost o … „Mină”…
Casa e mare, goală, fără rând:
Bărbatul e secat din rădăcină.”

Exploatarea la Băița Plai a continuat și după plecarea rușilor. Salariile ofertante îi atrăgeau pe ortaci în zonă.

Pe vremea lui Ceaușescu, un miner putea câștiga aici între 6.000 și 10.000 de lei pe lună. (Pentru comparație, salariul mediu din România a ajuns la circa 3.000 de lei doar la finele anilor ’80.)

Mulți dintre ei au plătit cu viața, fie în accidente de muncă, fie de pe urma bolii profesionale – cancerul bronho-pulmonar. Mina s-a închis la începutul lui 2000 și a devenit Depozitul Național de Minereuri Radioactive.

Copiii uraniului, un documentar de excepție realizat de Adina Popescu și Iulian Ghervas, spune că, în 2009, Băița Plai număra 92 de locuitori. 92 este și numărul atomic al uraniului în tabelul lui Mendeleev.

Am mers să-i cunoaștem pe cei care încă trăiesc în zona defavorizată din Bihor.

Intrarea în colonia Băița Plai

O tăbliță ruginită cu numele satului indică faptul că suntem pe drumul cel bun. Dar, după ce trecem de ea, nu mai urmează nimic bun.

O stradă pustie. Ruina vechii Alimentare clădite de ruși. Un bloc părăsit. La parter, distingem cu greu o inscripție care vorbește despre amintirea unei școli generale. Poate numai Dmitri Ivanovici Mendeleev s-ar fi simțit în elementul său aici.

Căutăm un semn de viață. O femeie sparge lemne cu securea. Salutăm și ne prezentăm.

– Bună ziua! Suntem ziariști.
– Da?
– Da!

Ne întoarce spatele, intră într-o magazie și iese după câteva secunde cu un topor uriaș. Ridic involuntar agenda, dar femeia ne ignoră și își continuă munca.

Ajungem în dreptul unei gherete prevăzute cu barieră, un avertisment „Pericol de radiații” și un paznic vigilent. Îl vom regăsi mai târziu cumpărându-și hârtie igienică de la magazinul satului și îndreptându-se cu băgare de seamă spre un loc ferit.

De la magazin, care e la parterul unui bloc, poți cumpăra și alimente, și coniac. Unde este coniac sunt și oameni.

Florian Covaci (74 de ani) și-a petrecut aproape jumătate de viață în mina de la Băița. Aduce puțin cu Mitică Dragomir, doar că nu-l doare în pălărie. A ieșit la pensie după Revoluție, cu o retribuție lunară de peste 2.500 de lei. Silicoza îi face probleme.

„Simt, așa, că nu mai am aer. Din 10 în 10 metri trebuie să mă opresc să-mi trag sufletul. Am rămas aici, unde să mai plec la vârsta mea? Dacă mai sunt 20 de familii în Băița… Ce dracu să și faci aici?! Eu am fost toată viața miner, muncă foarte grea. Noroc bun, vorba aia. Intrai în mină și nu știai dacă te mai întorci viu”. 

Liviu Denuța și Florian Covaci, foști mineri la Băița Plai

Nasul său proeminent pare special construit pentru a detecta Radonul. I se trage de la vărsatul de vânt.

Cu numărul atomic 86, Radonul (Rn) este gazul radioactiv emis în momentul dezintegrării uraniului. Ajuns în plămâni, favorizează apariția cancerului.

În fața magazinului unde ne-am oprit, un iepure se asortează cu caroseria unei Dacii gri. Pare ieșit din pălăria lui nea Florian.

La câțiva metri, trei porci își iau micul dejun lângă lamele unor utilaje abandonate. Presentimentul Ignatului?

„Salut, tata Florea! Cum stai cu dragostea?”, se amestecă în discuție Liviu Denuța (54 de ani, „27 pe un crac, 27 pe celălalt”). Și el e pensionar, după 15 ani bătuți pe muchie la Băița Plai.

„N-a fost niciodată mai bine”, vine răspunsul lui Denuța. În schimb, Tata Florea nu mai vrea să audă de subteran. Se precipită și gesticulează nervos: „Am mai fost lângă mina aia blestemată doar de două ori după pensie. Numai dacă îmi aduc aminte mă scârbesc instantaneu. Mă ia, așa, o scârbă. Încă mai visez noaptea că vine o cuptură din aia mare, vine și ne prăpădim toți”.

Liviu Denuța n-a apucat să sărbătorească „nunta de argint” alături de soția sa. Spune că s-a bucurat doar de „nunta de uraniu”, care ar fi aia când consoarta te părăsește pentru cel mai bun prieten, lăsându-ți în grijă doi copii, unul în clasa a patra, celălalt într-a cincea.

Fostul miner „cu braț vânjos și cu voință de fier” nu s-a dat bătut și acum e fericit că a apucat să-și vadă amândoi copiii cu diplome de licență.

Policalificările obținute în perioada „drăguțului de Niculae” l-au ajutat să-și găsească de lucru în Germania, în Austria și chiar în insulele Feroe, unde câștigă încă sume frumușele.

Acum, Denuța e sponsorul principal în Băița Plai. Nici un consătean nu trece pe la barul improvizat fără să fie cinstit.

„Ăsta sunt eu, mână spartă. Dă-i dracului de bani, că se fac. A venit fiică-mea plângând că a scăpat un borcan de castraveți peste celularul meu. Dă-l dracului de celular”.

Când revine din străinătăți la Băița Plai, Liviu Denuța stă singur într-o scară de bloc cu șase apartamente. Patru sunt ale lui.

A scobit în muntele de uraniu, dar parcă a dat de un zăcământ de kriptonită. Își amintește că, după un accident de muncă, a pus capul unui coleg lângă corp. Se autoalintă: „Robotul pulii lui Robocop”.

Mergeam cu trenul vreo 13 kilometri prin intestinele muntelui. Galeriile prindeau trei județe: Bihor, Alba și Arad. Două ceasuri dus, două întors. Dă-i cu dinamită, găseam aur, dolomită, uraniu, până și cobalt. Ne-a ajutat și olecuță de pălincă, pentru curaj. Viața mea era un gunoi, și știam asta. Intrai acolo, dar habar nu aveai cum te întorci, întreg sau doar pe jumătate. De asta o să-l pomenesc până mor pe Ceaușescu. El știa ce trăim noi în mină”, crede Denuța.

E sigur că se mai află în viață doar fiindcă „așa a vrut bunul Dumnezeu”. Oficial, autoritățile spun că locuitorii din Băița Plai nu mai sunt expuși la radiații după închiderea minei.

Oamenii sunt de altă părere.

În urmă cu 5 ani, o echipă de specialiști clujeni a venit în zonă pentru măsurători. „Țiuiau aparatele de parcă erau posedate”, zice Denuța.

Spaima celor care au rămas la Băița Plai este că schimbarea mediului îi condamnă la moarte sigură. E ca și cum organismul lor ar zice „rău cu rău, dar mai rău fără rău”.

Blestemul minei de uraniu te urmărește până în mormânt, spun foștii mineri.

„Toate blocurile au bulină roșie, mediu radioactiv. La toți e așa. Ne-am obișnuit. Sunt care s-au mutat. Și-au luat casă în Arad și s-au dus pe apa Sâmbetei. N-au mai venit aici să mai ia olecuță de radon. Înțelegi? Hahaha! Nu ai mai savurat o gură de radon… Pe bune, să mor dacă te mint. Întreabă pe oricare. Musai să mai vii, să mai iei o gură de uraniu. Io stau cu geamul deschis. Noaptea stau cu geamul deschis. Organismul meu așa e învățat, cu răceală. Te mai apucă pe la șale, dar n-am treabă. Plec la muncă dincolo, dar mă întorc mereu să-mi iau porția de radon”, explică Denuța.

Denuța ne arată lucrarea de licență a fiului său

„- Ce se-ntâmplă, doctore, cu mine,
C-atunci când plec de la Băița-n țară
Să-mi iau concediu aproape-ntreaga vară
De-mi vine ca să țip că va fi bine,Să mă îndrept spre plajele divine,
Spre toamnă-n ultima plimbare-hoinară,
Începe, din senin, ca să mă doară,
Inima, rânza, capul; mi-e rușineSă-i spui ceva nevestei să n-o supăr,
Dar când ajung în Ștei iar, totul trece…
Ci zis-a medicul: „Și-un zdravăn nufăr,

De-l smulgi din baltă, chiar de-l pui la rece,
Se-nchide-n suferința-i ca-ntr-un cufăr:
Dar tu, cu-uraniul mai poți petrece !…”

(Sonet din Cartea uraniului, de Pașcu Balaci)

Oamenii din Băița Plai își rotunjesc veniturile în sezonul de cules ciuperci, „pitoance cu uraniu, cele mai gustoase”. Și Denuța obișnuia să bată 20 de kilometri pe munte, în căutarea bureților. Își amintește din nou de Robocop.

„Păi, tati, ție îți dă voie organismul să faci raze de două sau de trei ori într-un an. Noi, în mină, făceam, practic, raze în fiecare zi. Uite, ai cuvântul meu, mă dezbrac, îmi pun o furculiță pe piept, mă aplec să-mi leg șireturile, iar furculița rămâne acolo. Nu vorbesc prostii. M-a ajutat corpul, dracu’ știe. Sau poate Dumnezeu a avut grijă de mine”, plusează el.

Biserica din sat era într-un apartament, cu hramul Sfintei Varvara, ocrotitoarea minerilor. Spațiul s-a vândut pentru 70 de milioane de lei vechi.

Cineva se amestecă în discuție. Un bărbat pe la 60 de ani. Vrea să dea o anonimă. Iarăși tabelul lui Mendeleev, temutul Radon și legătura cu impotența: „V-au spus de ce îi lăsau nevestele? Păi de la Radon puteai să chemi și ajutoare, și tot nu se întâmpla nimic. Te uitai în jos, să-l saluți pe domnul general, și găseai un caporal amărât. Și atunci nu-ți mai rămânea decât să pui mâna pe sticlă”.

*

Vasile ajuns în 1953 la Băița Plai și a lucrat 19 ani la uraniu. Copil fiind, a prins și prima exploatare din sat. Zice că tatăl său, ofițer de Securitate, a fost împușcat de ruși.

Omul strigă după ajutor: „Nici nu mai am dinți în gură, nimic. Și acum stăm în radiații. Noi nici n-avem ce căuta aici în zona asta. E un depozit radioactiv la 700 de metri, ce dracu’! Cică se fac demersuri să ne mute de aici. Păi știți când le fac sau când zic că le fac? Atunci când sunt alegeri. Atunci mai vin cu câte un mic sau cu o bere”, tună Vasi.

Vasile (63 de ani), fost miner la Băița Plai

Se turează și Liviu Denuța.

– Haide, tati, bea un coniac!
– N-am mai băut de 3 luni, pe cuvântul meu de onoare!_
– Hai, bă, fii serios! Fac cinste! Știi cum e la mine: fără număr, fără număr, fără număr! Banii n-aduc fericirea.
– Dă-i dracu’ de bani!

Îi salutăm pe cei doi foști mineri.

Denuța se încruntă: „Bă, tati! Să scrieți asta: pe vremea lui Ceaușescu lucrau aici vreo 6.000 de oameni. A fost Nicolae al nostru, ierte-l dracu’! A venit Iliescu și ne-a dat muie cu găleata. Futu-l în gură cu ăia trei trandafiri ai lui. Vai de viața mea, ne-a și manipulat cu mineriadele. Viețile noastre erau un gunoi, bă, dar întrebați-l: de ce și-a bătut joc de generația voastră, de tineri? Un singur loc mai urât decât ăsta am văzut în viața mea. Era un bordel în Germania, unde stăteau aliniate ca în vitrină vreo șapte tinere din România. Uite-așa stăteau! Să-l întrebați, bă, pe Iliescu, de ce a trebuit să ajungă acolo fetele alea”.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...