
Lavinia Niță
Reporter
Lavinia Niță a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București (FJSC) în 2023. În timpul liber îi place să străbată străzile din București în căutare de case vechi și să citească despre relațiile de prietenie și familie. Crede în puterea poveștilor și în ideea că lumea ar fi un loc mai bun dacă ne-am asculta mai mult.
Elevii critică discursul președintelui Iohannis despre consumul de droguri în școli: „Pune toată vina pe umerii unor tineri’’
Consiliul Național al Elevilor și unele organizații din teritoriu critică discursul președintelui Klaus Iohannis, de la deschiderea anului școlar. Tinerii consideră că nu a fost oportun ca șeful statului să le vorbească unor copii de gimnaziu, unii de clasa I sau a II-a, despre consumul de droguri în unitățile de învățământ și nici să stigmatizeze consumatorii adolescenți, fără vreo referință la traficanți sau rețelele de crimă organizată care le exploatează vulnerabilitățile.
În căutarea echilibrului. Cât de greu este să găsești un loc de muncă în România dacă ai o dizabilitate
Alexandru* are 37 de ani, șapte clase și un handicap care i-a micșorat șansele de angajare. Acum are primul loc de muncă stabil și încearcă să trăiască din salariul minim pe economie.

