Arta de a trăi cu (mult mai) puțin

Iulia Marin

Redactor

Un set de pahare pentru răcoritoare, altul pentru apă plată, șapte feluri de cuțite – pentru tăiat carne, fructe, pâine, pește –, trei tipuri de boluri pentru înghețată, un dulap plin cu haine, dintre care doar una din cinci ajunge să fie purtată, și tot felul de bijuterii care nu au văzut lumina zilei în ultimul an.

Când te oprești? Sau, cel puțin, când faci o pauză?

Cu acest gând în minte, am decis ca în Săptămâna Mare să îmbrățișez un stil de viață minimalist.

„Chiar am nevoie de asta?”

Traiul minimalist – susținut, printre alții, de Mark Zuckerberg (fondatorul Facebook), care povestea cum se îmbracă zi de zi cu aceeași „uniformă” simplă, sport – poate fi considerat un sacrificiu într-o lume tot mai orientată spre consum.

Unora le pare chiar o depersonalizare.

Să deții trei smartphone-uri, una sau două tablete, două sau trei televizoare, zeci de perechi de pantofi, o garderobă care geme de toalete și, în general, o casă plină de flecuștețe sentimentale − acesta se conturează ca standard modern de viață.

Totuși, statisticile spun că, în general, deținem mai mult decât avem nevoie, că purtăm mult mai puține haine decât atârnăm pe umerașe, că folosim, probabil, doar una dintre cele patru palete de bucătărie, iar flecuștețele sentimentale ajungem să le mai apreciem doar cu ocazia unei curățenii generale.

Și atunci, de ce continuăm să adunăm lucruri?

Ca să îmbrățișezi minimalismul, nu îți trebuie vreo îndrumare, ci doar un răspuns sincer la următoarea întrebare:

Chiar am nevoie de asta?

Trandafiri presați?

Până acum doi ani, m-am mutat destul de frecvent, astfel că, vrând-nevrând, tot făceam câte o revizie generală și scăpam de ce nu îmi trebuia. Însă, odată ce m-am stabilizat, am început o operațiune de cuibărire în toată regula.

Până când am hotărât că e cazul să mai aerisesc „cuibul”.

Astfel, pornind de la principiul că voi folosi doar ce am nevoie, am început prin a mă debarasa de: cel puțin jumătate din garderobă (după o polemică dură cu mine însămi), mai multe obiecte care nu îmi foloseau, printre care bijuterii, cosmetice, ustensile de bucătărie, bilete la film primite de la prima dragoste, trandafiri presați etc.

Evident, la început e o corvoadă: pentru că primul instinct este să privești, de pildă, magnetul de frigider și să îți spui că ai nevoie de el (magneții au rămas, în cele din urmă: mi-am zis că nu ocupă spațiu), așa cum crezi că ai mai avea nevoie de colierul din plastic cumpărat în tabăra de la mare din clasa a VII-a ori de rochia de bal pe care ai purtat-o o singură dată.

Aceeași întrebare face minuni în cazul unei simple excursii la supermarket: când pleci la cumpărături nu cu gândul de a umple frigiderul, ci cu gândul de a achiziționa doar ce îți trebuie, coșul se subțiază simțitor, formele de prăjitură pe care oricum nu le folosești rămân pe rafturi, la fel și decorațiunile de torturi sau produsele la promoție, din categoria „iau asta, că primesc un pahar”.

Fără laptop și fără smartphone

În fine, aceeași mentalitate ghidează și alt gen de consum: consumul de informație.

Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi

La Gărâna, căutarea rețetei gulașului de la primele ediții ale festivalului de jazz deschide o discuție despre păstrarea gusturilor și a amintirilor locului. Aceste povești și demonstrații culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, pe canalul de YouTube al platformei.

Florin Șerban, primul regizor român care câștigă Leopardul de Aur: „Sunt mulți copii și adolescenți care, din păcate, se vor regăsi în filmul ăsta”

„Nu e locul tău aici”, lungmetrajul regizat de Florin Șerban, a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno și a devenit primul film românesc care a obținut marele trofeu. Într-un interviu acordat PressOne, regizorul Florin Șerban vorbește despre reacțiile spectatorilor tineri la filmul în care mulți dintre ei se vor regăsi.

În săptămâna minimalistă am petrecut trei zile, fiindcă atât a fost posibil, departe de orice sursă de internet: am ignorat laptopul, smartphone-ul, contul de Facebook, e-mailul. Până și conversațiile telefonice s-au rărit simțitor.

În cea de-a patra zi, când am decis să anunț că trăiesc și sunt bine, cunoscuții chiar m-au întrebat dacă am pățit ceva. ?

În plus, am ținut televizorul mai degrabă stins, astfel că, la bilanțul de trei zile, am constatat că nu ratasem nimic – dacă admitem că deja celebrul interviu oferit de soții Firea-Pandele sau emisiunile cu Mihaela Rădulescu nu sunt tocmai o pierdere.

Zece ouă roșii

În aceeași abordare am încadrat – ce oroare! – inclusiv masa de Paști. Am (pe)trecut sărbătorile cu exact zece ouă roșii și cu două feluri de mâncare.

Și, spre deosebire de alți ani, când frigiderul se umplea de alimente expirate, de data asta a fost de-a dreptul revigorant.

De fapt, la finalul celor șapte zile am decis să extind experimentul: mi-a plăcut să am mai puține alegeri de făcut, să fiu mai selectivă în consumul de informație și aproape că am scăpat de problema „ce port astăzi”.

Recunosc, câteva dintre lucrurile de care nu eram sigură că ar fi trebuit să scap le-am depozitat într-un locșor ferit, în caz că mă răzgândesc. Cu o promisiune: dacă nu le voi simți lipsa în decurs de o lună, vor elibera spațiul…

Pentru altele noi?