Arta de a cere

Una dintre crizele care te anunță că ai devenit părinte de adolescent apare când ești anunțat că muzica pe care o asculți e destul de prostească sau când, în momentele bune, ți se cere să mai pui „niște muzică din aia veche de-a voastră”.

O iubesc pe Amanda Palmer pentru că e unul dintre artiștii cu ajutorul cărora am reușit, ca mamă, să sparg blocada adolescentină. Piesele ei stranii, tragicomice, scenariile ei gotice, felul în care sfidează normele, textele fără perdea, vocea versatilă o transformă într-o perfectă artistă de armistițiu între vârste.

Chiar dacă acest motiv mi-ar fi suficient să mă înscriu pe lista admiratorilor ei, îmi place, de fapt, Amanda Palmer pur și simplu. Inteligența și umorul ei, combinate neașteptat cu un timbru grav, cu fragilități teatrale, dar mai ales disponibilitatea ei de performer mă fac să o ascult în buclă sau să o caut pe youtube pentru pauze eliberatoare între lucruri urgente și presante.

De când știu că este soția scriitorului Neil Gaiman îmi place și mai mult, iar o fotografie cu bebelușul lor m-a topit.

Cam acestea sunt motivele pentru care am cumpărat cartea ei, Arta de a cere sau Cum am învățat să nu-mi mai fac griji și să-i las pe ceilalți să mă ajute, tradusă de Radu Șorop pentru Vellant în 2016.

De regulă, privesc cu mare suspiciune orice carte care, pe baza unei biografii personale, oferă rețete de succes. Mai precis, nu cumpăr niciodată cărți care anunță – încă din titlu – că au perfectat arta fericirii și tehnica împlinirii personale.

Deși nu mă pretind imună la snobism, resping din principiu discursurile de învingători, doar pentru că le cred responsabile mai degrabă de manipulări nocive decât de succesul individual al cuiva. Dar slăbiciunea mea față de Amanda este – cum sper că v-am lămurit – mai mare decât moftul meu critic.

Pe scurt, tema cărții în care Amanda Palmer își povestește viața este deschiderea către ceilalți. Convinsă că nu-și dorește o slujbă ca ale cunoscuților ei, tânăra artistă care se vrea rockstar își câștigă pentru o vreme existența ca statuie vivantă. Întrupează o mireasă care recompensează fiecare bănuț cu o privire în ochi și cu o floare.

Actul dăruirii florii și efectele lui sunt mai puțin surprinzătoare decât actul privirii în ochi. Într-o lume în care oamenii se privesc fără să se vadă, simpla comuniune realizată spontan de o privire directă stârnește lacrimi de recunoștință, zâmbete, îmbrățișări, uneori chiar și cereri în căsătorie.

Pe lângă aceste reacții, care o conving de nevoia umană de înțelegere și iubire de seamăn, Amanda primește și reacții negative. I se strigă să meargă la muncă, e agresată sau i se răspunde cu ostilitate.

Probabil că secretul ei de artist de scenă se află în acest exercițiu timpuriu de a se lăsa „pe mâna celorlalți”, exclusiv pe baza raționamentului simplu că generozității i se va răspunde cu generozitate.

De altfel, în alt loc din carte, artista povestește că așa dezamorsează și isteria fanilor care o urmăresc, inclusiv în locuri sau în momente în care ar avea nevoie să fie lăsată în pace: se apropie de ei, îi privește în ochi, le mulțumește și îi roagă s-o lase să lucreze sau să-și ia micul dejun cu prietenii.

De cele mai multe ori, funcționează, chiar dacă, uneori, nu (artista a primit de-a lungul timpului și câteva amenințări cu moartea).

Accentul transformării și acceptării de sine cade pe lecția solicitării ajutorului celorlalți.

Negativul independenței și al autonomiei personale este – constată Amanda Palmer pe pielea ei – incapacitatea de a primi ajutorul celorlalți și, mai ales, de a-l cere explicit.

Lecția miresei „cerșetoare” îi vine în ajutor artistei când se desparte de o casă de producție cu care lucrase.

Ea decide să-și finanțeze următoarele albume prin crowdfunding, adică apelând la donații publice, iar primul ei proiect devine cel mai mare succes Kickstarter în materie de finanțare muzicală.

Farmecul cărții nu stă însă în aparenta „artă a succesului”, pentru care artista este invitată să susțină o conferință TED, cât în detaliile personale ale poveștii. Este foarte interesant să citești cum și-a petrecut copilăria, alături de părinții care divorțează și se recăsătoresc de mai multe ori. De altfel, în mulțumirile finale, există un întreg cerc de părinți cărora Amanda le este recunoscătoare.

Și mai interesant este modul cum își găsește calea ca adolescentă turbulentă, iar apoi ca artistă underground. Rolul jucat de mentorul ei Anthony și de viitorul soț Neil Gaiman, dificultățile pe care le ridică într-o relație faptul de a te afla mereu în turneu, întâlnirile intense cu oameni pe care nu i-a mai revăzut niciodată sunt ingredientele unei lecturi empatice.

Amanda Palmer nu se teme de oameni și nu are ipocrizii de vedetă. Destinul și intimitatea ei se află mereu în palma ei deschisă, la dispoziția cititorului, cu toate riscurile și bucuriile pe care gestul le implică.

Marea mea suferință la această lectură, cu atât mai mare cu cât vizează cartea unui artist la care țin, este calitatea lamentabilă a traducerii.

Sufocată de calchieri sintactice după engleză și amputând chinuitor expresivitatea artistei (și a editoarei originalului), traducerea îmi amintește de limba inexistentă pe care o vorbesc anumiți corporatiști sau oratori vocaționali: „este o carte despre a-ți cultiva încrederea și a te apropia cât mai mult de dragoste, vulnerabilitate și conexiune”.

După toate aparențele, editorii de la Vellant au nevoie de o mai bună „conexiune” cu limba română și cu așteptările unor cititori pe care, deocamdată, i-au trădat.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...