Animalium, Historium și Hărți

De câteva zile, profit de orice ocazie să mă întorc la cele trei atlase pentru copii recent publicate de Humanitas sub eticheta „Bun venit la muzeu”. Animalium (editată de Katie Scott și Jenny Broom), Historium (concepută de Richard Wilkinson și Jo Nelson) și Hărți (gândită de Alexandra Mizielińska și Daniel Mizielińsk) m-au întors în timp.

Abia învățasem să citesc și mama ne cumpărase, mie și fratelui meu, Atlasul zoologic coordonat de Dabija și Sanielevici. La scurtă vreme, a ajuns obiectul nostru de fascinație.

Stăteam în grădină, ore în șir, cu atlasul uriaș pe jumătate așezat pe genunchii fratelui meu, pe jumătate pe ai mei. Eram complet absorbiți de animalele cu denumiri ciudate, ne făceam armate imaginare din animalele preferate, urmăream evoluția protozoarelor și ne minunam de pasărea paradisului.

Pasiunea noastră a stârnit o asemenea invidie și curiozitate printre prietenii noștri de joacă, încât începuseră să ne ofere jucăriile lor sau pietrele norocoase de la șotron, numai să-i lăsăm să vadă măcar câteva pagini din el.

Ca să nu mai punem la socoteală că ajunseserăm campioni la jocul de spânzurătoare, pentru că știam cuvinte precum „Trochilidae”, pe care nimeni nu le ghicea.

Cele trei atlase Humanitas m-au reconectat la toată acea înfrigurare și voluptate cu care mă cufundam și eu, ca majoritatea celor din generațiile fără iPad și smartphone, în enciclopediile și atlasele copilăriei.

Concepute extrem de inteligent, de către niște echipe de profesioniști ai ilustrației de carte și ai editării de carte pentru copii, Animalium, Historium și Hărți ar fi fost visul suprem al copilăriei mele.

Cu textul redus la minimum și adaptat unui public sensibil în primul rând la vizual, cele trei cărți predau, cu maximum de umor, dar și de acuratețe științifică, niște lecții la care copiii din toate epocile vor fi încântați să participe.

De exemplu, Animalium diferă de vechiul meu atlas tocmai prin faptul că este gândit pentru copii.

Fără nimic catedratic, descrie evoluția animalelor trecând prin șase galerii de muzeu, de la „Nevertebrate” la „Mamifere”.

Fiecare clasă sau specie are o mică descriere pe înțelesul tuturor și câteva desene ale principalilor reprezentanți, după cum vedeți dacă aruncați un ochi aici.

Preferatul meu este arborele evoluției, unde legăturile și filiațiile dintre specii sunt explicate firesc și clar, fără presiunea unei parcurgeri exhaustive a întregului mers al istoriei naturale.

Historium este și el o splendoare, după cum puteți vedea aici.

Pe Via Danubiana la Giurgiu. Cum ar putea orașul să se întoarcă cu fața spre Dunăre

Giurgiu e unul dintre orașele pe lângă care aproape toată lumea trece în drum spre Bulgaria, fără să știe cât de densă și fascinantă îi este istoria. L-am vizitat într-o zi insuportabil de caldă cu Smaranda Șchiopu, antropoloagă, pasionată de Dunăre și de cele două maluri ale ei, care a studiat locul dintr-o perspectivă socială.

Ce greșeli fac românii când vine vorba de bani. Cum ne putem construi un plan financiar stabil în timpuri instabile? (P)

Am stat de vorbă cu economistul Corneliu Ionescu (Banometru) ca să înțelegem de ce, mai ales într-o perioadă cu prețuri care tot cresc și cu multă incertitudine, ajungem să luăm decizii financiare pe moment — și ce am putea face ca să ieșim din această capcană și să ne organizăm mai bine banii.

Organizat tot pe șase galerii, are o logică geografică și recuperativă, dinspre Africa spre Oceania.

În amintirile mele, istoria și arheologia ni se explicau ca un șir de mari catastrofe și, respectiv, ca un șir de urme ale acestora.

Accentul cade cu totul altfel în Historium. Acest lucru spune multe despre schimbarea de perspectivă de care ar putea să profite tinerii lui cititori:

„Oamenii sunt niște ființe incredibil de creative. De mai bine de un milion de ani, construiesc, fabrică și inovează – nu doar unelte, ci și obiecte complexe și opere de artă rafinate”.

Trecerea de la celebrarea catastrofei la celebrarea creativității umane, de la viziunea istorică jalonată de marile războaie la viziunea istorică străbătută de relații, legături și fire roșii poate părea neimportantă la prima vedere.

Ea se poate dovedi însă crucială prin efectul pe care l-ar genera asupra înțelegerii ideii de istorie și asupra modului de recuperare a mărturiilor trecutului.

Am lăsat la urmă Hărți, care mi se pare cel mai creativ dintre cele trei, cu toate că este lipsit de text (cu excepția legendelor aferente).

Poate pentru că îmi amintesc ce chin era să memorez capitala, numărul de locuitori, cu variațiile de densitate, suprafața și vecinii fiecărei țări, detaliile despre industrie și agricultură, despre climă și localizare, îi invidiez sincer pe toți copiii care vor învăța geografie jucându-se cu acest atlas.

El stimulează în primul rând memoria vizuală, după cum reiese și de aici.

Cuprinsul însuși este o hartă a lumii, cu numerele paginilor la care sunt descrise țările și continentele. Odată intrat într-o hartă, afli și datele „serioase” precum suprafața, capitala, limba sau numărul de locuitori, dar și particularitățile culturale care dau identitatea unui spațiu, prezentate sub forma unor desene amuzante.

De exemplu, pentru că lacunele mele în materie de geografie sunt în continuare serioase, am avut surpriza să aflu că Croația este celebră și pentru plantațiile ei de măslini sau pentru brânza specială de pe insula Pag.

Singura problemă a atlaselor de mai sus este prețul lor destul de mare, chiar dacă fac obiectul unor oferte. Cu toate acestea, Crăciunul nu este foarte departe și cărțile merită să-și găsească drumul spre casele voastre mai mult decât ultimul iPhone 7.

Exagerez un pic, desigur, pentru efect, doar se știe că și cărțile, și telefoanele au rostul lor pe lume. Deși, cel puțin deocamdată, telefoanele pomenite nu pot explica sau replica senzația atingerii și mirosul unor pagini de carte ca acestea. Sunt sigură că voi știți despre ce vorbesc, dar câți dintre copiii voștri o mai știu?

Lăsând orice glumă deoparte, principala calitate a atlaselor de astăzi este că îi obișnuiesc pe copii cu spiritul științific, cu gândul că lucrurile trebuie urmărite de la cauze la efecte și, mai ales, cu curiozitatea și interogația.

Într-o vreme a conspirațiilor, a manipulărilor informatice și a fundamentalismelor religioase, acest tip de instrumentar este o condiție a cunoașterii și a libertății de gândire. Merită încercat la timp.