Adrian Despot: „Dacă concertul nostru de la Cluj ar fi avut loc înainte de Covid și ar fi fost făcut de un regizor nebun, ar fi fost un experiment foarte mișto”

După luni întregi în care muzica nu s-a întâmplat decât pe internet, muzicienilor li s-a deschis în sfârșit o portiță către întoarcerea la concerte prin ridicarea restricțiilor asupra evenimentelor în aer liber cu sub 500 de participanți.

Iar Vița de Vie a fost prima trupă din România care a testat această formulă de eveniment, pe 6 iunie, în Piața Unirii din Cluj.

Sunt măștile, termoscanarea și distanța socială inamicii actului artistic, sau ne putem adapta?

Adrian Despot de la Vița de Vie răspunde la această întrebare – și la altele – pentru PressOne.

Reporter: Cât de greu e să ții un concert cu atâtea restricții?

Tot ce s-a întâmplat sâmbătă la Cluj a fost foarte mișto. Oricum concertul nostru acustic a fost conceput, în 2012, fix pentru oameni care stau pe scaune. Distanța de 1,5 metri unul față de celălalt n-a fost neapărat o problemă.

Cea mai ciudată chestie a fost că oamenii aveau măști și cântau împreună cu noi și cântatul lor se auzea așa, cumva, de sub mască.

Dar industria muzicală s-a chinuit foarte mult să obțină de la guvern măcar atâta lucru, e tot ce a putut să obțină Asociația Organizatorilor Români de Concerte în trei luni de negocieri: concerte în aer liber cu maxim 500 de oameni, cu distanță de 1,5 m între ei, termoscanați la intrare și cu mască pe față.

Și să nu crezi că guvernul era prea îngrijorat de soarta artiștilor din România. Îi doare fix în cur, pentru că banii care vin din spectacole și din artă în general la buget sunt probabil mult mai mici și neimportanți decât banii din alte industrii care au avut prioritate la redeschidere. 

Până la urmă, astea sunt regulile, dacă nu poți să intri în alimentară fără mască, nu văd de ce în perioada asta concertele ar trebui să facă excepție.

Că regulile sunt bune sau că sunt ridicole sau absurde, asta e cu totul altă discuție, dar e o discuție inutilă, pentru că regulile astea au bază de lege. Doar așa se pot face în prezent concertele.

Cineva trebuia să facă primul pas și în industria asta, și uite că a fost Vița de Vie împreună cu Form Days, la Cluj. 

Nu sunt condiții ideale de concert, dar nu e o perioadă în care ne permitem să ne alintăm. Cu toții stăm acasă cu mâinile în sân, așteptăm să vină cineva să dea play, să se reîntoarcă vechea normalitate. E foarte posibil ca această normalitate să nu mai vină niciodată. În condițiile actuale de restricții cineva trebuia să facă primul pas. 

Cum a fost în ultimele trei luni pentru voi? 

Cred că suntem singura trupă de la noi care în februarie împărțea la concerte măști din bumbac, gratuit, branduite cu Vița de Vie. După care nu am mai avut voie să facem evenimente live și chestia asta ne-a prins fix în timpul lansării ultimului single, “84 – 85 / Muzica nu moare niciodată“.

Trebuia să avem o lansare cu porțile deschise, dar din păcate a trebuit să închidem ușile și ne-am reorientat instantaneu, am făcut lansarea live pe Facebook, care s-a dovedit a fi o idee foarte bună.

Aveam varianta să amânăm lansarea sau să încercăm să ne adaptăm noilor condiții. Am ales a doua variantă. Am păstrat data, ora, locația, am ținut ușile închise, am adus niște camere de filmat și am făcut-o live pe net. A fost extrem de viralizată lansarea noastră și cred că suntem prima trupă care a făcut un eveniment online în perioada asta.

După vreo lună de autoizolare, eu am început să fac niște live-uri în fiecare marți pe pagina de Facebook a Electric Castle. E o emisiune de o oră-jumate, chiar două ore când ne întindem la vorbă, se numește “Backstage Pass”, premisa de la care am făcut-o – având în vedere că scenele sunt închise în momentul de față – fiind să deschidem backstage-ul pentru oamenii de acasă, să vadă artiștii altfel decât îi știu. 

Cum își vor reveni artiștii după perioada asta?

Artiștii sunt niște alintați. Pentru mulți dintre ei meseria asta nu reprezintă decât o sursă de venit. Noi nefiind o formație care vânează predilect banii – ne-am asumat acum șapte ani că suntem o gașcă de băieți, ne place să cântăm împreună, iar muzica pe care o facem nu o să ne îngroape în bani – faptul că nu am încasat nimic în lunile astea nu a fost o tragedie.

Oricum, am constat pe propria piele ce risipă de bani se făcea înainte de pandemie.

Într-un fel am luat-o ca pe o vacanță, care a fost scutită de stresul pregătirii. Aveam planuri mari pentru anul ăsta, dar din păcate s-au anulat. Cele mai multe s-au mutat pe 2021, dar rămânem cu un semn de întrebare și pentru 2021, nu știm ce o să se întâmple. 

În primele zile de stare de urgență am realizat că trebuie să îmi mut prezența în mediul online, mi-am cumpărat o cameră, niște lumini, am început să învăț softurile de streaming, toate platformele, am încercat să mă adaptez noilor posibilități de transmitere a unui mesaj către oameni.

Dar nu sunt mulți care au făcut asta. Cei mai mulți au stat acasă și au așteptat să vină cineva să le dea drumul la viață. “Eu nu mă descurc, că eu sunt artist, eu nu știu să lucrez cu o cameră“.

Să vină, să mi se facă, să mi se dea. 

Schimbă concertele online percepția publicului asupra actului artistic?

Nu cred. În online, cea mai mare greșeală pe care o fac artiștii este să încerce să aplice ce făceau înainte de Covid în Covid. Situația e diferită.

Nu e suficient să îți iei trupa sau chitara și să îți pui o cameră în față și să cânți. Elementul esențial al unui act artistic e emoția. Emoția care pleacă de la artist către public.

Majoritatea live-urilor pe care le-am văzut sunt zero la capitolul emoție. Și mi se pare foarte ciudat, chiar de dinainte de Covid, dacă te uiți pe internet, sunt sute de canale de Youtube unde sunt live-uri cu artiști din studio sau pe barcă, în parc, lângă un copac, care sunt extraordinare, adică te uiți la omul ăla și știi că își pune sufletul în ce face.

Asta trebuie să învețe artiștii români pe internet. Să conțină emoție. Dacă nu conține emoție, e zero, e boring as shit. 

Așa cum unii oameni au descoperit în pandemie, forțați de împrejurări, că poate o videoconferință e, uneori, mai utilă decât o întâlnire față în față și acum preferă încă varianta asta, va rămâne ceva cu noi din tot ce s-a întâmplat din punct de vedere muzical în perioada asta pe internet? 

Depinde ce oferi tu ca provider de concerte. Dacă ce oferi tu e interesant, atunci da, cu siguranță va rămâne. Adică eu nu mă urc pe net să vă iau banii.

Ăsta sunt eu, asta fac eu, sunt eu cu o chitară și cânt, pentru mine. Întâmplător e și o cameră acolo și voi puteți să vedeți.

Dacă eu te las pe tine să intri în intimitatea asta, în simplitatea asta a mea, ăsta e un content valoros. 

N-au știrbit cumva live-urile din sufrageriile oamenilor din misterul și strălucirea show-ului programat la milimetru?

Mie îmi plac artiștii asumați.

Nu îmi plac artiștii care pretind că sunt altcineva, că sunt mai frumoși decât sunt sau mai deștepți. Partea umană a unui artist e cea mai mare calitate a lui.

M-am gândit mult cu ce aș putea să fac o comparație, dar o să fac o comparație cu reality show-urile, unde nu câștigă niciodată nici cel mai frumos, nici cel mai deștept, ci cel care reușește să se expună în fața publicului într-un mod cât mai natural și simplu.

Asta e singura mea pretenție de la mine. 

Ne forțează pandemia să trăim așa, mai autentic, mai asumat? 

Nu m-aș baza atât de tare pe pandemia asta, dacă de mâine lucrurile intră în normal, oamenii or să fie instantaneu preocupați de aceleași vechi metehne pe care le aveau.

Mall-urile or să fie pline, din nou o să conteze mașina cea mai șmecheră și geanta cea mai șmecheră. E o perioadă care dă speranțe iubitorilor de natural și de simplitate, dar mi-e teamă că ele sunt deșarte.

E foarte greu să cred că o pandemie ne resetează pe toți și de mâine suntem toți hipioți. Nu cred că o să fie așa. 

Ai rămas cu vreo lecție din tot ce s-a întâmplat?

Nu. Dar pot să spun că un concert la Cluj, cu oamenii termoscanați și stând pe scaune poate părea ciudat, dar dacă se întâmplă și alte evenimente de felul ăsta, atunci nu o să mai pară o grozăvie. 

De ce îți e dor? 

Îmi e foarte dor să repet cu colegii, să cântăm pe scenă în condiții normale.

Când faci meseria asta de 2-3 ori pe săptămână, ani la rând, devii dependent de cântat, dar nu de aplauze, de substanțele alea care se secretă când ești pe scenă și cânți cu publicul.

În momentul în care n-o mai faci, corpul tău are nevoie de substanțele alea. Și tu nu i le mai dai. În toată perioada asta nu am avut stare în casă.

Am fost ca un titirez și mă bântuia zilnic un sentiment de inutilitate pentru că voiam să fac ceva, simțeam că trebuie să fac ceva. 

De ce ar fi nevoie de la autorități pentru ca industria muzicală din România să-și revină? 

N-am bănuit niciodată autoritățile de competență în niciun fel de domeniu, ar fi absurd ca tocmai în cazul unei pandemii mondiale brusc să se trezească.

Dar primul lucru care îmi vine în cap este faptul că pe 28 mai abia au apărut regulamentele pentru relansarea evenimentelor în aer liber, și asta se întâmpla de la 1 iunie.

După trei luni de întrerupere, ți se zice, “uite, peste trei zile poți să cânți“. Atât de simplu este, crezi, să organizezi un concert, să strângi echipament, să faci organizarea?

Nu există niciun fel de strategie pe termen lung.

S-a relaxat puțin zona asta de concerte și acum ce facem? Acum așteptăm. E o strategie absurdă. Mi-ar plăcea să știu că există ceva pe termen lung. Pe de altă parte, încă nu se știe mare lucru despre virusul ăsta. Nici eu nu am o soluție, am doar foarte multe întrebări. 

Ce ți-a plăcut și ce nu ți-a plăcut la concertul de la Cluj?

Dacă concertul ăsta ar fi avut loc înainte de Covid și ar fi fost făcut de un regizor nebun, ar fi fost un concert foarte mișto, ca experiment. Fiind în Covid, toată lumea de acasă a început să aibă păreri despre chestia asta.

M-a uimit foarte tare reacția efervescentă de după concert, în online. Cum, cu mască la concert, este inacceptabil, eu n-aș participa niciodată la așa ceva.

Mi-a plăcut că am fost invitați de club marți să facem concertul sâmbătă, în patru zile. Atunci se putea face, astea erau oportunitățile, nu mai puteam să stăm fără să facem nimic.

Astea sunt regulile, haide să dăm drumul la treabă în cadrul ăsta legislativ. Industria muzicală trebuie să se miște.

Apoi, noi colegii nu nu ne-am mai văzut între noi de pe 18 martie, de la lansarea single-ului. Nu am repetat niciodată de atunci, n-am vrut să repetăm, am zis “cântăm sâmbătă, hai să nu repetăm, să vedem ce mai știm“.

În momentul în care nu repeți, adrenalina de pe scenă e la cote duble. Ultimul concert a fost pe 6 februarie la Hard Rock Cafe, ne-am întâlnit cu echipa fix la 4 luni de atunci.

A fost emoționant. A fost o victorie, primul lucru important pe care l-am făcut în industrie pentru blocajul ăsta.