"Acasă în comunism": locul unde vei afla cum se trăia "pe vremuri"

Dacă te-ai născut după 2000, comunismul e undeva, departe − cam la fel de departe cum era, pentru cei născuți în anii '60, abdicarea regelui Mihai.

Înseamnă un capitolaș în manualul de istorie; câteva firimituri de amintiri de la părinți și bunici; câte-un documentar difuzat în decembrie, când se aniversează revoluția.

Sau câte-o știre din care reiese că Nicolae Ceaușescu ar fi, conform unei cercetări din 2018, cel mai bun președinte pe care l-a avut România.

Când nu e istorie & mit, comunismul e o perioadă despre care afli − de la cei care l-au trăit − lucruri contradictorii.

"Da, am auzit de mai multe ori și oameni vorbind comunismul de bine", spune Andrei Draica, un licean de 17 ani de la "Ștefan Odobleja" din București. "Că ei aveau tot ce le trebuie, că industria era puternică, că aveau distracții… Mi s-a părut ciudat, că unii spuneau ceva, alții, altceva".

Și "unii", și "alții" însă îți servesc comunismul drept sistem de referință. Andrei Petre, care are tot 17 ani și învață în Râmnicu Sărat, la Colegiul "Alexandru Vlahuță", spune că părinții lui amintesc de viața în comunism atunci când îi fac reproșuri:

"E o morală repetată des, gen «eu am trecut prin asta și tu nu ai voie să spui că e ceva greu, pentru că tu ai tot»", spune Andrei.

Iar când se plânge că "profesorii se comportă nașpa la școală", părinții îi spun să stea liniștit, că pe ei îi băteau; "și să nu mai comentez".

Ce le lipsește copiilor și adolescenților e șansa de a-și forma propria părere. N-au experiențe la prima mână, deci n-au cum să judece singuri dacă "înainte era mai bine" − sau mai rău.

N-au "o punte intergenerațională", spune Cosmin Pojoranu de la asociaţia Funky Citizens, care lucrează de câteva luni la un proiect care va fi lansat luna viitoare în București.

"Eu m-am născut în '85. La revoluție aveam 4 ani, nu înțelegeam mare lucru. Singura chestie pe care mi-o amintesc e că erau tancuri pe stradă în loc de mașini".

Ce-și imaginează acum Pojoranu e un spațiu care să umple acest gol de informație. Ceva care să fie și laborator de educație civică, și mini-muzeu, și escape room − un loc în care elevii să meargă în grupuri și unde să trăiască de-adevăratelea, pentru câteva ore, experiențe pe care nu le pot avea altundeva.

"Ce vezi acum pe piața inițiativelor de conservare a istoriei recente − spune el − este foarte revanșard, e cu jale, e cu durere, e cu nasol". Iar asta are de multe ori efect de bumerang: îi împiedică pe copii să rezoneze, la modul foarte concret, cu felul în care trăiau oamenii zi de zi.

"E mult mai util pentru un tânăr să înțeleagă «hands on», prin experiențe practice. Să învățăm făcând, nu din cărți", explică Pojoranu.

De exemplu, organizând ziua de naștere a surorii tale, cu resursele din comunism, în laboratorul interactiv denumit "Acasă în comunism".

Şi atunci o să vezi că "nu ai ce-ți trebuie" pentru petrecere − pentru că lipseau alimentele de bază − și o să poți judeca singur dacă "pe vremuri" era mai bine sau mai rău.

Carnet de elev, ecuson de pionier şi şnurul comandantului de detaşament. Foto: Lucian Muntean

"Mamă, ce tare... hai să o facem permanentă"

Ideea unui spațiu în care să poată fi recreată, pentru tineri, experiența traiului în comunism i-a venit lui Cosmin Pojoranu după ce a dat o mână de ajutor într-un eveniment făcut cu același scop − ca elevii să înțeleagă regimul totalitar − pe care l-a găzduit la Colivia, unde e sediul Funky Citizens.

Se întâmpla anul trecut, când cei de la Forum Apulum − un ONG din Alba Iulia format în urma protestelor împotriva OUG 13/2017 − au lansat un mic ghid ilustrat al comunismului pentru elevi de liceu.

Cei de la Funky s-au hotărât să-i ajute, dar ca să nu fie doar o discuție plictisitoare, s-au gândit să facă și o mini-expoziție.

"Am mers cu Loganul prin București, am adunat obiecte vechi, le-am pus prin casă și a ieșit foarte drăguț. Am mai ținut expoziția deschisă încă o săptămână, au venit și părinți cu copii... Și am zis − «mamă, ce tare... hai să o facem permanentă»", spune Cosmin Pojoranu.

Ghidul ilustrat "Partidul te vrea tuns"...

... a fost lansat în aprilie 2018 și are şi versiune online; a pornit de la același gând: să le explice cum era viața în comunism celor care aud, tot mai des, că "pe vremea lui Ceaușescu se trăia mai bine".

Ghidul are peste 60 pagini și a fost ilustrat de nouă artiști contemporani.

Titlul a fost împrumutat dintr-o reclamă la ciocolată: cei de la Forum Apulum s-a gândit că asta-i va face curioși pe adolescenți, care se vor revolta la gândul că statul ar putea să controleze felul în care arată.

"Am zis să vorbim puțin despre istoria incomodă, despre părți care au fost cosmetizate în educație − pe care preferăm să le omitem și care s-au transformat în idei nostalgice sau conspiraționiste, cum ar fi că România era ceva super-putere înainte de '89", spune Diana Filimon, președinta asociației Forum Apulum.

Acesta e și motivul pentru care autorii au inclus în ghid o secțiune în care prezintă mitul vs. realitatea − de exemplu, ideea că în comunism nu existau șomeri.

Ghidul a fost lansat în licee din nouă județe ale ţării. În total, spune Diana, au ajuns cam la 3.000 de tineri cu care au discutat față-n față − și care s-au arătat curioși să afle cum se trăia, de fapt, acum 30-40 de ani.

Textele din ghid sunt scrise de Ciprian Cucu, coleg cu Diana și lector la Facultatea de Informatică, și verificate cu profesori de istorie. "E colorat, e succint și puștii află și de artiștii contemporani", spune Ciprian.

Desenele sunt făcute de artiști contemporani: Dan Perjovschi, Saddo, Ana Kun, Livia Coloji, Răzvan Cornici, George Roșu, Andreea Ilisăi, Dragoș Boțcău și Bogdan Topîrceanu − care au lucrat pro bono.

Tot pro bono a fost și prima tură de tipărire, iar pentru următoarele au strâns bani din donații.

"Am mai avut sprijin din partea lui Tudor Giurgiu de la TIFF, care ne-a ajutat să tipărim niște ghiduri și le-am distribuit în cadrul festivalului", spune Diana Filimon.

*

Ce s-a întâmplat când ghidul "Partidul te vrea tuns" a fost lansat la Bucureşti l-a mobilizat pe Cosmin Pojoranu să imagineze ceva mai complex.

Feed-ul lui de Facebook stă mărturie: de câteva luni, el colectează obiecte din comunism, povești personale, cere ajutorul experților, caută donatori, finanțatori, voluntari, orice.

A vorbit cu istorici, antropologi, muzeografi, profesori și victime ale comunismului − "în total vreo 40 de oameni care se pricep, ca să fie totul profi".

Dacă nu poți dona obiecte sau bani, Pojoranu îți cere niște timp − măcar două ore:

Cosmin Pojoranu a găsit și un spațiu care va funcționa ca un escape room, astfel încât să fie mai mult un muzeu interactiv sau un apartament ca-n anii '80.

Dar mai întâi a trebuit să renoveze locul − așa că a cerut donații (pe Facebook, bineînțeles).

A făcut și un focus grup cu elevi, pentru a afla cum și-ar dori ei să fie împachetată această mini-călătorie în epoca despre care le tot povestesc părinții și bunicii.

I-au confirmat ce bănuia:

  • "Cum se predă comunismul în școală? Superficial. Singura oară când am studiat despre comunism, adică o lecție, două, a fost în clasa a opta. Materia era despre istorie universală, deci nu am făcut mare chestie".
  • "Istoria comunismului se face în ultimul an, pe final, dacă mai apucă profesorul. Am găsit o poză cu Ceaușescu la finalul manualului și scria că a fost liderul României în perioada comunismului, dar asta e tot".
  • "Când aud de comunism, mă gândesc la bunică-mea, care-mi face capul calendar mereu: după părerea ei, perioada comunistă a fost glorios de frumoasă și minunată. Povestește cum se plimba pe Calea Victoriei, mergea la cinematograf, mergea la teatru și pare că doar asta a făcut vreo 30 de ani. Mă gândesc că așa funcționează creierul uman, pe măsură ce îmbătrânești rămâi doar cu amintirile plăcute − ești nostalgic, gen".

Pe lângă focus grup, Cosmin Pojoranu a studiat și piața: a făcut un inventar al tuturor inițiativelor despre comunism despre care a putut să afle şi le-a pus pe o hartă interactivă − de la Memorialul Sighet până un proiect recent, Ferestroika, deschis într-un apartament de bloc din București.

"Ar fi bine să avem un muzeu al comunismului", spune el, dar, până atunci, "poate ne trebuie mici muzee, cum e Ferestroika, mici grăunțe d-astea aruncate prin mai multe locuri prin țară".

Galerie foto din Ferestroika:

Ferestroika, o casă încremenită în timp

Numele proiectului vine de la perestroika − denumirea unuia dintre cele două mari pachete de reforme inițiate în anii '80 de cel ce avea să fie ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov.

Dar duce cu gândul și la un ordin din preajma revoluției, când regimul comunist, pentru a accentua sentimentul oamenilor că sunt supravegheați, a ordonat să fie scoase perdelele de la ferestrele restaurantelor.

România n-a avut perestroika − doar această scurtă ferestroikă din marile orașe.

Ferestroika din 2018 e altceva, însă: un apartament cu trei camere în cartierul Militari din București.

Iniţiatoarea proiectului se numeşte Raluca Jianu; ideea ei a fost de transforma locuința într-un muzeu în care exponatele să fie obiecte pe care bunicii ei le-au folosit înainte de '89.

"Suntem într-o capsulă a timpului", spune Adrian Lupeș, istoric și ghidul Ferestroika. "Facem un dialog între trecut și prezent și cu ochii spre viitor".

În acest apartament au locuit bunicii Ralucăi − Sanda şi Mihai, iar povestea lor este integrată în tur.

Aproape toate obiectele din casă aparțin familiei; în dreptul fiecăruia există o plăcuță, ca la muzeu, pe care este scrisă explicația în limba engleză.

Muzeul s-a deschis în octombrie trecut. Până acum, vizitatorii au fost turiști străini care plătesc, pentru a-și satisface curiozitatea, între 112 și 157 de lei de persoană; dar au început să vină, spune ghidul, și grupe de elevi din București.

Raluca Jianu spune că reacțiile au fost pozitive. Ba niște copii i-au propus să rămână peste program ca să continue discuția despre comunism împreună cu ghidul.

Asta o determină să meargă înainte cu proiectul Ferestroika, în loc să facă ceva mai la îndemână cu apartamentul − de exemplu, să-l închirieze.

Galerie foto din Ferestroika:

Dar să revenim la Cosmin Pojoranu şi la proiectul "Acasă în comunism".

Deși adună și el obiecte din comunism, Pojoranu se gândește la altceva decât la un apartament tip Ferestroika. Îşi asumă că proiectul său nu va fi unul "obiectiv", ci unul bazat pe experiențele cotidiene neplăcute − dar reale − ale omului de rând.

"Nu ne propunem să facem lecții de istorie recentă, ci să recreăm niște experiențe. Vrem ca tinerilor să li se scoale un pic părul de pe mâini, vrem să li se atingă o coardă, să li se aprindă o sinapsă. Nu facem un «hai să vedeți cum trăiau părinții voștri» − ci un «simte pe pielea ta cum era»".

Intrarea va fi liberă, iar elevii vor fi împărțiți în mai multe grupe și vor primi o cartelă ca să "țină scorul" pentru misiunile pe care le vor îndeplini.

După 15 minute se vor roti − "se vor ronda", cum spune Pojoranu −, astfel încât să treacă prin toată camerele.

“Dacă ești elev de gimnaziu, poți să primești, de exemplu, misiunea să organizezi ziua de naștere a surorii tale mai mici. Atunci o să vezi că nu ai ce-ți trebuie.

Altă temă ar fi să organizeze o serbare școlară, și atunci vor avea tot felul de nedreptăți întâmplându-se. O să fie și un pic mai pueril, că vorbim cu copii − dar îl vom calibra.

Iar dacă vedem că este prea ușor pentru ei, îl vom crește în intensitate. Avem beciul, putem să-i lăsăm 5 minute în frig și întuneric. Mă rog, sunt totuși copii... trebuie vorbit cu părinții", glumește Pojoranu.

La partea de interactivitate, vor da o mână de ajutor cei de la Modulab − un laborator de artă și tehnologie. "Avem un televizor pe care noi l-am reconstruit ca să arate ca un televizor din epoca comunistă", povestește Ioana Calen, cofondatoare Modulab.

"Are o antenă cu care te joci ca să schimbi programul. Pe mine m-a marcat foarte mult în copilărie faptul că trebuia să țip la bunică-miu, care era pe casă, să regleze antena, că veneau desenele și televizorul avea purici".

O altă idee ar fi ca Modulab să construiască un frigider pe care, atunci când îl deschizi, să dai peste un display care-ți vorbește despre alimentația din vremea comunismului: "De la tacâmuri până la gheare de pui și alte mâncăruri care acum ni se pare super-ciudate".

Marele plan al lui Cosmin Pojoranu este acesta:

"Să unim mai mulți oameni, mai multe energii, mai mulți oameni cu bani și resurse ca să creăm ceva permanent și autosustenabil, pe care să îl lăsăm moștenire.

Miza e să fie proiectul generației noastre, iar generațiile care vin din urmă să înțeleagă concret cum ar fi dacă nu ar mai avea anumite libertăți.

Așa, poate vor fi mai înclinați să afle ce e aia Constituția, cum se votează legi și alte chestii d-astea care sună plictisitor, dar sunt foarte importante".

Epilog

Au trecut 30 de ani deja și comunismul e o traumă nevindecată, generatoare de mituri și de nostalgie − o traumă care nici măcar nu e specifică României.

În tot fostul bloc sovietic, nostalgia e în creștere, dând o aură glorioasă unei perioade care-a fost, de fapt, plină de privațiuni și de suferințe; și servind, în același timp, drept platformă electorală pentru diverse formațiuni politice care exploatează această nostalgie.

Cei care îndulcesc trecutul și uită nedreptățile sunt persoane trecute de vârsta de mijloc care își amintesc, de fapt, tinerețea lor − și o compară cu dezamăgirile prezentului, cu neajunsurile "visului capitalist" și cu insecuritățile și competitivitatea de azi.

Pericolul e să uităm cum a fost. Să dăm democrația, cu toate imperfecțiunile ei, pe promisiunile autoritarismului.

"Democrația o câștigi greu și o pierzi super-ușor, alunecă printre degete, e destul de gelatinoasă", spune Cosmin Pojoranu.

"Dar hai să ne imaginăm că nu mai e democrație, hai să intrăm puțin în lumea asta, ca și cum te-ai scufunda puțin cu capul în chiuvetă, iar când vei reveni la suprafață îți vei da seama ce ai pierdut".

Asta e miza de profunzime a proiectului "Acasă în comunism": să simțim, pentru câteva ore, mirosul insuportabil al totalitarismului.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează