16/06/2023
A munte
La doar 50 de kilometri de orașul Cluj, în Munții Gilăului, se află Satul Măguri. Este un loc ascuns pe un platou montan, cu vedere spre Vârful Vlădeasa, înalt de 1836 de metri.
În epoca Imperiului Habsburgic, oamenii locului erau iobagi. Lucrau pentru grofi. Pe vremea lui Avram Iancu s-au preschimbat în revoluționari. Nu puțini au devenit eroi. La fel și în cele două războaie mondiale.
Când au venit comuniștii, s-au adaptat conform epocii. Colectivizarea nu i-a ajuns. În schimb, au devenit mici comercianți la limita legalității ducând marfă (lemn) cu căruțele prin satele Câmpiei Transilvane.
După 1989, măgurenii s-au preschimbat în adevărați întreprinzători. Au furnizat constant marfă pentru firme de exploatare forestieră românești și străine vreme de aproximativ 20 ani, cu binecuvântarea tacită a autorităților corupte. Pădurile din jur au dispărut sau s-au rărit semnificativ.
Azi, locuitorii din Măguri caută noi modalități de supraviețuire. Oamenii se schimbă, se adaptează și încearcă să facă față noilor realități. Sistemul lor de valori este dat peste cap.
Lumea satului așa cum o știam suferă metamorfoze brutale. Vrajba a pătruns în familii sau printre vecinii care erau cândva prieteni. La orizont începe să se arate o nouă alcătuire. Nici măcar ieșitul A Munte nu mai seamănă cu ce era în urmă cu doar 10 ani.
Mici filme documentare ca acesta, alături de altele precum ”Omul drumului”, ”Iarna care a uitat să mai plece”, ”O zi din viața Calului Voicu”, ”Flaviu Offline”, ”Căuăcia” sau ”Cuptoriștea” încearcă din unghiuri diferite, să recompună povestea unui loc magic, pierdut printre cețuri și nori, însă nici o clipă uitat.
Un film de Voicu Bojan
Narator și montaj: Ioachim
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this