40% dintre românii care nu vor sau nu pot să muncească sunt în pragul depresiei

Iulia Marin

Redactor

Un studiu asupra populației inactive economic din statele UE, publicat la 31 octombrie de Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound), arată că depresia se numără printre factorii care influențează decizia de a nu căuta un loc de muncă.

Cel mai ridicat risc de depresie în rândul persoanelor care nu lucrează se întâlnește în Marea Britanie (46%) și în România (40%) și merită o atenție sporită, consideră autorii studiului, fiindcă este una dintre consecințele pe termen lung ale crizei economice din 2008.

Populația inactivă din România,
a doua cea mai numeroasă din Europa

În studiul dedicat populației denumite, generic, inactivă din punct de vedere economic, autorii precizează din start că definiția este una care ar putea suferi schimbări, de vreme ce persoanele inactive, adică acelea care nu își caută un job sau se află în imposibilitatea de a munci, ar putea lucra, totuși, în anumite condiții.

În rândul acestei populații intră persoane care refuză munca din motive diverse sau care, pur și simplu, au dizabilități ce le împiedică să lucreze.

Potrivit raportului,

persoanele inactive din punct de vedere economic au mai multe blocaje când vine vorba să fie integrate pe piața muncii. De pildă: cei cu un nivel scăzut de educație și cei care au grijă de bătrâni, dar de regulă au grijă și de copii; oamenii inactivi care se simt excluși adesea nu au experiență de muncă, au probleme de sănătate, oferă îngrijire vârstnicilor din familie sau sunt în pragul depresiei.

Cercetătorii spun că aceste grupuri vulnerabile au, în linii generale, aceeași tipologie în aproape toate statele UE.

În Bulgaria și în Slovacia, de pildă, prioritatea programelor de integrare pe piața muncii o constituie populația de romi.

În Danemarca și în Suedia, politicile publice se axează pe integrarea migranților.

În 2014, se arată în studiu, politicile publice din Croația privind integrarea pe piața muncii s-au axat asupra unor subgrupuri de persoane inactive precum: părinții singuri, victimele violenței domestice, tinerii care au plecat de acasă fără să își fi găsit un loc de muncă în prealabil, veteranii de război, părinții a patru sau mai mulți copii, solicitanții de azil și cei care au primit tratament pentru dependența de stupefiante.

În ce privește ponderea populației inactive, procentul este de două ori mai crescut în Italia (36% din italieni nu lucrează și nu caută un loc de muncă) decât în Suedia (18%).

România se situează imediat după Italia – 34% din români fie nu vor, fie nu pot să muncească.

În multe alte țări europene, situația este însă similară celei din România, iar asta se vede în ponderea persoanelor inactive din: Croația (33%), Belgia (32%), Malta (32%), Grecia (32%), Polonia (32%), Ungaria (32%), Irlanda (31%).

În câteva state, inclusiv în România, mulți dintre aceștia sunt persoane casnice, în sensul că, atunci când sunt chestionați cu privire la motivele pentru care nu încearcă să se integreze pe piața muncii, spun că au grijă de gospodărie.

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

Dintre subgrupurile care alcătuiesc populația inactivă la nivelul Uniunii, cei mai expuși sărăciei sunt, potrivit studiului, oamenii cu dizabilități – 22% dintre ei se confruntă cu privațiuni materiale severe.

La nivelul fiecărei țări, privațiunile severe în rândul persoanelor cu handicap se întâlnește cel mai frecvent în Bulgaria (57% din cei inactivi economic trăiesc în condiții de sărăcie lucie) și în România (49%). Ca termen de comparație, în Suedia doar 5% dintre persoanele cu dizabilități trăiesc în condiții similare.

Dincolo de bolile clasice și de dizabilități, cercetătorii atrag atenția și asupra impactului pe care afecțiunile psihice îl prezintă în rândul celor care nu lucrează.

Deși mai greu de identificat, notează ei, studiul de față a urmărit în special indicatorii pentru depresie, pe care a reușit să o măsoare de la țară la țară în rândul populației inactive.

Prima concluzie a fost că afecțiunile psihice, spre deosebire de dizabilități, au impact, în mod aproape egal, asupra tuturor subgrupurilor care alcătuiesc populația inactivă: și casnici, și oameni aflați în pragul pensionării, dar și studenți sau persoane cu dizabilități.

În plus, odată cu reducerile bugetare din sistemele de sănătate ale UE, provocate, printre altele, de aceeași criză economică din 2008, depresia a intrat în categoria afecțiunilor cărora li se acordă prea puțină atenție, se arată în studiu.

Depresia vine la pachet cu excluderea din societate – de pildă, în Marea Britanie, 42% din cei care nu lucrează spun că sunt excluși din societate, iar 46% se simt deprimați.

Raportul mai notează că:

În cinci state membre – Bulgaria, Italia, Polonia, Portugalia și România – mare parte din populație întâmpină trei tipuri de blocaje. În trei dintre aceste țări, cei mai mulți spun că sunt excluși din punct de vedere social: Bulgaria – 40%, România – 34%, Polonia – 30%. În trei dintre ele, cei mai mulți sunt în categoria celor cu risc ridicat de depresie, mai ales în România – 40%.

În ce privește România, printre motivele invocate de cei care nu își caută o slujbă se numără mai ales faptul că au copii în îngrijire, sunt excluși din punct de vedere social, nu au destulă experiență sau sunt deprimați.