Luna trecută, oierii au demonstrat la Bucureşti pentru dreptul de a avea câţi câini vor. Foto: Lucian Muntean

Luna trecută, oierii au demonstrat la Bucureşti pentru dreptul de a avea câţi câini vor. Foto: Lucian Muntean
12/01/2016
2015 în Parlament: anul lupului de stână
Pentru senatorii și deputații României, 2015 a fost un an aglomerat: 898 de propuneri legislative au fost înregistrate doar la Camera Deputaților, iar 358 de proiecte, unele datând din anii anteriori, au devenit legi.
Până la prima întrunire din acest an, pe care „aleșii” și-au stabilit-o pe 1 februarie (deci, adună 40 de zile de vacanță), PressOne vă prezintă un scurt bilanț al anului parlamentar 2015, cu ajutorul lui… Shakespeare.
Îmblânzirea scorpiei
Spre deosebire de primii doi ani ai actualei legislaturi, 2015 a fost anul în care parlamentarii s-au străduit uneori să facă o impresie bună. Cel puțin la Cotroceni.
Primul an de mandat al președintelui Klaus Iohannis s-a lăsat, deci, cu adoptarea unor legi de interes general, despre care înainte abia dacă se pomenea pe holurile Parlamentului: legile electorale (noua Lege a partidelor politice, Legea privind aleșii locali, Legea alegerilor parlamentare, Legea votului prin corespondență), Codul Silvic și noul Cod Fiscal.
Ce au în comun aceste legi, cu excepția faptului că ne privesc pe toți?
Au fost anunțate de Iohannis, analizate la Președinție după adoptare și trimise, pentru reexaminare, Parlamentului. În general, sunt roadele unui compromis între Legislativ și noul președinte.
Visul unei nopți de vară
Un Cod Penal bazat pe iertare și înțelegere – cel puțin față de aleși – a fost, și în 2015, ținta celor mai intense eforturi parlamentare.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Fără ajutorul tău, nu putem continua să scriem astfel de articole. Cu doar 5 euro pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi și poți face diferența chiar acum!
Anul trecut, senatorii și deputații au inițiat nu mai puțin de 24 de proiecte prin care urmăreau să modifice atât Codul Penal, cât și Codul de Procedură Penală: fie pentru a căpăta o „super-imunitate” în fața legii, fie pentru a complica activitatea procurorilor și judecătorilor.
Un deputat, membru al Comisiei Juridice, chiar și-a câștigat notorietatea printr-un astfel de proiect. Marius Manolache, despre care presa a scris că ar fi finul lui Victor Ponta, a inițiat o propunere legislativă prin care ar fi fost îngreunate arestul preventiv și derularea anchetelor penale. Proiectul său a fost însă respins.
Furtuna
O adevărată vijelie au declanșat parlamentarii votându-și pensii speciale de până la 4.000 de lei.
Lucrurile nu se vor opri aici. În dezbaterea Camerelor va intra un proiect care prevede salarii sporite pentru toți demnitarii. Aceste dispoziții urmează să fie incluse în noua Lege a salarizării unice.
Pasărea din stema României vânează și cu 320 de kilometri pe oră
Când atacă în picaj, acvila de munte este una dintre cele mai iuți vietăți din lume.
Femeia în rochie albastră
„Pe la ora 5 a dimineții zilei de 14, totul părea că se terminase. Într-o liniște sinistră, cu soarele care tocmai începea să răsară în ochi, dinspre Piața Victoriei, într-un uruit înfiorător (care s-a transformat în tropăit grotesc), o umbră hidoasă se apropia constant, într-un crescendo tensionat. Erau primele grupe de mineri care ocupau Piața Universității.”
O furtună și mai puternică a declanșat acest text de lege: „O turmă de oi poate fi păzită la șes de un câine, la deal de doi câini și la munte de trei câini. Încălcarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1.500 de lei. Ba mai mult, câinii peste numărul celor menționați în funcție de zonă pot fi împușcați.”
Sunt prevederi din Legea Vânătorii, promulgată de președintele Klaus Iohannis în vara lui 2015, care au stârnit un masiv protest al oierilor.
La mijlocul lui decembrie, mii de ciobani au protestat la Palatul Parlamentului. S-au potolit doar după ce premierul Dacian Cioloș le-a promis că va opri aplicarea legii prin Ordonanță de Urgență. Ceea ce s-a și întâmplat.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Cum vă place
În 2015, Parlamentul a adoptat 12 legi care instituie zile festive. Printre acestea, Ziua Națională a Ambulanței, Ziua Dobrogei sau Ziua Brâncuși, care se va sărbători în fiecare an la 19 februarie – data nașterii sculptorului.
Mult zgomot pentru nimic
O lege-protest sau o lege-pamflet? În 2015, parlamentarii au produs mostre din ambele. Din fericire, rămase în stadiul de proiect.
Legea-protest i-a aparținut deputatului Bogdan Diaconu și a vizat privilegiile financiare votate de colegii săi. El propunea „alinierea indemnizației parlamentarilor la nivelul salariului minim pe economie”, calculul pensiilor pornind, deci, de la suma de 1050 de lei.
Tot anul trecut, senatorul liberal Cristian Bodea a depus un proiect de lege-pamflet. Proiectul lui Bodea, respins între timp, conținea 10 articole de tipul:
„Art. 1. Prim-ministrul este statul. Indubitabil!
Art. 2. Ministrul știe mai bine. Prim-ministrul știe cel mai bine!
Art. 3. Ministrul este mai presus de parlamentar. Mult mai sus!
Art. 4 Parlamentarul are dreptul să ridice mâna. Și dreptul să tacă!”
Etc.
Ce s-ar fi întâmplat, oare, dacă proiectul lui Bodea – care, în expunerea de motive, scria doar „Pentru că așa dorește domnul Ponta!” – ar fi fost adoptat?
Măsură pentru măsură
Pensii speciale pentru parlamentari, funcționari parlamentari, militari, aviatori, alocații duble pentru copii, reducerea TVA, salarii mai mari pentru bugetari – toate au fost adoptate în 2015, an preelectoral.
Chiar dacă majoritatea acestor măsuri au fost etichetate drept „pomeni electorale” sau considerate nesustenabile, nici Puterea și nici Opoziția n-au vrut să renunțe la ele, ba chiar s-au luptat în a și le asuma. Rămâne de văzut cine va lua cireașa de pe tortul celor două scrutine.
În 2015, președintele Klaus Iohannis a promulgat 358 de legi.
Recordul post-comunist al numărului de legi promulgate într-un mandat este deținut de Ion Iliescu, în perioada 2000-2004: 2690. Tot el este președintele care a semnat și cele mai puține legi într-un mandat: 542, în perioada 1992-1996.
Fostul președinte Traian Băsescu a promulgat 3405 legi în timpul celor 10 ani petrecuți la Cotroceni.
Totul e bine când se termină cu bine?
În fine, dar și în final de an, a fost adoptată controversata lege care prevede interzicerea fumatului în spațiul public.
Propunerea inițiată în 2011 de către fosta deputată Manuela Mitrea a fost amendată și reintrodusă pe ordinea de zi, în ciuda protestelor unor parlamentari.
După adoptare, legea a fost contestată la Curtea Constituțională de către 33 de senatori, cel mai probabil fumători, în frunte cu fosta grevistă a foamei Cristiana Anghel. De altfel, în timpul anului, ea protestase vehement față de interzicerea fumatului în spațiul public, declarându-se „în stare de sevraj”.
O propunere legislativă așteptată a fost cea a senatorului Valeriu Todirașcu, care a inițiat la final de an un proiect menit să oprească reducerea pedepselor pe baza „lucrărilor științifice” scrise în penitenciar. În ultimii trei ani, închisorile patriei au produs peste 400 de cărți și 188 de scriitori.

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this