Parlamentul european de la Strasbourg Foto © Ifeelstock | Dreamstime.com
11/03/2024
Pentru ce votezi la europarlamentare și de ce ar trebui să-ți pese?
La europarlamentare alegi practic cine ne reprezintă interesele în Parlamentul European. Votezi cine vor fi cei 33 de eurodeputați pe care îi are România. Ei și ele vor avea un cuvânt de spus, în numele tău, în modelarea politicilor UE într-o varietate de domenii: mediu, economie, drepturi, migrație, tehnologie. Chestii care, ce să vezi, ne afectează viața de zi cu zi tuturor. E destul de important.
Dacă ți se pare totuși că UE e undeva departe, iar tu ești aici și n-are importanță ce crezi tu, hai s-o gândim altfel. Probabil ai auzit vorbindu-se de fonduri europene sau de programul Erasmus.
Eurodeputații pentru care votezi vor avea un cuvânt de spus despre bugetul UE din care și noi primim fonduri, aici în România. La fel, câți bani înseamnă bursa Erasmus tot acolo, în Parlamentul European se votează. Iar lista cu exemple poate continua.
Deci e destul de important pe cine trimitem acolo și mai ales, ce vor face ei după ca să-ți reprezinte și apere interesele. Nu votezi doar ca să trimiți niște politicieni la Bruxelles. Votezi practic pentru modul în care va arăta viitorul tău.
Și, în cuvintele actualei președinte a Parlamentului European, Roberta Metsola: „Sunt mai mulți oameni în lume care nu pot alege cine sunt liderii lor, decât cei care pot. Faci parte din acea minoritate. Nu renunța la acest drept.”
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this