REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

„Ia un loc”, un podcast ca o ședință de terapie

Eram într-un troleibuz când am avut primul atac de panică. Senzația de moarte iminentă m-a luat în stăpânire și abia am reușit să cobor la prima stație. Acolo, așezată pe o bordură, am așteptat să-mi revin. Luni mai târziu, au urmat al doilea și al treilea atac de panică. Acela a fost momentul în care am căutat ajutorul unui psihoterapeut.

Studiile de sănătate mintală spun că aproximativ jumătate dintre noi vom ajunge să ne confruntăm cu o problemă psihologică serioasă la un moment dat în viață.

În realitate, conștientizarea unei probleme psihoemoționale nu este la fel de ușoară ca în cazul unei boli fizice. Când ne doare capul câteva zile, mergem la medic pentru un consult. Nu replicăm, însă, același comportament când vine vorba de sănătatea emoțională.

Chiar dacă zile la rând nu mai avem chef de muncă, mâncăm prost, dormim prost sau nu mai găsim bucurie în lucrurile care ne plăceau înainte, nu mergem la medic și așteptăm să treacă de la sine, cu toate că ne afectează viața de zi cu zi la fel ca o durere fizică.

Medic primar psihiatru Mihai Bran, fondator ATLAS, creatoarea podcastului, Laura Popa și Ana Ciocănel, moderatoarea podcastului

Ia un loc” este un podcast despre sănătate psihoemoțională și psihoterapie, creat cu scopul de a educa și a vorbi deschis despre probleme ce țin de sănătatea mintală și emoțională, pentru a ști cum să le abordăm atunci când apar.

Primele trei episoade ale podcastului deschid discuția despre ce înseamnă sănătate psihoemoțională și cum putem să ne îngrijim de asta și aduc răspunsuri la întrebări despre problemele emoționale apărute sau acutizate în pandemie.

În primul episod, psihoterapeutul Irina Necșoi explică ce înseamnă un proces psihoterapeutic, de ce și când ar fi util să luăm în considerare ajutorul unui specialist, câte tipuri de terapii există și pe care să o alegem în funcție de nevoile noastre.

În episodul doi, psihoterapeutul Irina Necșoi prezintă diferența dintre teama și anxietate. Teamă e o reacție perfect normală în fața unui pericol real, e semnalul că trebuie să avem grijă. Teama ne învață să fim prudenți. Însă când teama nu este provocată de un pericol concret, ea se transformă în anxietate. Iar anxietate ne face să devenim ezitanți. Cam cum suntem acum, la un an de pandemie.

Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății arată că peste două milioane de români suferă de depresie. Cum arată, însă, depresia și cum putem interveni pentru a o trata a explicat medicul psihiatru Mihai Bran în episodul 3 din podcastul „Ia un loc”.

“Ia un loc” este creat de Laura Popa și moderat de Ana Ciocănel, care discută împreună cu specialiștii ATLAS, platformă digitală de sănătate și well-being, despre chestiuni ce țin de sănătatea psihoemoțională, precum anxietatea cu care ne confruntăm foarte mulți în perioada asta, depresia sau burnout-ul. Discuțiile nu intenționează să aibă caracterul unei ședințe de terapie și nici să înlocuiască un demers terapeutic, ci doar să facă lumină asupra acestor probleme și să înlăture o parte din stigma asociată unui proces terapeutic.

Pentru că nu, nu doar nebunii fac terapie.

 „Ia un loc” poate fi văzut și ascultat pe:

Anchor FM

Spotify

YouTube

Facebook

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează