Femeile din știința românească: cum să faci carieră din cercetare (p)

Ce înseamnă să fii femeie în cercetarea românească? Cum pornești la drum, cum continui și mai ales cum reușești să-ți creezi un mediu în care să poți face cercetare la un nivel înalt? Am stat de vorbă cu patru cercetătoare din România pentru a primi răspunsuri la aceste câteva întrebări.

Indiferent că e vorba de cercetări în chimie moleculară, în fizica laserilor, plasmei și radiației, în nanobiofotonică și microspectroscopie laser sau nanomedicină, avem mii de femei care au intrat în acest domeniu al cercetării românești.

Programul de burse private L’Oréal – UNESCO Pentru Femeile din Ştiinţă susține femeile cercetătoare din România, le face auzite poveștile și le oferă sprijin pentru finanțarea proiectelor de cercetare. Cele patru câștigătoare ale ediției cu numărul 11 a programului, Sanda Boca, Iuliana Stoica, Alina Sesarman și Anita Vișan își propun să schimbe lumea prin proiectele de cercetare la care lucrează. Poveștile lor pot inspira alte femei să continue în domeniile științifice în care activează, sau pot direcționa mai multe tinere spre o carieră științifică.

În cadrul programului de burse private se acordă în total patru burse pentru proiecte de cercetare din domeniile Științele Vieții și Științe Fizice, fiecare în valoare de 47.000 de lei. 

Toate cercetătoarele din România cu vârste de maximum 40 de ani, care fie sunt doctorande, fie au obținut titlul științific de doctor și urmează un program de pregătire postuniversitară în România, se pot înscrie în program prin depunerea dosarelor de candidatură pe platforma: www.forwomeninscience.com

Înscrierile se pot face până pe 24 iulie 2021. Mult succes!

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează