foto: Extras din dosarul Procuraturii militare Craiova, reconstituire
26/12/2024
De Crăciun, blocul 42 a strălucit în zori
Dimineața, spre prânz, blocul 42 arăta ca o fortăreață bizară. Etajele 8, 9 și 10 erau deja înnegrite de urmele gloanțelor trase de vizavi, de cealaltă parte a străzii Caracal din Craiova, unde se afla unitatea militară 01047, sediul Regimentului 26 Infanterie Mecanizată din cadrul Armatei Republicii Socialiste România.
Cerul era senin, iar blocul strălucea în lumina soarelui. Deși era Ajunul Crăciunului, era o zi neobișnuit de caldă pentru acele vremuri.
Sus, pe acoperiș, razele cădeau oblic și împrăștiau umbre dezordonate printre antene, grinzi și siluetele cocârjate a patru oameni care căutau să se adăpostească lângă zidul cabinei liftului ori în spatele unui parapet de beton.
Tăcut și lacom, glonțul a sosit pe furiș: nimeni nu a auzit zgomotul împușcăturii.
„Glonțul mi-a intrat în gât prin stânga. La intrare, mi-a făcut un orificiu de 6 mm. Mi-a ieșit apoi prin spate, după ce mi-a secționat măduva spinării, la nivelul vertebrelor T3 și T4, în zona toracală. De aici, de la brâu, în jos, sunt paralizat. De 35 de ani sunt în situația asta”, își amintește Costinel Mirea.
Pe 24 decembrie 1989, Mirea era locotenent-major la unitatea militară 01047, situată pe strada Caracal, vizavi de un ansamblu de blocuri de 10 etaje: blocurile 41, 42 și 43.
„La un moment dat, fără să se audă nicio împușcătură, sunt lovit și doborât la pământ. Pac! Am căzut”, își amintește Costinel Mirea.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
„Ceea ce simțeam e că mor și aveam un regret imens că mor. Că mă duc. Rețin asta: că aveam un imens regret că mor. La un moment dat, așa a fost pentru mine: a fost o moarte”.
Moartea lui Costinel a durat trei zile: s-a trezit din comă pe 27 decembrie, într-un salon al spitalului județean Craiova, alături de alți doi militari grav răniți la Revoluție.
22 decembrie 2024: La Primăria Craiovei, „se depune coroane de flori” în cinstea eroilor Revoluției
7 lucruri bune care s-au întâmplat (totuși) în 2024
Se încheie un an ca o cursă cu obstacole. A fost o competiție inechitabilă, cu reguli schimbate în timpul jocului, în care fiecare din noi a concurat împotriva propriei frici, a propriilor neajunsuri și prejudecăți.
Context.ro. Legiunea lui Georgescu: cine se bate în instanță pentru candidatul Rusiei
Un ONG care face propagandă pro-rusă, o avocată susținută de Noua Dreaptă, o clientă a DNA și asociația avocatului care a eliminat interceptările SRI din dosarele penale sunt aliații lui Călin Georgescu în instanță.
La orele prânzului, primăria Craiovei arată ca o versiune locală a Casei Mița Biciclista din București: renovată și decorată cu gust de sărbători, clădirea este una din principalele atracții turistice pentru miile de turiști străini – cu precădere bulgari și sârbi – care au inundat în aceste zile orașul cu ocazia exasperant de mult-lăudatului târg de Crăciun, organizat de autoritățile locale.
Cerul este senin, iar clădirea primăriei strălucește în lumina soarelui cu dinți. E totuși iarnă, iar frigul își are și el rostul lui: trotuarul din fața primăriei e populat de o mare de paltoane negre și cenușii, majoritatea mult prea subțiri pentru o astfel de vreme.
Paltoanele slim acoperă siluetele, ușor zgribulite de frig, ale mai-marilor Craiovei și ai județului Dolj. Toți au pumnii strânși iar figurile, cu maxilarele încleștate, arată ca niște sertare înțepenite: afară sunt, totuși, 2 grade.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
La marginea grupului de paltoane, dintr-un scaun cu rotile, Costinel Mirea urmărește cu atenție ceremonia. Poartă o pălărie bej-maronie cu boruri largi care îl protejează de lumina supărătoare a soarelui care îi vine fix în ochi.
Costinel Mirea, în fața Primăriei Craiova, la ceremonia de comemorare a victimelor Revoluției din 1989. Foto: Pressone
La câțiva metri în față, un detașament de militari din batalionul „Scorpionii Negri” prezintă onorul. Zona e marcată de jandarmi care încearcă să împiedice câțiva copii să populeze zona de cordon sanitar dintre oficiali și detașamentul de militari.
Fanfara intonează imnul. Din vocile celor prezenți se înalță glorios prima strofă. La a doua strofă, imnul are deja un ușor delay.
Fanfara nu se lasă și continuă cu strofa a treia. Jumătate din cei prezenți au renunțat. De la strofa a patra, imnul e cântat exclusiv în variantă instrumentală.
De la microfon, o voce anunță că „se depune coroane de flori” din partea Prefecturii Craiova. Expresia este apoi repetată obsesiv de cel puțin șapte ori, de fiecare dată când sunt depuse flori din partea Primăriei, Consiliului Local, partidelor politice, asociației revoluționarilor și a unor masoni locali.
La final, militarii defilează, lumea face poze și se împrăștie spre căsuțele cu vin fiert, cârnați și ciocolată din centru.
Dosarul Revoluției: 500.000 de file, 1.116 morți, 4.089 răniți, trei inculpați
„La Revoluție aveam 28 de ani. De atunci au mai trecut 35”, spune Costinel Mirea. Stă la o masă într-o bucătărie open space construită special pentru el într-o casă de la marginea Craiovei ridicată pe un teren primit în baza legii care acordă, alături de alte persoane, mai multe drepturi celor răniți la Revoluție.
Deși locuiește singur, casa sa e mereu plină. De el are grijă Cristina, o vecină care îl ajută mereu la treburile casei. Curtea e plină de animale: cinci pisici și cinci câini. Dintre aceștia se remarcă Lepăduță – cel mai alintat și singurul care și-a câștigat dreptul de a sta în bucătărie sub masă, la picioarele stăpânului. Numele îi vine de la condițiile în care l-a găsit: Cățelul fusese pur și simplu „lepădat”. Costinel l-a salvat după ce l-a găsit abandonat și legat de un lanț. Nu a avut inima să-l lase și l-a luat cu el.
În toți acești ani, Costinel-Venus Mirea a căutat să afle „adevărul” – un cuvânt ne obsedează până la exasperare când vine vorba de dosarul Revoluției române. În cazul lui Costinel, adevărul pe care îl caută de atâta vreme, alături de ceilalți peste 4.000 de români răniți și de urmașii celor peste 1.116 uciși, este banal: vrea să știe cine a fost persoana care a tras în el.
Generalul Cătălin Ranco Pițu, cel care a semnat rechizitoriul acestui dosar, compus din 3.000 de volume care cuprind jumătate de milion de file, susține că securist-teroriștii care ar fi tras după 22 decembrie sunt, de fapt, o invenție.
Decizia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) luată în 1990 de Procuratura militară Craiova în cazul lui Mirea
Între timp, Curtea Supremă a decis definitiv, în luna septembrie, restituirea dosarului la parchet, după ce rechizitoriul lui Pițu îi inculpa pe Ion Iliescu (94 de ani, fost președinte al României), Gelu Voican Voiculescu (83 de ani, fost vicepremier) și Iosif Rus (88 de ani, fost șef al aviației militare) de crime împotriva umanității.
În opinia lui Mirea, rechizitoriul lui Pițu nu face decât să susțină „teza securistă a Revoluției”, potrivit căreia Securitatea nu a avut nicio vină în producerea de victime.
„Pițu pune problema că noi (armata) nu am avut adversar, că Securitatea a fost dezarmată, nu au existat forțe contrarevoluționare și mai ales că, după 22 decembrie, nu a mai fost nimeni care să facă ceva pentru regimul comunist. Propriu-zis, noi am fost hipnotizați și ne-am împușcat între noi. Mortul e de vină: a luat glonțul, dar de fapt s-a împușcat singur”, spune Costinel Mirea.
„Ne prezintă pe noi ca pe niște proști care ne-am împușcat între noi, fără să fi avut un inamic. Suntem 8.000 de victime și de cealaltă parte trei inculpați. Ăștia (Iliescu, Voican și Rus) au fost inamicii noștri?”, se întreabă Mirea.
„Vreau să se spună cine au fost băieții în salopete negre care au tras în mine”.
Băieții în salopete negre de pe strada Caracal
În decembrie 1989, Costinel-Venus Mirea era locotenent-major de infanterie la unitatea militară din Craiova de pe strada Caracal. Cu șase ani în urmă, în 1983, absolvise școala de ofițeri de la Sibiu. A fost repartizat la regimentul 31 Infanterie de la Plenița, după care, la începutul lui 1989 a fost detașat la Craiova.
Locotenentul Costinel Mirea (rândul de sus, centru, cu chipiu și diagonală) în 1983. Fotografie din arhiva lui Costinel Mirea
„Eram acolo pe 22 decembrie, când a apărut primul atac asupra unității”, își amintește Mirea, care comanda un pluton de militari recruți cu termen redus din cadrul batalionului 3 al regimentului.
În noaptea de 22 spre 23 s-a tras ca la balamuc. Mai puțin zona apărată de plutonul lui Mirea.
„Mi-au spus colegii că s-a tras și dinspre spital (spitalul militar de lângă unitate – n.r.). Acolo era o gardă slabă de 10-12 militari în termen. Au fost infiltrați și din secția chirurgie s-a tras. S-a ripostat. Secția a devenit nefuncțională”, spune fostul militar.
A doua zi dimineața, pe la 11, într-un moment de acalmie, un grup de revoluționari se afișează la curtea unității cu un „terorist” – un tip în salopetă neagră.
„Avea un pistol, m-am uitat le el: nu era din dotarea noastră, noi aveam Tokarev TT, ăsta era un Berreta de 6,35 mm. L-au dus pe terorist la corpul de gardă”, povestește Costinel Mirea. „N-au trecut mai mult de 2-3 ore, vine un ABI (ARO ușor blindat din dotarea USLA – trupele „antitero” ale Securității) cu cinci uslași în salopete negre și cu pistoale-mitralieră cu țeavă scurtă. Se vedea că erau cadre – erau oameni de peste 30 de ani. Nu le-am văzut gradele militare, nu știu dacă erau ofițeri sau subofițeri. Trei dintre ei au trecut de punctul de control și s-au dus și l-au luat pe terorist și l-au dus la mașină”.
Focul a continuat apoi în noaptea de 23 se 24. Mirea s-a oferit voluntar la șeful regimentului să iasă afară și să facă o cercetare prin luptă la blocurile 41, 42 și 43 de vizavi de unitate de unde se trăgea cel mai mult. A fost refuzat de două ori.
24 decembrie 1989, orele prânzului. Mărturia lui Costinel Mirea
„Pe la 8 jumate – 9 dimineață, pe 24 decembrie, a venit ordinul să facem cercetare. Am cerut 10 voluntari, să facă un pas în față. Nu a făcut niciunul. Atunci i-am ales eu: tu, tu și tu. Și l-am luat și pe locțiitorul meu, Romică Maciovan. Eu eram al 11-lea. Toți, cu pistoale-mitralieră, eu mai aveam și pistolul TT”.
Militarii au ieșit din unitate și au început să cerceze – fără să găsească nimic – o școală din apropiere și câteva blocuri cu patru etaje.
La final, au rămas cele trei blocuri cu 10 etaje, cu numerele 41, 42 și 43.
„În jurul orei 12, am ajuns la blocul 42. De la etajul 8, din apartamentul 33, se trăsese. Doi indivizi în combinezoane negre trăgeau din apartamentul respectiv. Când ne-am apropiat de etajul 8 ei au spălat putina și s-au dus pe bloc. Asta ne-au zis-o locatarii de la apartamentul vecin”. Până să ajungă acolo, Mirea lăsase mai mulți militari în urmă să asigure retragerea și să supravegheze zona..
„La etajul 8, mai rămăsesem cu trei militari”. Aceștia erau Mirea și soldații TR Romică Maciovan și Leorinț Claudiu.
Grupului i s-a mai alăturat Călin Marin, un „revoluționar” civil. Cei patru au urcat pe terasa și casa liftului de la blocul 42, aflat chiar în mijlocul ansamblului de trei clădiri cu 10 etaje, lipit de blocul 41 și 43.
„Am stat câteva minute, n-am observat nimic. M-am ridicat de lângă Maciovan, m-am întors către Claudiu și Marin. Mi-au spus că nu e nicio problemă. M-am întors la Maciovan. După ani de zile, mi-am dat seama că nu era o singură casă de lift. Era una prin față și mai era o scară de bloc, în spate, care la rândul ei, avea un lift. Deci erau două scări de lift.
Eram în spatele lui Maciovan, la un metru jumate. Maciovan – în poziție de luptă culcat, la parapetul de beton al casei liftulului, care avea vreo juma de metru.
La ora 12, aveam soarele în față. Cu toate că era iarnă, era o zi caldă pentru o zi de decembrie. Ne dădusem jos hainele groase de pe noi. Am rămas în cămașă. Mă îmbrăcasem în ținută de ofițer, de oraș, cu cizme și diagonală. Intenționat am făcut asta, pentru că în cadrul cercetării, intram în discuție cu locatarii și trebuia să arăt a ofițer..
La un moment dat, fără să se audă nicio împușcătură, sunt lovit și doborât la pământ.Pac! Am căzut.
Glonțul mi-a intrat prin gât. Se scurgea sângele din mine. Glonțul a venit de la blocul 43, de la casa liftului din spatele parapetului de beton. Orificiu de intrare a fost de 6 mm.
Maciovan fiind în fața mea, nu a știut că am căzut. Prima oară a crezut că am luat poziție de luptă culcat. După aia s-a întors, a văzut că curge sânge și că sunt răsfirat.
Ulterior, Claudiu mi-a spus că, după ce am căzut, au început să tragă asupra mea. Tot fără zgomot. Dar erau multe gloanțe, șuierau, se trăgea. Încercau să-mi dea lovitura de grație, nu erau siguri că m-au omorât.
Maciovan s-a târât până la mine, sub gloanțe și m-a tras la adăpotul parapetului, ca să nu mai intre alte gloanțe în mine.
La un moment dat a încetat tragerea și Maciovan a spus hai să îl coborâm.
Îmi amintesc - am avut un moment de conștiință - când eram coborât pe scări, într-o pătură, de locatarii blocului. Asta îmi aduc aminte.
Coma a durat până pe 27 decembrie. M-am trezit la spitalul județean din Craiova, într-un salon, cu încă doi răniți. Ar fi trebuit să mă ducă la spitalul militar, dar nu se putea – secția chirurgie fusese distrusă cu o seară înainte.
Prima persoană care m-a îngrijit era o asistentă, Cornelia. Ulterior, s-a căsătorit cu unul dintre militarii răniți care erau cu mine în salon. Sunt și acum căsătoriți.
Dosarul Revoluției, cea mai urâtă pată rămasă neștearsă din istoria României moderne
După Revoluție, Costinel Mirea a petrecut apoi mai multe luni în Italia la clinici din Bologna și Imola. A fost ridicat la rang de „căpitan” și trecut în rezervă. A făcut comerț, și-a luat carnet de conducere și conduce în prezent o mașină cu comenzi manuale special adaptate.
În toamna anului 1990, la Calafat, în casa părinților săi, Florica și Costel Mirea, alături de o prietenă din Italia. Fotografie din arhiva lui Costinel Mirea
În toți acești ani, Costinel Mirea a încercat să facă propria sa cercetare pentru a afla cine au fost cei care au tras în el la Revoluție.
Este convins că cei „care au tras în noi, după 22” au fost luptători special instruiți, conform doctrinei ceaușiste a „războiului întregului popor pentru apărarea patriei”, conform legii 14/1972.
Conform unei cercetări independente făcute de Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, toate tipurile de arme și muniții „nestandardizate” aparțineau unităților militare ale Securității. Vorbim aici de întregul amalgam – care a generat, la rândul său, un val de confuzii suplimentare – legate de calibre care de care mai ciudate, inclusiv acel „5 virgulă 6”, care nu e nici calibru militar NATO, nici calibru militar specific armatelor comuniste.
Astfel de confuzii pot apărea atunci când se încearcă echivalarea în milimetri a unor calibre măsurate în inci. Despre cât de diferite pot fi calibrele – când vorbim doar de arme de vânătoare – se poate observa doar din această listă.
De ce ar fi folosit securiștii și „teroriștii” muniții atât de diferite de standardul armatei (care folosea pentru pistolul-mitralieră tip Kalașnikov clasicul glonț de 7,62 mm)?
„Trebuia să-i adeverească discursul lui Ceaușescu, și anume că sunt străini cei care ne atacă. Ca să dovedească Ceaușescu, dacă revenea la puterea, că nu tu ai tras în ei. Trebuie să ascundă asta, să disimuleze la modul: uite, au venit străinii și eu au tras cu muniții diferite asupra voastră”, spune Mirea, care adaugă că toate armele cu calibre „ciudate” se aflau „în gestiunea” și nu în „dotarea oficială” a Securității.
Concluziile sale nu sunt însă și cele oficiale, ale procurorilor care au instrumentat în toată această perioadă dosarul Revoluției.
E un blestem care încă nu s-a rupt. Dosarul continuă să fie târât între parchet și instanțe, iar cele 5.205 victime - 1.116 morți și 4.089 de răniți – rămân fără autor cunoscut.
Cu doi ani în urmă, dosarul intern al Revoluţiei din 1989, cel aferent implicării cadrelor Securității în evenimentele de acum 33 de ani, a fost desecretizat de Serviciul Român de Informații.
Raportul referitor la situația din Dolj în timpul Revoluției consemnează că „lucrătorii fostului organ de securitate al județului Dolj nu au fost implicați în acțiuni represive”.
„Să se recunoască măcar: au venit din zona asta: s-a făcut o rezistență în zona Securității și au executat-o această rezistență pentru tovarăși”, spune Mirea. „Până la 22 ca să rămână la putere și după 22 ca să scape”.
Pe 22 decembrie, blocul 42 de pe strada Caracal strălucește în lumina soarelui, la orele prânzului. La fel strălucesc și blocurile-surori, cu numerel 41 și 43.
Cerul senin contrastează cu nuanțele bej-albăstrii în care clădirile au fost „anvelopate termic”. Urmele gloanțelor au fost acoperite de mult.
Blocul 42 (în centru, cu antena pe acoperiș), mărginit de blocurile 41 (stânga, parțial vizibl) și 43 (dreapta, în albastru). Foto: Pressone
Pe trotuarele din centrul Craiovei vântul suflă fără cruțare hârtii abandonate. A fost bifată cu succes și a 35-a comemorare a celor 30 de victime ale Revoluției – 19 uciși în oraș și alți 11 în alte localități, inclusiv București. Oamenii se împrăștie spre căsuțele cu vin fiert sau spre mall-ul din centru pentru ultimele cumpărături de sărbători.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this