Vânătorul de hoți

În Timișoara, viitoare Capitală Culturală Europeană, Vasile, șoferul primarului Nicolae Robu, este de mai bine de trei ani și șeful Biroului Transporturi din cadrul Poliției Locale.

Câștigă în jur de 7.000 de lei pe lună și ar trebui să se ocupe de furturile din buzunare, un fenomen scăpat de sub control pe mijloacele de transport în comun din orașul de pe Bega. În loc de asta, e preocupat exclusiv de confortul edilului și de transportul acestuia în siguranță.

În 2015, Robu i-a oferit o diplomă la o festivitate a Poliției Locale pentru activitatea sa prodigioasă de combatere a infracționalității în cadrul Biroului, deși biroul său e Mercedesul cu care se deplasează primarul.

În primăvara lui 2016, un cetățean pune o întrebare: „Pe tine te apără cineva, ai un polițist local în permanență, cu pistolul lângă el. Știm și că, de fapt, el e șoferul tău. Dar noi, ceilalți, ce facem? Pe noi cine ne apără?”.

E momentul în care Cristi Brâncovan (36 de ani), inginer de profesie și una dintre vocile importante din peluza echipei de fotbal Poli Timișoara, a decis să se transforme într-un fel de Vigilante, genul acela de inițiativă civică lipsită de autoritate juridică, dar care ajunge să facă treaba instituțiilor unde acestea sunt depășite sau unde ignoră problemele oamenilor.

A început să-l provoace la dialog pe Robu, iar primarul liberal a răspuns că cetățeanul insistent e tocmit de PSD. În iarna acestui an, Robu s-a trezit cu el în birou. Brâncovan era organizatorul, în acte, al protestelor de la Timișoara, legate de celebra Ordonanță de Urgență 13. Cerea o aprobare pentru manifestația din Piața Operei.

Trecuse la semnalarea furtului din buzunarul găurit, „ăl’ mare, bugetul național”. Între timp, timișorenii au ajuns să-l cunoască. Îi scriu și îi cer să-i ajute să le rezolve problemele. Omul a devenit un fel de instituție. Nu există aproape nicio infracțiune care să nu ajungă la urechile lui.

„Fac ce pot, pentru că nu pot rămâne chiar indiferent. Sunt născut la Timișoara și vreau să trăiesc aici. Conform statisticilor Poliției, nici n-am sta foarte rău. Dar statisticile astea sunt mincinoase peste tot, și la Timișoara, și la Cluj, și la Iași, și la București. Îmi sunt semnalate o grămadă de situații. Când devin publice, se mișcă puțin lucrurile.”

Nu se va opri cu „hărțuirea” primarului. Au meciul lor. Ambii sunt nebuni după fotbal. Edilul, după echipa pe care a inventat-o și care joacă în Liga 1, ACS Poli, iar Brâncovan, după ASU Poli, clubul care activează în eșalonul al doilea și este susținut de suporteri. Dincolo de asta, Cristi Brâncovan cere doar ca oamenii angajați în administrația orașului să-și facă treaba.

„Voi continua să-l contest și să arăt indisponibilitatea lui față de problemele legate de ordinea publică, în condițiile în care are la dispoziție 360 de oameni angajați cu salarii peste ale celor din poliția națională, cu atribuții mult, mult mai relaxate.

El s-a axat pe ce îi era lui la îndemână, pe rezolvarea problemelor de infrastructură, care sunt cuantificabile: ai făcut un pasaj nou, ai lărgit unul mai vechi, ai asfaltat o stradă, e foarte simplu, vii și arăți cum era înainte și cum e acum.

În problemele legate de ordinea publică nu mai avem unități de măsură. I-am solicitat doar aceeași energie și aici. Cei de la Poliția Locală se plâng despre probleme de legislație, despre cât de greu e să-și facă treaba, dar de salariile lor nu suflă niciun cuvințel.”

Noul Cod Penal, lectură de vacanță

În primăvara anului trecut, un prieten al lui Brâncovan a fost agresat, în tramvai, după ce a intervenit în apărarea victimei unui furt. Hoții l-au pus la pământ și i-au arătat lama cuțitului.

Brâncovan a ieșit în fața sediului Poliției, cu o portavoce, pentru a-și striga nemulțumirile. Un protest solitar, într-o zi lucrătoare, pentru care fost sancționat cu 200 de lei: tulburarea liniștii publice. Apoi, s-a mutat în locurile aglomerate unde acționau hoții.

Câteva luni mai târziu s-a pus cu burta pe Codul Penal. A înțeles că prevederile Noului Cod Penal, intrat în vigoare în 2014, le-a adus absolvenților la „școala șmecheriei” un avantaj considerabil.

La furt calificat, împăcarea cu partea vătămată înlătură răspunderea penală. Astfel, hoțul prins devine negustor cinstit dacă victima decide să-și retragă plângerea. Iar asta se poate întâmpla și dacă o primă infracțiune e urmată de o alta și așa mai departe.

Cristi Brâncovan e convins că de cele mai multe ori e vorba de o împăcare constrânsă.

„Legislația oferă această posibilitate de a fugi de răspunderea penală prin împăcarea cu partea vătămată. Pe fondul acestor modificări, toți tâlharii au început să se reprofileze pe furturi calificate. Aici nu se iau niciodată măsuri preventive, se consideră că nu e un grad mare de risc social.

Apoi, în mai toate cazurile, reușesc să scape. Au acces la dosar și pot contacta partea vătămată prin interpuși. E o presiune la care foarte puțină lume rezistă.

Mi s-ar părea normal ca această posibilitate să fie limitată. O dată-n viață, să zicem. Ai greșit o dată, ai furat o dată, nu-i nicio problemă, te împaci și scapi de răspunderea penală.

Însă, în prezent, pot scăpa la fiecare furt, și nu vorbim doar de furturile din buzunare. E aceeași poveste și la furturi din locuințe, mașini, lucruri care îi fac și pe polițiști să fie demotivați și să nu mai alerge după ei.

Astfel, hoții ajung să-și facă de cap. Poate unii dintre ei au mai ajuns să răspundă, pe fondul presiunii publice, dar ani de zile n-au fost deranjați de nimeni și de nimic.”

De-a lungul timpului, Cristi Brâncovan a căutat să-i deranjeze pe hoți. I-a căutat la „locul de muncă”, cu o cameră GoPro și însoțit de niște zdrahoni din galerie, prin autobuze și prin tramvaie, dar și prin piețele în care-și făceau veacul.

I-a abordat, i-a șicanat. Acum se cunosc. Nu e în postura lui Clark Kent, să-și ia mantia de super-erou.

„Ei știu unde stau, eu știu unde locuiesc ei. Când au văzut că nu funcționează tupeul agresiv și jocul la intimidare, au început să se ferească de mine. Eu nu sunt un justițiar, nu încerc să îndrept lucrurile apelând la forță.

Vreau în primul rând să-i fac cunoscuți în Timișoara, să-i cunoască oamenii, să-i recunoască și să învețe să se ferească.

E greu, pentru că sunt organizați, discreți, împrăștiați prin stația de tramvai, iar victimele lor predilecte sunt bătrânii. Au complici, de la vânzătoarele de flori până la cine vreți voi… Eu m-am tot ținut după ei și i-am pus pe internet.”

Brâncovan e urmărit de zeci de mii de oameni pe contul de Facebook. Spune că nu le va înșela încrederea pentru a-și construi o rampă spre o carieră politică. Și că nici nu are legătură cu organizațiile de extremă dreapta.

„Nu am o problemă cu etnia lor, prea puțin mă interesează. Eu am o problemă cu hoții. Cât timp fură, nu pot rămâne indiferent. Nu pot face minuni, nu mă substitui autorităților, fac doar ceea ce ține de mine.

Pot să dau un exemplu oamenilor, până la urmă e important să nu mai plecăm capul în pământ sau să nu mai considerăm important doar ceea ce ne afectează în mod direct.

Așa, într-o zi, o să ne lovim de unele probleme și n-o să avem parte de niciun sprijin.”

În sezonul de vară, când mijloacele de transport în comun sunt mai puțin populate, hoții din Timișoara se concentrează pe furtul din locuințe sau din magazine. Cei mai mulți sunt consumatori de etnobotanice și nu prea au nimic de pierdut, spune Cristi Brâncovan.

Într-un caz pe care l-a mediatizat, hoții au sfârșit prin a primi condamnări la închisoare. Mici, dar totuși condamnări. Erau recidiviști și au operat într-un tramvai. A fost nevoie de o aliniere a planetelor: a existat o mărturie împotriva hoților, Poliția Locală a reacționat, un procuror a fost interesat de caz și a dispus pentru partea vătămată o ordonanță de victimă protejată. Adică nu i s-a cunoscut identitatea, fapt care a descurajat de la bun început soluția împăcării.

Două femei eliberate de jumătate de an și un bărbat revenit în stradă de trei luni s-au întors la pușcărie pentru un an și 6 luni, respectiv un an și 9 luni.

„Să știți că mie mi s-au întors multe lucruri, pur și simplu. Și, fără pun în față vreo convingere religioasă, am observat că, făcând bine, mi se întorc și mie lucruri bune. Așteptările, în ceea ce mă privește, trebuie să fie exact la dimensiunea așteptărilor pe care le-ai putea avea din partea oricărui cetățean. Nu trebuie comparate cu așteptările pe care le ai din partea unei instituții. 

Mă bucur că lumea reacționează și că n-o face doar la furturile astea care-i afectează direct. Există și moduri mai subtile de a băga mâna-n buzunare. Mi-a plăcut ce am văzut în iarnă, mobilizarea de atunci. Ar trebui să se întâmple de fiecare dată asta, pentru că ne privește pe toți.”