Subpoezie

Ziua în care un scriitor contemporan apare editat în Opere complete este deopotrivă îmbucurătoare și tristă, mai întâi pentru că acest tip de ediție semnalează de obicei clasicizarea, confirmarea unei poziții clare și sigure, dacă nu cumva canonice, în mainstream-ul literar, dar apoi pentru că ideea unor „opere complete” închide un proiect mișcător, o devenire, într-un monument.

Subpoezie, primul volum de opere complete de Angela Marinescu, abia ieșit de sub tipar la editura Charmides (2015), se citește cu astfel de sentimente împărțite, chiar dacă învinge bucuria de a avea poezia autoarei adunată într-un singur loc.

Ar mai fi de adăugat aici și un necesar „efect de public”: pentru cititorii ocazionali de poezie, poezia contemporană este reprezentată mai degrabă de edițiile groase ale unor versificatori grafomani decât de volumele subțiri și răspândite pe la diferite edituri ale vocilor valoroase.

Editura Charmides este una (deși nu singura) dintre editurile dedicate apariției unor volume din poeți contemporani, atât de perdante în consumerista logică a pieței de carte. Inițiativa editorilor de acolo poate să îndrume către poezia bună și un public inert, nu neapărat refractar la poezie, cât defazat.

Urmărind o cronologie inversă, volumul prefațat de Al. Cistelecan și de cuvântul înainte al autoarei – un text de o „intimitate agresivă” el însuși – se deschide cu o serie de opt inedite dintre 2014 și 2015 și parcurge retrospectiv volumele editate, de la Intimitate (2013) până la Parcul (1991). Pe lângă acestea, undeva în volum, o fotografie portret a autoarei punctează vizual linia de șocuri subiective de administrarea cărora autoarea se ocupase până acum exclusiv verbal.

Subpoezia pe care o recomand astăzi se construiește la fel de refractar la orice formă de aprobare ca poezia de tinerețe a autoarei. Rezistentă la interpretare, Subpoezia își respinge și își biciuiește martorii-cititori, fără să caute să îi măgulească seductiv, după cum găsim dovezi textuale într-un inedit: „din plictiseală și din răzbunare am vrut să fiu barbară/ cu mama și cu tatăl meu/ nu am reușit să fiu barbară decât cu mama/ ea era o găleată plină cu sânge/ cu tatăl nu se putea pentru că el era tot timpul barbar/ și nu mă puteam pune cu el”.

Intimitatea astfel desenată seamănă mai mult cu un câmp de bătălie decât cu un refugiu, iar urmele luptelor și ale violurilor sunt purtate la vedere, ca niște cămăși cu care te-ai obișnuit și pe care nu te înduri să le arunci.

Cu un univers interior aproape sigilat, în care nu intră și pentru care nu contează decât ceea ce se întâmplă acolo, între limitele mereu încercate, tăiate, străpunse, violentate ale eului, poetica Angelei Marinescu nu cunoaște evoluție în sens dialectic: nimic nu crește spre sinteză, nimic nu se decantează pentru că este deja esențializat, nimic nu se echilibrează, pentru că rănile sunt deschise de atâta timp încât cel care suferă vorbește direct din ele, nu despre ele: „am fost o fată NU a lui Enrique Vila-Matas, am trecut prin vechiul/ și straniul cartier și am zărit, înfricoșată, scăldat în soare,/ Blocul NU/ mi s-a întunecat privirea până în adâncul pupilei/ acolo abisul,/ tatăl, bătrân și bolnav, înaintea morții, își târa pe trotuar/ trupul NU, obscur, obscen și profund precar,/ un tată NU./ blocul, înconjurat de copaci făcuți din limfă rece era degradat până la structura de rezistență/ structură făcută din limfă de gheață.”

Dacă ar fi să aleg un singur pasaj pentru a-l folosi drept emblemă grafică pentru poemele Angelei Marinescu, acesta ar fi probabil unul din Limbajul dispariției, ciclul din 2006: „un dandy cu uterul albastru se plimbă pe străzi,/ desuet, în căutarea unor bărbați rafinați./ toarnă cerneală, din uter, peste scrisorile lor rafinate./ scrisul din scrisorile lor se transformă/ într-o rețea de vene de culoare albastră./ rețeaua de vene, de departe,/ pare a fi un scris rafinat./ un dandy cu uterul albastru strânge/ scrisul rafinat de gât.”

Un volum care nu poate lipsi din bibliotecile cititorilor de poezie, o treaptă subpoetică pe care necititorii de poezie se pot cățăra ceva mai aproape de înțelegerea faptului că poemul nu e decât rareori ornament, dar întotdeauna viață și adevăr.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

PressOne Alege: România în șoc. Călin Georgescu vine de nicăieri și cucerește țara și Diaspora

Peste 18 milioane de români sunt așteptați la primul tur al alegerilor prezidențiale. PressOne vă prezintă cele mai importante evenimente din ziua votului. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€