Ministrul Sănătății, Florian Bodog, sub privirile consilierului de stat Diana Loreta Păun și ale premierului Sorin Grindeanu. Fotografii: Lucian Muntean
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, sub privirile consilierului de stat Diana Loreta Păun și ale premierului Sorin Grindeanu. Fotografii: Lucian Muntean
25/04/2017
Scandalul exportului de medicamente. Cum se joacă PSD cu bolnavii României
Valul de critici stârnit de adoptarea legii care le permite distribuitorilor de medicamente din România să vândă angro în străinătate creează tensiuni în PSD.
Pentru a nu supăra bolnavii şi vârstnicii − care ar găsi mult mai greu medicamentele necesare dacă legea ar intra în vigoare −, PSD se vede pus în situaţia de a „drege busuiocul”. Asta cu atât mai mult cu cât Preşedinţia dă semnale că nu intenţionează să promulge controversata lege, votată de Parlament săptămâna trecută.
Dacă bate în retragere însă, PSD se arată dispus să le ofere compensaţii puternicelor companii din industria pharma, care ar avea numai de câştigat din exportul angro de medicamente produse în România.
Aceste jocuri de interese au fost vizibile la dezbaterea International Health Forum, organizată marţi, la Bucureşti, de Asociația Producătorilor de Medicamente Generice.
Prezent la dezbatere, premierul Sorin Grindeanu a vorbit despre posibilitatea reducerii taxei clawback aplicate companiilor din industria pharma, în vreme ce ministrul Sănătății, Florian Bodog, a spus că încă se caută soluții pentru ca pacienții români să nu rămână fără medicamente.
Taxa clawback li se aplică producătorilor din industria pharma pe profitul realizat din vânzarea de medicamente compensate care depășește un anumit plafon valoric.
Premierul se contrazice cu
şeful Comisiei de sănătate din Cameră
În intervenţia sa, premierul Sorin Grindeanu a învinuit fostul Executiv, condus de Dacian Cioloș, pentru lipsa medicamentelor.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
„Soluția fostului guvern la problemele sănătății a fost să facă un site, unde românii să se poată plânge de medicamentele care lipsesc (site-ul se numeşte medicamentelipsa.ms.ro, dar oficialii Ministerului nu mai răspund online). Dacă asta e soluția, să nu ne mirăm că ne aflăm în această situație”, a spus Grindeanu.
„Vorbim de lipsa vaccinurilor, de finanțarea programelor majore de sănătate, dar uităm că trei sferturi dintre medicamentele din România sunt cele generice, folosite de bolnavii cronici, de bătrâni.
Trebuie să revizuim complet politica de prețuri, pentru a ne asigura că nu risipim banul public, dar trebuie să ne asigurăm că medicamentele nu dispar de pe piață”, a continuat premierul.
Pasărea din stema României vânează și cu 320 de kilometri pe oră
Când atacă în picaj, acvila de munte este una dintre cele mai iuți vietăți din lume.
Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"
INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.
După intervenția primului ministru, a luat cuvântul deputatul PSD Corneliu Buicu, şeful Comisiei de sănătate din Cameră. Acesta a arătat că Parlamentul lucrează la eliminarea taxei clawback:
„Proiectul care stabilește calcul diferențiat pentru taxa de clawback se află la Comisia de buget, a trecut de Comisia de sănătate.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Trebuie găsite cele mai bune soluții astfel încât bugetul să nu aibă de suferit, iar pacientul să aibă acces la medicamente. Îmi doresc ca soluția să vină în cel mai scurt timp.
Programul de guvernare presupune o nouă politică de stabilire a prețurilor și probabil că această nouă politică va așeza pe baze ferme sănătatea românilor”.
Imediat, premierul Grindeanu a intervenit pentru a-l contrazice pe Buicu:
„Sunt convins că prețurile medicamentelor în țara noastră trebuie adaptate puterii de cumpărare a românilor. Înainte de a vorbi de ce ați spus dumneavoastră, cred că trebuie să ne uităm pe modul în care se cheltuie banii în acest moment și poate există o risipă care trebuie eliminată.
Eu nu cred că putem vorbi, și nu sunt la fel de optimist ca domnul președinte al Comisiei de sănătate, despre eliminarea taxei de clawback, dar putem vorbi despre o reașezare pe baze corecte a acestei taxe”.
Taxa despre care au vorbit cei doi le este impusă doar producătorilor, însă reducerea sau chiar eliminarea acesteia ar spori și rentabilitatea distribuitorilor (farmaciilor), în condițiile în care medicamentele care au ajuns prea ieftine ca să mai genereze profit nu mai sunt fabricate.
În România există 35 de fabrici unde se produc medicamente, au arătat reprezentanții industriei prezenți la International Health Forum.
La aceeași dezbatere, ministrul Florian Bodog a spus că e la curent cu problemele sistemului şi a dat şi el vina pe Guvernul Cioloş.
„În programul de guvernare am spus că pacientul va fi în centrul preocupărilor. Domnul prim-ministru mi-a luat tot caimacul, așa că voi discuta strict de măsurile pe care le avem în vedere.
Trebuie să facem un balans între politica de prețuri și existența acestora pe piață. Acesta e motivul pentru care suntem într-o dezbatere publică continuă.
Cunoaștem faptul că în guvernarea care a creat site-uri de raportare nu s-a făcut nimic în ce privește încurajarea producătorilor, au dispărut foarte multe medicamente de pe piață. Cunosc problemele, dar nu le putem rezolva peste noapte”, a spus Bodog.
Vlad Voiculescu: „Sper ca domnul Grindeanu
să nu aibă vreodată nevoie de un medicament
pe care să nu-l găsească”
Atacat atât de premier, cât şi de ministrul Bodog, fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a răspuns într-o postare publicată pe Facebook:
„Statul român (decidenți, funcționari publici din instituțiile abilitate etc.) nu a cunoscut și nu a recunoscut lipsa medicamentelor în România ani de zile, aceasta atingând cotele unei crize umanitare în timpul distinsului guvern Ponta.
Ce a făcut guvernul USL și apoi PSD? A mințit. A dat vina pe medici. A manipulat. Ei bine, exact pentru asta este bun acest «site unde românii să se poată plânge de medicamentele sau vaccinurile care lipsesc». Ca politicienii să nu mai poată minți cu nerușinare! Să nu mai poată spune că «tratăm ca în Germania»!
În final, sper ca domnul Grindeanu și cei apropiați dânsului să nu aibă vreodată nevoie de un medicament pe care să nu îl găsească. Dacă totuși i se va întâmpla, o să vrea cu siguranță să știe dacă acel medicament lipsește de peste tot sau doar din spitalul sau farmaciile unde l-a căutat, și o să vrea un răspuns de la guvern.
Pentru asta o să poată folosi www.medicamente-lipsa.ro. Iar dacă răspunsurile și măsurile guvernului vor veni cu viteza cu care vin de la guvernul actual, sper să găsească pe cineva care să îi aducă medicamentele cu rucsacul”.
Aluzia la medicamentele aduse cu rucsacul vizează faptul că, atunci când trăia la Viena, Vlad Voiculescu cumpăra şi aducea periodic în ţară citostatice pe care bolnavii de cancer nu le găseau aici.
Răzgândirile PSD pe tema exportului de medicamente
Cea mai recentă criză din sistemul de Sănătate a fost declanșată de PSD odată cu adoptarea în Parlament a legii care, dacă va fi promulgată, va permite farmaciilor şi lanțurilor de farmacii să distribuie medicamente angro.
Inițiată de mai mulți parlamentari PSD (printre care se numără șeful Comisiei de sănătate din Cameră, Corneliu Buicu), propunerea de lege modifică Legea 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătății, astfel încât să le permită firmelor care vând medicamente către populație să desfășoare și distribuție angro.
Asta ar însemna că entitățile economice care vând medicamente în România vor putea să le vândă şi în străinătate, în cantități mult mai mari.
Astfel, ar apărea riscul ca o seamă de medicamente esenţiale să nu se găsească la îndemână, într-o farmacie proximă, din cauză că firmele distribuitoare ar face profit mult mai mare din export.
Prezentă şi ea la dezbaterea de marţi, Diana Loreta Păun, consilier de stat la Departamentul Sănătate Publică al Preşedinţiei, a precizat că Administrația Prezidențială a primit mai multe solicitări de a nu promulga legea adoptată săptămâna trecută.
Două ar fi argumentele acestor cereri, potrivit Dianei Păun:
− restricționarea dreptului pacienților la tratamentul necesar, prin crearea posibilității farmaciilor de a crea export paralel;
− imposibilitatea verificării trasabilității medicamentelor, pentru că, din păcate, legislația în domeniu nu este suficient de clară.
Trasabilitatea este capacitatea de reconstituire a drumului parcurs de un medicament / o substanţă de la intrarea până la ieşirea din farmacie, pe baza înregistrărilor.
Cu alte cuvinte, în lipsa unui mecanism de monitorizare a traseului medicamentelor, legea creează o portiță prin care, de dragul profitului, firmele distribuitoare riscă să lase pacienţii români fără medicamentele necesare.
Asta se explică și prin prisma faptului că România este țara din UE cu cele mai ieftine medicamente. Preţurile de la noi sunt plafonate, medicamentele nefiind considerate mărfuri ca oricare altele.
Traseul legii
Revenind la propunerea de lege inițiată de PSD și adoptată săptămâna trecută, aceasta a avut un parcurs sinuos chiar în Parlament.
Respinsă de Senat în 2016, după ce Guvernul Cioloș formulase un aviz negativ, propunerea a picat la vot şi în Comisia de sănătate din Cameră, care era condusă şi atunci de Corneliu Buicu.
Punctul de vedere emis de Guvernul Cioloș pe acest subiect avertiza:
„Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamente către populație pot derula în continuare și activități de distribuție de medicamente, însă prin societăți comerciale diferite.
În cazul derulării activităților comerciale de distribuție și de retail farmaceutic pe gestiunea contabilă a aceluiași agent economic, verificarea trasabilității poate fi dificilă din cauza lipsei transferului medicamentelor de pe entitatea de distribuție angro, pe cea en detail. (…)
Precizăm că distribuția de medicamente din România este caracterizată de o serie de practici comerciale neconforme cu legislația în vigoare.
Astfel, unitățile de distribuție angro care au în structură farmacii își constituie stocurile prin transfer din gestiunea farmaciei proprii, care a achiziționat medicamente în baza autorizației de funcționare ca farmacie. În acest fel, trasabilitatea medicamentelor pe lanțul de distribuție angro este întreruptă.
(…) Medicamentele achiziționate conform principiului descris sunt, în general, medicamente deficitare pe piața din România”.
Practic, legea din România în vigoare impune o segmentare a distribuitorilor de medicamente după modul de distribuție: angro sau en detail, segmentare care permite trasabilitatea produselor farmaceutice.
Iniţial, cu aceste principii a fost de acord și Comisia de sănătate din Camera Deputaților, care a cerut respingerea proiectului, potrivit raportului depus în octombrie 2016, cu două luni înainte de alegerile parlamentare.
„Separarea activităților de distribuție și de retail farmaceutic este eficientă și contribuie la îmbunătățirea accesului pacienților la medicamente”, se arăta în raportul semnat de Corneliu Buicu.
Iată facsimilul:
Raportul semnat de Buicu în 2016 recunoștea beneficiile sistemului actual. Sursa facsimilului: Cdep.ro
Dar asta era înainte de alegerile parlamentare. Odată ce PSD a ajuns la guvernare, propunerea a „renăscut” miraculos.
Pe 30 martie 2017, Guvernul a votat un nou punct de vedere, de această dată pozitiv. El este nemotivat, după cum se poate constata aici.
În sfârșit, în noul său raport din 3 aprilie, Comisia de sănătate din Cameră propune adoptarea legii fără să mai includă vreo justificare, așa cum procedase când a respins propunerea.
„Din 2005, am schimbat Legea sănătății de 1.400 de ori”
Președintele Comisiei de sănătate din Senat, senatorul UDMR László Attila, a declarat la dezbaterea International Health Forum că PSD pregătește o lege organică a sănătății care să nu mai poată fi amendată prin Ordonanțe de Urgență.
„Din 2005, am schimbat Legea sănătății de 1.400 de ori. Anul trecut am avut un record: același articol, schimbat de cinci ori.
Nu sunt așa de optimist că până la finalul anului vom avea o nouă lege, dar sper să avem capitole rescrise din temelii, să ajungem la acea resetare de care vorbea domnul premier.
Când am parcurs toate etapele, intenția e de a avea o lege organică care să nu mai poată fi modificată prin Ordonanțe de Urgență„, a spus László Attila.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this