Investește în ceea ce crezi!
Fii alături de noi în promovarea jurnalismului de calitate din România.
REVISTA PRESSEI

Revista Pressei e un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți. Dacă vrei să fii informat, dar n-ai timp să ții pasul cu tot ce întâmplă în România și în lume, lasă-ne să facem Revista Pressei pentru tine.

În fiecare dimineață, de luni până vineri, o să primești de la noi un email cu cele mai importante știri și cele mai interesante linkuri de care ai nevoie la începutul fiecărei zile.

*|MC:SUBJECT|*

IATĂ ȘTIRILE ZILEI

Dacian Cioloș va candida pentru președinția grupului "Renew Europe", din care vor face parte ALDE Europe, En Marche și USR-PLUS. După ce Nathalie Loiseau, lidera eurodeputaților de pe lista pro-Macron, a renunțat la candidatura pentru șefia acestui grup politic, europarlamentarul Jean Arthuis a scris pe Twitter că Dacian Cioloș „ar trebui să joace un rol important”.

Secretarul de Stat al SUA Mike Pompeo dă vina pe Iran pentru atacul a două petroliere din Golful Oman. Pompeo nu a oferit dovezi în sprijinul acestei acuzații, însă a precizat că SUA au ajuns la această concluzie în urma unei analize a armelor folosite și expertizei necesare pentru executa un atac atât de sofisticat.

ÎN PROFUNZIME

Coaliția PSD-ALDE a prelungit marți, până la 25 iunie, procedura de desemnare a unui nou Avocat al Poporului în locul lui Victor Ciorbea - al cărui mandat a expirat la 6 mai.

Și, în vreme ce partidele de la guvernare încă nu și-au anunțat public niciun candidat, cele din opoziție (cărora li s-a alăturat UDMR), îl sprijină vocal pe Péter Eckstein-Kovács - care a rămas în memoria publică, după o îndelungată activitate politică, prin trei gesturi rare în viața politică românească.

DE CITIT ÎN WEEKEND

CITATUL ZILEI

Într-un interviu în Dilema Veche, Yuval Noah Harari explică degradarea accelerată a democrației liberale în Europa de Est:

Adesea există o prăpastie între așteptări și realitate. Mai ales în timpul unor revoluții, precum cele petrecute în această zonă a Europei, odată cu căderea comunismului, oamenii tind să aibă așteptări prea mari. Și e aproape imposibil să împlinești aceste așteptări – mai ales într-o perioadă scurtă de timp. Și atunci, oamenii devin deziluzionați. Asta e valabil în general, de-a lungul istoriei omenirii.

Fericirea oamenilor nu depinde neapărat de condiții exterioare. Fericirea depinde de așteptări, de relația între ce îți dorești și ce ai. Dar, pe măsură ce condițiile se ameliorează, așteptările cresc tot mai mult. Și oamenii pot rămîne la fel de nemulțumiți ca înainte chiar dacă o duc, de fapt, mult mai bine.
Următoarea ediție a Revistei Pressei va fi publicată marți, 18 iunie.
Spune-le prietenilor despre Revista Pressei