Rețeaua moștenitorilor de castele din Transilvania

Bianca Felseghi

Senior Editor

Despre schimbarea pe nevăzute a României aflăm cel mai adesea din presa străină. Din documentarele de tip „Wild Carpathia” și din interviurile prințului Charles.

Dacă ne uităm în jur, nu sesizăm mari diferențe de la un an la altul, însă știrile despre investițiile private în conservarea patrimoniului și mediului, despre calitatea alimentelor made in RO și despre afacerile micilor producători se ivesc cu o ritmicitate tot mai mare.

În burta unei țări căreia birocrația și politicul par să-i blocheze evoluția normală, se întâmplă totuși ceva palpabil. Despre o astfel de realitate paralelă e vorba în acest text. Iar povestea începe cu un mare bal…

Partea întâi. Balul de la Brâncovenești

Din șoseaua națională care leagă Târgu-Mureș de Toplița, în dreptul localității Brâncovenești, un drum negru urcă brusc la stânga. A fost uns recent cu bitum și lucește în soare. Povârnișul e molcom, iar coroanele copacilor umbresc orice călător și-l protejează de arșiță sau de ploaie.

În iarba necosită, un tânăr rotund, într-un trening albastru cu o formă roșie de templier desenată pe piept, urmărește tot ce mișcă. Se mai aud roțile mașinilor care se desprind de asfalt, dar în rest e o tăcere caldă de vară. Cu păsări, și greieri, și tot tacâmul.

În vârful movilei pe care urcăm stă unul dintre cei șapte veri Kemény cărora în septembrie 2014 li s-a retrocedat reședința familiei, un castel construit la 1600.

Suntem în 4 iulie 2015 și azi, aici, urmează să aibă loc balul secret al moștenitorilor nobilimii maghiare, Transylvanian Rolling Ball.

Până acum, pe acest domeniu s-a aflat un centru de reabilitare psihiatrică. În urmă cu un an, pe coridoarele castelului de piatră ai fi auzit, cu ecou, forfota pacienților ținuți în regim semideschis.

Acum, drumul spre castel e parcurs de personaje materializate parcă dintr-o nuvelă rusească, precum santinela din iarbă care nu ne scapă din ochi.

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

Un bărbat tânăr, în cămașă albă și cu o barbă regulamentară, scapără un amnar și aprinde o torță. La intrarea pe domeniu nu e nimeni, așa că îi cerem voie să vizităm castelul, în chip de turiști nimeriți în zonă. „Dacă nu durează mult„… se lasă tânărul. „Avem un eveniment și suntem puțin ocupați„.

Cu acest acord dat cu o jumătate de gură, ne afundăm în castel așa cum Daniel, personajul lui Zafón din „Umbra vântului”, pătrundea printre arcade doborâte de vreme, înțepându-se în bălării și urzici, în părăsitul conac al familiei Aldaya, fără să știe din ce cotlon îi va sări în față omul fără chip.

Înăuntru, clinchete de pahare mutate de chelneri iuți, scâșnet de scaune și, pretutindeni, candele albe montate la intervale de 50 de centimetri, pe culoarele de piatră ori la pervazurile geamurilor.

Balul e discret, nu are loc în văzul lumii mondene, ci la lumină de lumânare. În fiecare an, organizatorii schimbă castelul, iar destinația e destăinuită doar în cercuri restrânse.

Între zidurile de la Brâncovenești – paradoxal nume, nu? – au rămas urmele administrative ale spitalului care impregnează încăperilor un aer penitenciar. Miroase a podele vechi și a ceva chimic – amintire concretă a farmaciei cu cobai care trebuie că a fost castelul.

Fosta cameră de lucru a baronului e acum o baie dezafectată, cu gresie albăstruie și albă, ciobită. Două văni dreptunghiulare sunt zidite în dreptul ferestrelor. Pe geamuri sunt lipite păsări decupate din hârtie neagră. Dacă te apropii, poți să vezi curtea castelului, care, diseară, va servi ca ring de dans.

Din bibliotecă, spre un etaj intermediar, coboară o scăriță în melc cu balustrada sculptată. În interbelic, pereții erau tapetați de cărți. De aici, baronul Kemény vedea albia Mureșului, largă și cu maluri joase, sau pe țăranii care pescuiau cățărați pe picioroange de lemn.

Un dulap de mahon, cu mânerele celor două sertare atârnând, a rămas într-un colț. La parter, un măcelar își ascute un iatagan răzuind lama de trepte.

Pe un perete al fostei camere de fumat, un fazan pictat pe fond verde pare că-și pierde pană cu pană în timp ce îl privești. Alături, câteva steaguri cu semnificație medievală și un pian vechi.

Mai multe imagini de calitate slabă stau agățate cu cleme de niște corzi de cânepă. Întruchipează fărâme de viață pe care le-ai mai văzut în filme de epocă: o piele de urs cu gura căscată întinsă pe jos, trofee de vânătoare pe un perete, un candelabru cu brațe întortocheate, ca un vâsc de alamă.

Partea a doua. Baronul

Mesele au fost gătite. Veselă albă, pahare de cristal. Banchetul stă să înceapă. La ieșirea din curtea care se prelungește cu un parc, ne intersectăm cu Nagy Kemény Geza. Baronul. Ne vorbește amical, ca unor potențiali clienți, căci se îndeletnicește cu turismul.

„Dă casă și mâncare” în cabana de vânătoare a familiei, aflată la vreo 20 de kilometri, spre Toplița. „Să punem și o poză pe Facebook, că așteptăm oaspeții. Fără Facebook, fără reclamă nu exiști„, ne spune.

Îngrijitorul domeniului, în pantaloni scurți, ne aduce o carte de vizită și restul la biletele de intrare, 15 lei de căciulă.

Vorba baronului e calmă și ironică. „Noi, ungurii, nu vrem să ne deie înapoi așa zis Ardealul. Vrem să facem o Transilvanie bună, liberă, împreună cu țigani, cu sași, cu români, cu sârbi, cu toți. Toți împreunați, cum se poate face în Elveția, în Slovenia, în Croația„, zice el cu bărbia în piept, în timp ce-și dă check in pe Facebook.

E îndesat și într-o ținută lejeră. S-a așezat pe o rămășiță de trunchi și are chef de povești. Ne zice de corupția politicienilor și de extremism. Cică scopul învrăjbirii românilor cu ungurii e ca oamenii să nu vadă pe unde și-au băgat mâna lungă și mafiotă, politicienii. „Eu vă zic așa, pentru ochii voștri: și UDMR-ul din Târgu Mureș e la fel de prost ca și Funar. Niciunul nu are simț maghiar. Numai simțul propriului buzunar„.

Kemény Geza (foto) îl laudă pe Sabin Gherman, „singurul care știe ce ar trebui făcut din zona noastră„. Cu privire albastră și zâmbet bătrânicios, îmbrățișează locul cu un fel de mândrie.

„Ați intrat, ați văzut mesele făcute? Uai, ce-mi place mie când am văzut că se poate face un eveniment așa frumos la mine! Noi, aicea, când se organizează balul ăsta, nu e vorba de nimic altceva, nimic în afară de să primească bani castelul și să reînnoiască. Aicea vine, de exemplu, și prințul, nu știu cum îl cheamă, al României sau român. Un prinț vine, de la familia lui Mihai. Nu Nicolae. Cu D„…

„Radu Duda„, îl completează îngrijitorul în pantaloni scurți.

E timpul să plecăm. Mișcându-se de jur împrejurul bătrânelului așezat pe butuc, omul bun la toate stropește parcela cu un furtun și glumește în românește: „Baron, baron, dar vezi să nu calci iarba!„

Partea a treia. Tânărul Bánffy

Din comitetul de organizare al Transylvanian Rolling Ball fac parte membri ai unor vechi familii maghiare. Unul dintre ei e tânărul Bánffy Farkas, proprietarul conacului de la Ciuguzel-Alba, întors din Ungaria.

Aveam să-l întâlnim la Cluj, în august. A vorbit despre restaurarea castelelor la o conferință organizată în cadrul Zilelor Culturale Maghiare. Apoi s-a așezat în fundul sălii și a urmărit discursurile istoricilor și peisagiștilor invitați.

Bánffy Farkas (foto) s-a stabilit în Transilvania acum 8 ani. „Noi știam de la 1-2 ani de povestea familiei noastre, am ascultat pe bunicii noștri spunând amintiri. Aveam 92 de persoane invitate la masă în fiecare zi și, la reuniunile de familie, bunica mea servea la masă, iar toți servitorii trebuia să plece să nu audă discuțiile„, spune el.

Decizia de a prelua ce li s-a retrocedat din averea din România a venit firesc, zice Bánffy Farkas. Nu avea soție, nici copii, iar sarcina administrativă de pe umerii tatălui și bunicii sale devenise prea grea: „Pentru ce dracu” am venit înapoi? (râde). Trebuia cineva mai tânăr. Terminasem universitatea și am zis că o să am de lucru cel puțin 40 de ani. Alții nu știu ce fac nici anul viitor„.

Vorbește o română aproximativă, dar s-a străduit să dea toate răspunsurile în românește. Despre scopul evenimentului anual numit Transylvanian Rolling Ball spune că e să-i aducă laolaltă pe moștenitori cu cu oameni bogați din țară și străinătate, interesați să investească în patrimoniul medieval de la noi.

„Toate familiile sunt neamuri. În ultimii 300 de ani, fiecare familie s-a înrudit cu alta. Ca într-un sat de 1000 de persoane unde, de la o vreme, toate familiile sunt rude între ele. Așa e și la aristocrați. Există relații, există un network. Noi deținem și o fundație și organizăm de 4-5 ori pe an baluri sau activități împreună. Nu doar noi procedăm așa, ci și alții care dețin castele. Negociem, discutăm: cum facem, tu cum ai făcut, la mine a fost problemă cu un prefect, la tine cu un președinte, aici e problemă cu primarul, acolo cu pădurarul, dincolo cu poliția. Dacă sunt și civili care decid să cumpere un castel, noi îi ajutăm. Și nu doar ungurii sunt implicați„, explică moștenitorul celei mai importante familii de nobili maghiari.

Castelul său de la Ciuguzel este, de fapt, un conac. Odată cu acesta, statul român i-a retrocedat terenul și pădurea aferente. Din exploatarea acestor resurse, Bánffy Farkas investește în conservarea clădirii. Altfel, job-ul lui e cel de administrator de castele: mai are în portofoliu domenii din Covasna și din Mureș.

Nu poate să spună câte castele ar vrea să recupereze cele cinci ramuri ale familiei Bánffy. Ar putea fi vorba de 15-20. Uneori, domeniile au migrat de la o familie la alta, le-au aparținut lui Teleki sau lui Mikes și au fost preluate de Bánffy. Nici numărul exact al castelelor transilvănene care mai există nu e cunoscut cu exactitate. Ar putea fi 130, potrivit istoricului de artă Bea Bardas, dar și 300, după alte calcule.

Partea a patra. Moștenitoarea nostalgică

Zsuzsanna Nölting-Bánffy trăiește în Hamburg (Germania), dar se întoarce anual în Transilvania, unde s-au născut bunicii ei. A fost, și în acest an, una dintre gazdele evenimentului Transylvanian Rolling Ball, despre care nu vrea să vorbească, fiindcă e „complet privat, organizat de prieteni pentru prietenii lor„.

De altfel, Zsuzsanna Bánffy (foto) este o persoană retrasă și nu dorește să dea declarații despre amintirile familiei sale, care a fugit din țară în timpul celui de-al doilea război mondial. Transilvania are o rețea de conace și castele care au aparținut diverselor ramuri ale familiei Bánffy. Ea nu a recuperat nimic, însă are nostalgii cu balurile aristocraților de acum mai bine de 70 de ani.

Zsuzsanna Nölting-Bánffy. FOTO: Pagina personală de Facebook

Într-un schimb succint de e-mailuri, ne-a mărturisit totuși că, deocamdată, nu are niciun interes să investească aici, așa cum fac acei moștenitori care au recuperat proprietăți ale familiei.

„În timpul războiului, toată familia locuia în Ungaria, pentru că unul dintre bunicii mei a fost, la vremea respectivă, ministrul agriculturii, și trebuia să fie la Budapesta. Celălalt era ofițer în armata ungară. După război, bunicii mei au fost persecutați politic atât de unguri, cât și de români, și nu s-au mai putut întoarce în Transilvania. Cu toate acestea, părinții mei s-au născut și ei în Ungaria după război„, scrie Zsuzsanna Nölting-Bánffy.

Partea a cincea. Lista invitaților

Transylvanian Rolling Ball a avut loc pentru prima oară în 2009, la Conacul Apafi din Mălâncrav, Sibiu. De restaurarea acestuia s-a ocupat Fundația Mihai Eminescu, sub patronajul Prințului Charles. Donațiile participanților au mers, de altfel, către Fundația Mihai Eminescu și către Fundația Cultural-Științifică Gaudeamus din Sighișoara.

În 2010, balul anual s-a organizat la castelul Bonțida din Cluj, iar banii strânși au fost folosiți pentru renovarea Colegiului Bethlen Gábor din Aiud și pentru restaurarea proprietății Bánffy, de care se ocupă Transylvania Trust. Directorul executiv al acestei entități este Csilla Hegedüs, fost secretar de stat și, pentru câteva zile, ministru al Culturii. Hegedüs este vicepreședinte executiv al Departamentului pentru Cultură din UDMR și se ocupă cu strategii de restaurare a patrimoniului construit.

Cea de-a treia ediție a Balului a avut loc în Castelul Lázár din Lăzarea, Harghita. Donațiile au mers către Fundația Teka din Gherla și pentru reabilitarea bisericii calvine din Eliseni, Harghita.

În 2012, comitetul organizator a dus nobilimea la Gilău, în Castelul Barcsay, pe atunci proaspăt retrocedat.

Organizatori și invitați ai Transylvanian Rolling Ball 2015. Click pe imagine pentru a o vedea la dimensiune mai mare.

În 2013, petrecerea misterioasă a avut loc la Ciuguzel, pe domeniul lui Bánffy Farkas. În afară de baroneasa Zsuzsanna Nölting-Bánffy și de Bánffy Farkas, din Comitetul organizator mai fac parte Gregor Roy Chowdhury, urmaș al familiei Mikes reîntors din Austria în România, și un antreprenor neamț școlit în Marea Britanie, Jonas Schäfer, împreună cu soția lui, Ulrike. Cei doi s-au mutat în România în 2003 și au deschis la Cund, în județul Mureș, o afacere turistică numită Valea Verde Retreat.

Alături de cei care dețin titluri nobiliare, pe lista invitaților la balul anual al familiilor maghiare se găsesc mai ales persoane cu funcții de conducere în domeniul bancar și imobiliar, proprietari de companii de consultanță în afaceri, dar și administratori ai unor castele din Italia și Austria.

Imagine din timpul Transylvanian Rolling Ball 2015. FOTO: Pagina de Facebook a lui Nagy Kemeny Geza

În acest an, un bilet la Transylvanian Rolling Ball a costat 120 de euro. Rabat s-a făcut numai pentru studenții invitați, care au putut plăti doar 75 de euro pentru un loc la masă, dar numai în limita a 26 de persoane.

Fiecare invitat a putut, la rândul lui, să cumpere 6 bilete, adică să-și aducă propriii prieteni, astfel că printre participanți au apărut și figuri mai pestrițe, dornice să se afișeze cu „nobilimea”. Taxa de participare nu a fost singura contribuție financiară: invitații au făcut și donații pentru cauză.

Partea a șasea. "Regatul" eco din centrul Transilvaniei

În martie 2015, la Brașov a fost lansat pentru dezbatere publică un proiect integrat de management al centrului Transilvaniei, care vizează conservarea zonei în forma actuală și promovarea valorilor culturale și patrimoniale.

Suprafața vizată se întinde între Podișul Hârtibaciului, Târnava Mare și Olt, reunind părți din județele Mureș, Sibiu și Brașov. Sunt 267.438 hectare unde trăiesc 90.000 locuitori, repartizați în 44 de comune.

Inițiatorii proiectului – care se obligă să ofere asistență în gospodărirea acestui perimetru – sunt World Wide Fund, Fundația Adept și Mihai Eminescu Trust. Ultimele sunt entități non-profit aflate în anticamera transilvană a Prințului de Wales.

Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional de Mediu, și are o valoare de peste 12,6 milioane de lei. Agenția Regională de Protecție a Mediului Sibiu și asociația Ecotur Sibiu sunt parteneri în proiect.

Printre altele, în zonă se află destinații de acum faimoase printre turiștii străini, dar și câteva dintre principalele situri aflate în restaurare – Viscri, Biertan, Mălâncrav, Sighișoara, Saschiz.

Harta aproximativă a perimetrului despre care vorbim.

Întâmplător sau nu, aici sau în imediata vecinătate a acestui mic regat situat în inima Transilvaniei se află o mare parte dintre castelele medievale și bisericile fortificate. Moștenitorii care au putut să investească în proprietățile recuperate de la statul român se numără printre principalii beneficiari ai acestor măsuri speciale. Și asta fiindcă potențialul turistic al regiunii e în creștere, iar de conservare se ocupă cele mai puternice ONG-uri active pe piața românească.

După Delta Dunării, Podișul Hârtibaciului-Târnava Mare-Olt este a doua cea mai mare zonă din țară cu arii naturale protejate.

***

Nobilimea maghiară din Transilvania

Familiile nobiliare dominante din Transilvania s-au schimbat de la un secol la altul, spune istoricul medievalist Radu Lupescu, de la Universitatea Sapientia. Familiile secuiești, precum Mikes și Ugron, au apărut prin secolul al XVI-lea.

Cea mai importantă familie a Transilvaniei a fost, fără îndoială, Losonci Banffy. Ei au dominat politica Transilvaniei din secolul XIV până în secolul XX. Au o genealogie foarte complicată, din care ramura conților este cea mai prestigioasă. Ramurile mai sărace, cum sunt baronii si nobili mici, au reușit în ultimii ani să câștige în instanță și li s-au retrocedat câteva conace.

Familia Kemény era modestă în Evul mediu, însă, la începutul secolului al XVII-lea, a dat un principe al Transilvaniei, pe Ioan Kemény, astfel că poziția politică i s-a întărit în secolele următoare.

Istoricul Radu Lupescu spune că între familiile nobiliare din regatul Ungariei nu existau relații de vasalitate, așa cum erau în Occident. Legea stabilea o singură treaptă a vasalității, în care toți nobilii erau egali și loiali doar regelui. Au existat însă diferențe de categorii în funcție de avere și de ranguri.

Castele convertite în hoteluri

Reconversia unui castel în hotel se dovedește o afacere profitabilă. În acest gen de turism care valorifică patrimoniul medieval au investit în ultimii ani deopotrivă oameni de afaceri, dar și nobili care au avut norocul să le fie retrocedate proprietăți mai puțin degradate.

Castelul Kalnoky de la Micloșoara, aparținând unui conte născut în Germania, Tibor Kalnoky, rudă îndepărtată a Casei Regale a Marii Britanii, este cel mai mediatizat exemplu. Obiectivul a avut parte de publicitate întrucât Kalnoky administrează și proprietatea Prințului Charles de la Viscri.

În Covasna mai există două castele-hotel. Cel de la Zăbala le aparține fraților Alexander și Gregor Roy Chowdhury, fiii unei contese maghiare născute Mikes, care s-a căsătorit cu un aristocrat indian, Shuvendu Basu Roy Chowdhury of Ulpur, pe când se afla în exil în Austria.

Celălalt, de la Tălișoara, este un conac reconvertit de economistul maghiar Racz Attila. Se numește Castelul Daniel, datează din secolul al XVII-lea și a aparținut căpitanului-adjunct al ținutului Trei Scaune, Daniel Mihály. „Am putut alege între a cumpăra un penthouse în București sau un castel. Nu era o ruină, după 7 ani l-am deschis ca hotel și măsor trimestrial rezultatele care sunt bune. Avem 8 angajați”, declară Racz.

În Mureș, la Ogra, castelul Haller a fost cumpărat în 2011 de două surori, Kinga și Reka Foriș. Aici funcționează o pensiune, o cramă și un restaurant.

Cele 300 de castele

Asociația Pont din Cluj-Napoca, un ONG condus de Farkas Andras, a lansat în 2009 un proiect axat pe inventarierea castelelor din Transilvania, finanțat din fonduri norvegiene. Se preconizează că circa 300 de castele sunt „în picioare”, dar în diverse stadii de degradare. Grupul Pont și-a propus ca, în următorii ani, să introducă în circuitul turistic 40-50 de castele transilvănene.