Precum Diogene

Mihnea Măruță

Redactor

Precum Diogene Cinicul care, zdrențăros, își lăsa butoiul cel de toate zilele și ieșea să caute prin piețele Atenei, cu o lampă în mâini drept călăuză, măcar unul, un singur om cinstit, tot așa astăzi, îmbrăcați frumos și curat, în drum spre birouri sau părăsindu-le, cu telefonul mobil ținut înainte ca un magnet de sine, prieteni și colegi de-ai noștri, hăbăuci sau plictisiți, umblă prin lume să găsească mici monștri.

Cine prevestea moartea filosofiei, în lipsă de materie primă, să-și toarne în cap cenușa propriilor cărți.

De mult nu ne mai ajunge realitatea. Nu știm ce să facem cu libertatea și ni s-a urât cu binele. În ochii nemulțumitului, binele netulburat se urâțește prin simplă perpetuare, tot așa cum perceperea confortului ca fiind o dotare standard a vieții lichefiază judecata.

Adunăm non-existență care arată a existență. Cotrobăim după holograma unei aparențe. V-ați gândit? Micii monștri care se ivesc pe ecranul mobilului inteligent sunt un supliment iluzoriu peste oricum iluzoria noastră relație cu realitatea.

Așa-numita realitate augmentată e ca bucata de picior care i-a fost amputată unui bolnav de cangrenă: salvat, el o simte încă, deși nu mai e acolo. Mintea recreează trupul.

Realitatea augmentată e trupul invizibil care poate fi adus oricând și oricât la viață. Putem avea câte inimi dorim, miriade de ochi, tentacule și creiere expandate la infinit. Moartea e informație în plus, probabil nenecesară.

Dar oamenii se bucură descoperind-o la fiecare pas. Am mai dat peste un mic monstru. Ce bine, ce bine! De-acum e al meu. Dintre toți prietenii, eu am cei mai mulți monștri mici!

Și, precum Diogene Cinicul care, împuțit ca un maidanez, se plimba pe străzile Atenei cu o lampă în mână, doar-doar se va face înțeles, tot așa astăzi, ireproșabili și impecabili, cu telefoanele ca azimut al singurătății, oamenii își caută sensul în vid pentru că nu le mai ajung oamenii cinstiți pe care i-au găsit.