[Podcast] Nevăzuții, episodul 2: Printre umbre

„Printre umbre” este al doilea episod din podcastul „Nevăzuții”, un serial PressOne despre toți oamenii pe lângă care trecem în fiecare zi, pe care îi vedem, dar pe care nu îi privim cu adevărat decât foarte rar.

Ascultă aici episodul 1, “Păcatele femeilor”.

Gili e pictor și locuiește într-un sat din vecinătatea Bucureștiului, într-o casă veche și rece. Are 52 de ani, dintre care 25 de ani de internări repetate la psihiatrie.

În timpul interviului, Gili a adus, dintr-o cămăruță a casei lui dărăpănate, o valiză închisă cu cheia. Din ea a scos lucrările pe care le-a făcut atunci când înceta să-și mai ia tratamentul. Am văzut acolo nenumărate autoportrete întunecate și apăsătoare, pline de unghiuri drepte și umbre. Unul dintre ele se numea “Portretul unui nefericit”.

Gili doar unul dintre cei 73 de mii de români care suferă de afecțiuni psihice – iar aceștia sunt doar cei care au cerut și au primit certificat de handicap. Cam cât populația orașului Bistrița.

În realitate, în România se estimează că unul din patru adulți se confruntă cu astfel de afecțiuni, iar țara noastră se situează în prezent pe locul trei în Europa în ceea ce privește numărul persoanelor care suferă de o boală psihică. 

Pentru cel de-al doilea episod din podcastul „Nevăzuții”, ne-am întors la Bălăceanca, de data aceasta nu la Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică, și la Spitalul Eftimie Diamandescu, aflat chiar gard în gard.

Am vrut să aflăm cât de greu le românilor cu afecțiuni psihice nu doar în timpul internării – ci mai ales după externare, atunci când, ieșit de pe porțile spitalului, ești nevoit să îți porți singur de grijă, deși afecțiunile psihice îți pot răpi discernământul fix atunci când ai avea cea mai mare nevoie de el. 

Am discutat cu pacienți, cu psihologi, cu asistenți sociali și cu membri ai societății civile, din ONG-uri care se ocupă de sănătatea mintală. Am aflat ce ar însemna, de fapt, reintegrarea socială pentru un pacient cu afecțiuni psihice și de ce conceptul e aproape inexistent în România. Și, nu în ultimul rând, am înțeles de ce terapia ocupațională este atât de importantă pentru bolnavii psihic, vizitând clubul de terapie de la Bălăceanca și asistând, împreună cu pacienții și asistenta socială Valentina Petrache, la vernisajul unei expoziții cu lucrări realizate în întregime de foști și actuali pacienți. 

În spatele gardurilor înalte ale spitalelor de psihiatrie există o lume pe care puțini dintre noi avem curajul să o privim și, mai ales să o înțelegem. De multe ori, oamenii de acolo nu-și doresc altceva decât o viață nu normală, ci pur și simplu banală, cu probleme simple la job, în gospodărie și în viața de zi cu zi. Însă, din păcate, atât sistemul de sănătate din România, cât și lipsa de educație și prejudecățile oamenilor, îi izolează, de multe ori, pe aceștia.

Așa cum ne spune și Gili, citând un om celebru pe care nici el nu-l mai ține minte:

“Omul care care nu se aude, nu poate sau nu e lăsat să fie auzit va sfârși prin a fi plasat între umbre”.

Mulțumiri trupei Byron pentru Piesa “Anima” de pe soundtrack.  

Podcastul poate fi ascultat pe Spotify, Apple Podcasts și Soundcloud.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă viața într-un spital de psihiatrie, citește și materialul Ziua în care la Bălăceanca nu s-a întâmplat nimic.