La Camionetta, o pizza se coace complet în cel mult două minute. Foto: Raul Ștef

La Camionetta, o pizza se coace complet în cel mult două minute. Foto: Raul Ștef
07/07/2017
Pizza care ajunge la toate festivalurile din România
Andrei Gheorghe, un tânăr din București, a pus pe roți o afacere inedită în zona street-food. Camionetta, o pizzerie mobilă, a devenit o prezență obișnuită la festivalurile din țară.
În primăvara anului trecut, a adaptat un Land Rover Defender cumpărat din Olanda. L-a transformat într-un food-truck după ce i-a montat un cuptor profesional cu vatră. Investiția a ajuns la 45.000 de euro, iar Camionetta s-a pus în mișcare. Între timp, parcul auto a crescut. Recent, un camion de 7 tone a suferit o transformare importantă.
„Am montat un cuptor napoletan de două tone. L-am cumpărat nou și toată structura din spate e făcută de un carosier din România. Cap-coadă, fără cârpeli, am vrut să iasă ceva special. Chiar am primit complimente din partea unui american care lucrează pentru Google, când am fost la mare de 1 mai. Era din California, mama food-truck-urilor, și ne-a spus că la el acasă n-ai să vezi un food-truck atât de mișto. Practic, acum avem două camioane cu care mergem la festivaluri și unul într-un loc fix, în București”, povestește Andrei.
În acest weekend, Camionetta e prezentă la două festivaluri, Street-Food Cluj și Neversea. Andrei bagă mâna în cuptor pentru pizza pe care o produce. Majoritatea ingredientelor sunt produse cu denumire de origine protejată.
Sosul de roșii, de exemplu, e dat de celebrele tomate San Marzano care cresc în solul vulcanic de la poalele Vezuviului. Făina vine de la o moară din Napoli, în timp ce pentru mozzarella a găsit o variantă în România.
„Un italian și-a deschis o fabrică în România, în Prahova, și face o mozzarella senzațională, chiar mai bună decât multe din Italia.”
Camionetta pune la dispoziția clienților șase sortimente de pizza. Prețurile lor sunt între 18 și 23 de lei.
„Sunt puține locuri la noi unde poți savura o pizza napoletană autentică. E multă muncă, street-food-ul presupune o viață mai nomadă, azi ești într-un oraș, mâine – în altul.
Ce compromis n-aș face? Nu voi renunța niciodată la calitate, asta e clar. Pentru nimic în lume, am fixat acest reper încă de la început. Mai sunt presiuni din partea unor organizatori: dom’le, lăsați prețul mai jos, băgați ingrediente mai așa, să fie mai accesibilă… N-am de gând să fac treaba asta, consider că e un preț corect pentru produsul ăsta. Contează foarte mult să-l descoperi, după care vei ști să-i apreciezi calitatea.”
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi
La Gărâna, căutarea rețetei gulașului de la primele ediții ale festivalului de jazz deschide o discuție despre păstrarea gusturilor și a amintirilor locului. Aceste povești și demonstrații culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, pe canalul de YouTube al platformei.
Florin Șerban, primul regizor român care câștigă Leopardul de Aur: „Sunt mulți copii și adolescenți care, din păcate, se vor regăsi în filmul ăsta”
„Nu e locul tău aici”, lungmetrajul regizat de Florin Șerban, a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno și a devenit primul film românesc care a obținut marele trofeu. Într-un interviu acordat PressOne, regizorul Florin Șerban vorbește despre reacțiile spectatorilor tineri la filmul în care mulți dintre ei se vor regăsi.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this



