O vară fără bărbați

O vară fără bărbați nu este un roman cu amazoane și nici unul cu femei învingătoare într-un prezumtiv război împotriva bărbaților. Apărut în minunata traducere a Veronicăi Niculescu (Polirom, 2012), romanul lui Siri Hustvedt este despre ruptură.

După treizeci de ani de căsătorie, Mia – o poetă trecută de cincizeci de ani – este anunțată de către soțul ei că urmează să ia o pauză, pentru că el și-a găsit o nouă iubire.

În urma acestei vești, Mia ajunge mai întâi la balamuc. Apoi, ca să se pună pe picioare, ea pleacă pentru o vreme în orașul copilăriei. Aici nu se apropie doar de mama ei, cu tot cu cercul ei de prietene-Lebede, ci și de un grup de șapte adolescente, cu care încheagă un cerc de scriere creatoare.

Bărbații nu lipsesc cu totul din roman: Boris Izcovich, soțul a cărui Pauză pune totul în mișcare, este urmărit detectivistic de luminoasa Daisy, fiica actriță a cuplului.

În plus, evocările lui nu pot lipsi din amintirile Miei:

„Dar mai există un aspect al căsniciilor lungi, despre care se vorbește rareori. Ceea ce începe ca o plăcere a ochilor, vederea celui iubit într-o aură, fapt care stârnește apetitul pentru joaca erotică necontenită, se modifică în timp. /…/ Vederea încetează să fie cel mai important simț. /…/ Mirosul trupului lui cald devenise parte integrantă din cameră. /…/ Aceasta nu e orbirea voluntară a proaspăt născutei atracții. Este orbirea unei intimități clădite în anii de trai în paralel, atât din vânătăile, cât și din elixirurile lui.”

Soțul abuziv al vecinei trece și el din când în când, ca o turbulentă cometă, prin scenă. Mai există un tată îngrijorat de soarta fiicei lui, care e hărțuită de colege, și chiar un posibil hărțuitor-admirator al Miei înseși.

Prezențele masculine sunt însă superficiale, chiar dacă mișcă ape de la mari adâncimi. Femeile se regăsesc și se forjează în relațiile dintre ele, în urma conștientizării rupturii: ruptura de omul iubit vreme de treizeci de ani, pe care Mia o acceptă cu greu, ruptura de propria libertate a tinerei mame, care înțelege că va accepta mereu abuzul soțului, sau ruptura de viață a bătrânelor doamne.

Foarte importantă, în economia cărții, este ruptura pe care o reprezintă adolescența, cu tot potențialul ei de rău și violență.

Nuanțe infinite ale feminității se deschid în interacțiunile dintre diferitele vârste, iar tandrețea și agresivitatea își corespund.

Una dintre cele mai mari reușite ale romanului este însă scrierea căsniciei, mai precis a dezagregării ei.

Departe de a fi revendicativă și vulgară, ruptura conjugală e marcată de o suferință amestecată cu rămășițe de iubire, presărată cu ruinele unei istorii de familie din care nimeni nu iese nemodificat:

„Dacă Boris m-ar fi părăsit după doi sau chiar zece ani, răul ar fi fost considerabil mai mic. Treizeci de ani este o perioadă lungă, în care o căsnicie devine cumva o legătură de sânge, aproape incestuoasă, cu ritmuri complexe ale sentimentelor, dialogului și asocierilor. Ajunseserăm în punctul în care, dacă ascultam o povestioară sau o anecdotă la vreo cină, în ambele noastre capete se ițea deodată același gând și se punea doar problema care dintre noi va fi primul care îl va rosti cu voce tare.”

O rază de speranță se vede la capăt, în rezoluția Miei de a lăsa „să vină la ea” viața după care alergase altădată. Cu această nouă coardă a existenței bine tensionată, O vară fără bărbați nu se uită după prima lectură.

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște.