
Daniela Fălcușan (stânga imaginii) și Cornelia Birău
06/10/2026
Noua serie de documentare video „Amintiri Gustoase” spune povestea gastronomică a Banatului. Prima oprire: „De La Măicuța”, în Secusigiu
- Din 2 octombrie, pe canalul de YouTube „Amintiri Gustoase” debutează o nouă serie de documentare video despre rețetele, obiceiurile culinare și comunitățile Banatului.
- Primul episod, „De La Măicuța”, invită publicul în casa bunicii Danielei Fălcușan, din Secusigiu, unde caietele vechi de rețete și amintirile din copilărie însoțesc pregătirea mesei.
- Zama de părădaică și rețetele transmise între generații spun și povestea unei comunități în care au conviețuit români, germani, maghiari și sârbi.
Noua serie de documentare video „Amintiri Gustoase”, disponibilă pe canalul de YouTube „Amintiri Gustoase” începând cu 2 octombrie, spune povestea gastronomică a Banatului, cu o primă oprire la Secusigiu, în județul Arad. Episodul „De La Măicuța” invită publicul în casa bunicii Danielei Fălcușan, devenită loc de întâlnire pentru comunitate. În bucătărie, Daniela și mama ei pregătesc zama de părădaică, răsfoiesc caietele de rețete și își compară amintirile despre felul în care gătea Măicuța. Din aceste conversații se conturează povestea unei moșteniri culinare și a dorinței de a o transmite copiilor.
Seria continuă demersul început cu „Portret gastronomic local”, ale cărui zece episoade au prezentat gospodării și puncte gastronomice locale din țară. În 2026, documentarea se concentrează asupra Banatului, a comunităților sale și a rețetelor păstrate în familie. Realizată de Cronicari Digitali și Asociația Human Made Art, prin platforma Amintiri Gustoase, noua serie face parte din proiectul cultural „Banatul este fruntea!”.
Casa bunicii devine un loc de întâlnire pentru comunitate
Pentru Daniela Fălcușan, „Măicuța” este bunica în casa căreia și-a petrecut primii ani de viață. Amintirea ei revine prin gesturile din bucătărie, prin grija pentru cei din jur și prin bucuria cu care îi strângea pe oameni laolaltă. Din recunoștință pentru această moștenire, Daniela a creat Asociația „De La Măicuța”, cu dorința de a transmite copiilor valorile învățate aici și de a susține legăturile dintre generații, dar și dintre sat și oraș.
Casa găzduiește activități culturale și educaționale pentru copiii din Secusigiu, iar atelierele asociației includ lectură, desen, pictură, grai bănățean și pregătirea prăjiturilor. Gospodăria este și gazdă pentru evenimentele Banat Brunch, organizate alături de Asociația My Banat, prin care vizitatorii cunosc preparatele, producătorii și poveștile locului. Donațiile de la aceste întâlniri susțin activitățile pentru copii și recompensează producătorii locali implicați.
O rețetă de familie și două amintiri despre același gust
Episodul începe cu o discuție familiară oricui a încercat să refacă o mâncare din copilărie: cum punea bunica oul în zama de părădaică, întreg sau bătut? Daniela și mama ei își amintesc diferit, așa că deschid caietul de rețete și completează însemnarea cu ambele variante. Conversația arată cum aceeași rețetă poate avea mai multe versiuni, chiar și în interiorul unei familii.
„Avem multe rețete păstrate în caiete foarte vechi și ne dorim să le transmitem mai departe, dar și să îmbogățim această colecție. Aceeași rețetă poate avea variante diferite de la o casă la alta, așa că am adunat câteva și de la cunoscuți din sat. Am început să le transcriem într-un caiet nou, cu ajutorul lui buni Cornelia, care are un scris tare frumos și o răbdare cum rar mai găsești”, povestește Daniela Fălcușan.
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
În timp ce pregătesc supa, cele două povestesc despre grădina Măicuței și despre roșiile culese cu puțin timp înainte de masă. Amintirile lor descriu un Secusigiu în care multe familii cultivau mii de fire de roșii. Preparatul din oală devine astfel și o mărturie despre munca din gospodărie și despre obiceiurile alimentare ale satului.
Episodul urmărește și pregătirea unui aluat umplut cu brânză, servit alături de zama de părădaică, precum și întâlnirea cu o producătoare locală de brânzeturi de la care cumpăra și bunica. Rețetele sunt însoțite de explicații practice, preferințe personale și mici secrete de preparare, așa cum se transmit ele, prin lucru împreună, în bucătăria unei familii.
Caietele vechi au un loc important în această poveste. Rețetele familiei și cele primite de la cunoscuții din sat sunt transcrise într-un caiet nou, pentru a fi păstrate și completate cu fotografii. În ele se regăsește diversitatea comunei Secusigiu, unde au conviețuit români, germani, maghiari și sârbi, cu denumiri și preparate care au circulat între comunități.
„Gastronomia locală ne arată că sustenabilitatea poate porni de la lucruri foarte simple: să folosim ceea ce avem aproape, să respectăm sezonul și să înțelegem mai bine drumul alimentelor până ajung pe masa noastră. În poveștile noii serii Amintiri Gustoase vedem această relație directă dintre oameni, gospodării și producători locali, dar și felul în care obiceiurile culinare se păstrează de la o generație la alta. Pentru Electrolux, susținerea acestui proiect înseamnă să contribuim la o conversație mai amplă despre felul în care putem găti și consuma mai responsabil, păstrând în același timp ceea ce ne definește gastronomic”, declară Teodora Juravle, director de marketing, Electrolux România.
Documentare, rețete și grai bănățean în același proiect
Lansarea seriei completează activitățile prin care Amintiri Gustoase documentează și face cunoscut patrimoniul gastronomic al Banatului. În iulie, rețete culese din regiune au fost pregătite alături de public la Gărâna Jazz Festival, într-un atelier susținut de Laura Laurențiu și chef Florin Kiss. Din septembrie, regionalisme gastronomice bănățene pot fi ascultate în Audiodexa, iar zece rețete culese de Ștefania Bijan sunt povestite în grai bănățean la Radio România Cultural, în emisiunea „Orașul vorbește”. Cartea „Banatul e fruntea în bucate!” este anunțată pentru luna octombrie 2026.
Studiu: 1 din 2 români nu mai are bani la finalul lunii. „Nu aștepta să apară mesajul de «fonduri insuficiente» ca să schimbi ceva”
Așa cum atunci când nu te simți bine mergi la medic, și când vrei să-ți câștigi sănătatea financiară poți să apelezi la specialiști. Viviana a reușit să aibă o relație mai echilibrată cu banii după ce a participat la Banometru, programul gratuit de educație financiară dezvoltat de Asociația Educație pentru Viața Reală (AEVR), în parteneriat cu ING Bank România.
„Acasă la Maya”, un nou episod Amintiri Gustoase. Ce se gătește în satul cu cel mai mare complex de mori de apă din sud-estul Europei
Seria de documentare video „Amintiri Gustoase” continuă cu episodul „Acasă la Maya”, dedicat bucătăriei și vieții de familie din comuna Eftimie Murgu, fosta Rudăria, din județul Caraș-Severin. Localitatea găzduiește cel mai mare complex de mori de apă din sud-estul Europei, un ansamblu de monumente istorice aflat de-a lungul pârâului Rudăria, afluent al Nerei.
Primul episod al noii serii „Amintiri Gustoase”, „De La Măicuța”, poate fi urmărit aici.
Proiectul „Banatul e fruntea în bucate! FR.ON.TEM. Monografie digitală, Hrană Cultură Comunități” este organizat de Cronicari Digitali, prin Asociația HUMART, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Muzeul Satului Bănățean Timișoara și Asociația AUDIODEXA.
Partener principal: Electrolux România
Parteneri: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești
Parteneri media: Radio România Cultural, PressOne și G4Food.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this




