Selecționerul Cosmin Contra și-a dat demisia după dezastrul cu Spania. Foto: Mircea Manole / Inquam Photos

Nea Cosmin : dubioasa maturizare a unui tânăr furios

Echipa națională de fotbal este pe cale să ofere țării o premieră mondială. România are mari șanse să devină prima gazdă a turneului final nereprezentată în competiție, o contrarietate ce ar putea completa lista celor studiate de profesorul Sorin Alexandrescu în memorabilul său volum Paradoxul român (Univers, 1998). În iunie 2020, patru meciuri din Campionatul European se vor desfășura la București. Cum tricolorii au încheiat grupa de calificare pe locul patru (din șase), un record negativ pentru ei în istoria participărilor, învingând doar Malta și Insulele Feroe, le rămâne doar șansa trecerii prin furcile caudine a două meciuri de baraj succesive.

Dar, veți obiecta, cititori informați (și cârcotași) cum vă aflați, unde e drama, câtă vreme, din 1960 până azi, România a ajuns la europene doar de cinci ori (1984, 1996, 2000, 2008 și 2016), unde a reușit o singură victorie din 16 meciuri? Diavolul se ascunde în detalii. În cazul nostru, ele arată așa. La început, turneul final aduna doar patru echipe, apoi opt cu începere din 1980, 16 din 1996 și în sfârșit 24 din 2016. Când generația lui Lucescu, Dobrin și Iordănescu eșua în sferturile de finală contra Ungariei în 1972, înainte de turneul final, ea se clasa în ierarhia europeană între locurile 5 și 8, după un parcurs onorabil. Când Răzvan Marin și Stanciu termină în spatele Spaniei, Suediei și Norvegiei, ei se situează între bornele 31 și 40 din 55 de competitoare.

De la inițialul elitism, UEFA a coborât succesiv ștacheta. Prin sita rărită a grupelor de calificare trece azi jumătate de continent. Nu și România, care cheltuie undeva spre un sfert de miliard de euro pentru a îndeplini condițiile de infrastructură din caietul de sarcini. Banii se duc pe refacerea a trei stadioane, o cale ferată de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni și alte mărunțișuri. Dintre cele trei stadioane bucureștene, cel mai mare (peste 30000 de locuri) și mai scump este cel al clubului Steaua. Echipa de fotbal a glorioasei grupări băltește de trei ani în liga a patra, cu o mie de oameni în tribune. 95 de milioane de euro se duc pe o arenă care nu se știe dacă va fi folosită.

Totuși, nu infrastructura joacă fotbal. România obținea în anii 1990 performanțe în fotbal fără a avea stadioanele moderne de acum. Cum a ajuns atât de jos naționala? Ea este oglinda unui fotbal în degringoladă, devalizat mai bine de două decenii de escroci mici sau mari, iar apoi cuplat la bugetele primăriilor. În Croația, corupția din fotbal (și din societate) nu este deloc mai mică decât la noi, dar Modric și coechipierii săi au jucat vara trecută finala Campionatului Mondial. La noi, până la exemplul Academiei Hagi, construite de la zero în plin câmp dobrogean cu începere din 2009 și cu fonduri private, nimeni nu a investit masiv și organizat în copii și juniori. Fotbaliștii de valoare nu au fost crescuți, așa că baza de selecție a naționalei a devenit tot mai precară. În anii 90, fotbaliștii români de vârf jucau în Spania, Italia, Germania, ba chiar Franța și Anglia. Azi, niciun român nu este titular la o echipă din primele cinci campionate europene.

Lipsa valorilor individuale poate fi uneori suplinită în fotbal, sport extrem de tacticizat, prin efort de grup și concepție de joc. Dar echipele naționale au fotbaliștii la dispoziție rar și pentru puțin timp. În aceste condiții, numai un antrenor excepțional poate transcende fotbaliști de calitate medie într-o echipă bună.

Alchimiștii pensionari

Are România selecționerul alchimist? Evident, nu, dar nici nu pare a-l căuta. Federația Română de Fotbal (FRF) și-a făcut din excentricitate carte de vizită. Ea pare a săpa după aur în debara. Câștigător surprinzător al alegerilor pentru președinția FRF din martie 2014, după ce marele favorit Gică Popescu a fost condamnat la închisoare în preziua scrutinului, Răzvan Burleanu l-a reactivat pe generalul pensionar Anghel Iordănescu. În octombrie 2014, acesta prelua pentru a treia echipa națională, deși nu mai antrenase de opt ani. După un turneu final 2016 cenușiu, cu o înfrângere în fața Albaniei, exit Iordănescu. Pensionarul român lăsa locul unui pensionar german, Cristoph Daum, care nici el nu mai stătuse pe banca tehnică de doi ani și jumătate. Cel mai bine plătit selecționer din istoria fotbalului românesc a fost un dezastru total. România a terminat grupa de calificare pe locul al patrulea, după Polonia, Danemarca și Muntenegru. Daum era demis cu două partide înainte de finalul campaniei, când toate șansele fuseseră deja compromise.

Două alegeri bizare o anunțau pe a treia. Gata cu vechea gardă, loc pentru lupii tineri. O nouă abordare venea sub chipul lui Cosmin Contra. Fost mare fotbalist, Cosmin Contra prindea ultimele pâlpâiri ale generației de aur, la europeanul din 2000. Trecut pe la AC Milan, Atletico Madrid, Alaves, Getafe sau West Bromwich Albion, Contra și-a câștigat galoanele mai degrabă prin angajamentul fără rest decât prin disciplină tactică sau finețe tehnică. Antologică a rămas imaginea cu junele Contra plângând în iarbă după ce România fusese eliminată de Slovenia în barajul pentru CM 2002, după un meci în care el dăduse în teren totul și ceva mai mult. De pomină a rămas și corecția pe care i-a aplicat-o în același sezon, pe tunel, unui dur al fotbalului european, olandezul Edgar Davids, cu prilejul unui meci din Cupa Italiei.

Tânărul furios a devenit antrenor, iar FRF l-a ofertat cât era sub contract cu Dinamo, în septembrie 2017. Cu excepția unei cupe a României câștigate în 2013 cu Petrolul Ploiești, performanțele antrenorului Contra se lăsau așteptate. La Dinamo, nu reușise să prindă primele șase locuri. Ceea ce nu a împiedicat FRF să îi ofere un contract de 360.000 de euro pe an (sub Daum), un salt imens față de cei 150.000 de la Dinamo.

Din păcate, junele furios pare a se fi transformat într-un matur pricinos. Contra aduce mai repede cu vecinul care îți taie cauciucul dacă parchezi pe locul lui din fața blocului decât cu un fin tactician și un redutabil psiholog. Bilanțul mandatului său este atroce. Dincolo de rezultatele catastrofale, echipa nu are o așezare standard în teren. Contra oscilează după cum bate vântul între 4-4-2 și 4-2-3-1. Iar jucătorii resimt bâjbâiala tactică și gafează la rândul lor. La nivelul studierii adversarilor, superficialitatea lui Contra este proverbială.

În plus, în ultimul meci din Liga Națiunilor, anul trecut, în Muntenegru, România s-a mulțumit cu scorul de 1-0. O victorie la două goluri ar fi urcat România în urna a treia la tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului European. Ar fi astfel scăpat de o echipă de calibrul Norvegiei și ar fi înfruntat un adversar mai slab. Doar că delăsătorul selecționer habar nu avea de asta, deci tricolorii nu au forțat.

Selecția lui Contra a fost și ea contestabilă. A dat credit unor jucători ieșiți din formă, precum Grozav, și l-a sărit de la convocări o bună perioadă pe Alexandru Mitriță, autorul unor prestații excelente în campionatul nord-american MLS.

În interviuri și apariții publice, selecționerul faultează cu talpa sus limba română. Camerele de filmat l-au surprins proferând înjurături birjărești la adresa atacantului George Pușcaș, care tocmai ratase o lovitură de pedeapsă contra Norvegiei.

În fotbalul românesc postbelic, apelativul tradițional al antrenorului era nea: nea Imi (Jenei), nea Mircea (Lucescu), nea Puiu (Iordănescu). Jucătorii plecați în străinătate, mai ales în Italia anilor 90, au dorit după intrarea în antrenorat să vină cu o imagine nouă, occidentalizată. Așa a apărut și în România termenul de mister. A fost și cazul lui Contra : și-a dorit să fie mister, a ajuns doar nea Cosmin.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...