Ministerul Familiei vrea să sporească natalitatea cu vouchere și facilități fiscale. Dar nu doar lipsa banilor îi oprește pe români din a face copii

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat recent că anul trecut s-a înregistrat cel mai scăzut nivel al nașterilor de când se măsoară natalitatea în România, adică din 1930. Mai exact, numărul de nou-născuți în anul 2021 a fost de 179.854. Acest număr nu cuprinde nou-născuții români din diaspora, dar arată o imagine clară despre populația rămasă în țară.

Însă refrenul cu „cea mai mică natalitate” se tot aude de câțiva ani încoace: Dacă în 2018 am avut peste 214 mii de nou-născuți, în 2019 au fost cu aproximativ 11 mii mai puțini. Anul 2020, când a început pandemia, a fost ultimul în care România a avut peste 200 de mii de nașteri. Totuși, fenomenul nu este nici măcar atât de recent. România s-a aflat în declin demografic în ultimii 30 de ani. Din 1990 până în 2021, numărul anual al nou-născuților s-a diminuat cu aproape 135 de mii. Adică am pierdut, anual, echivalentul populației unui oraș ca Baia Mare.

În acest context, expertul în demografie Vasile Ghețău estimează că România va ajunge în 2050 o țară cu 15 milioane de locuitori, nesustenabilă din punct de vedere demografic – vom avea o populație îmbătrânită, în care vor fi din ce în ce mai puțini tineri apți de muncă, care să plătească impozite, raportat la numărul de bătrâni care intră în pensie anual.

Apărut parcă din neant la finalul anului trecut, Ministerul Familiei, în frunte cu Gabriela Firea, propune vitejește în programul de guvernare o serie de măsuri, majoritatea financiare, care  să sporească natalitatea. Problema e că în spatele lor nu e clar dacă se află o cercetare menită să afle ce-și doresc, mai exact, cuplurile din România, când vine vorba de copii.

PressOne a vorbit cu câteva dintre ele, încercând să afle dacă măsurile fiscale ar putea ajuta, cu adevărat, la creșterea natalității în România. 

„Un copil înseamnă responsabilitate, înseamnă că atunci când ridici capul de pe pernă dimineața nu mai este despre tine și nu cred că suntem pregătiți să renunțăm în viitorul apropiat la asta”

Așa își începe mărturia Roxana, de 29 de ani. Roxana locuiește în București alături de partenerul ei. Sunt împreună de 13 ani, dar nu sunt căsătoriți și nu-și doresc un copil în viitorul apropiat. Motivul este cât se poate de simplu și firesc: vor în primul rând să investească în ei, împreună și separat, atât din punct de vedere financiar cât și emoțional.

În cazul lui Vlad situația e puțin diferită. El și partenera sa au făcut pasul spre căsătorie acum doi ani și din acel moment, Vlad și-a dorit un copil. Adoră să petreacă timp cu cei mici și e genul de prieten pe care te poți baza oricând pentru babysitting. Însă Ilinca, soția lui, a simțit în tot acest timp că nu-și dorește o responsabilitate atât de mare. Iar Vlad îi împărtășește reținerile:

„Facultățile noastre au fost destul de lungi și îți dai seama că nimeni nu se gândește la asta în facultate, apoi fiecare dintre noi am lucrat la carieră. Ne doream cumva și stabilitatea financiară. Eu cel puțin provin dintr-o familie săracă și știu foarte bine ce lipsuri erau și cât de greu se chinuiau ai mei.”

I-am întrebat pe Roxana și pe Vlad cum ar arăta situația în care s-ar simți cu totul confortabili să aibă un copil. 

„Dacă am fi ajuns amândoi la nivelul profesional și financiar pe care ni-l dorim. Cred că problema pornește de fapt de la modul în care se face educația în România, neorientată spre aptitudinile fiecărui individ în parte. De aici vine și această «întârziere profesională». Atunci când ieși de pe băncile școlii există o perioadă de adaptare mult prea mare pe piața muncii. Și aici mă refer la persoanele care își doresc să facă joburi din pasiune și investesc timp în a se dezvolta în direcția asta”, spune Roxana.

Pentru Vlad răspunsul este mult mai simplu. El ne spune că piesa de puzzle care le lipsește pentru a avea un copil este, în acest moment, propria lor casă, pentru că statul în chirie nu le dă curajul să facă acest pas.

Ce vrea să facă Ministerul Familiei?

De când a fost înființat, pe 25 noiembrie 2021, Ministerul Familiei în frunte cu Gabriela Firea a fost privit în multe feluri. 

Cu amuzament de cei care nu văd sensul înființării unui astfel de minister în România. 

Cu o doză de frică de alții, care cunosc cazurile corespondentelor sale din Ungaria și Polonia, definite de măsuri populiste și încălcări ale drepturilor femeilor și minorităților sexuale. 

Cu scepticism, având în vedere că a a apărut practic din neant, fără consultări prealabile, la inițiativa UDMR. Și că ar putea să fie pur și simplu o trambulină pentru Gabriela Firea la alegerile prezidențiale din 2024. Cu toată incertitudinea care planează încă în jurul său, Ministerul Familiei a transmis de la început un mesaj clar: Primul punct pe lista sa de priorități este „stimularea natalității și a familiei”, potrivit programului de guvernare. 

Adriana Radu, fondatoarea Asociației SEXUL vs BARZA crede că „felul în care trebuie formulate măsurile nu e în termeni de «creștere a natalității», ci în sensul de «încurajarea rezilienței demografice»”. 

O nuanță subtilă, dar care ar elimina din presiunea pe care prima formulare o pune asupra tinerelor cupluri și mai ales, a femeilor. 

„În această perspectivă putem discuta despre îmbunătățirea rezilienței demografice a României prin măsuri care întăresc drepturile reproductive, în acest caz cu precădere dreptul de a decide dacă faci copii, câți copii faci, și când. Pentru femeile, bărbații și cuplurile care își doresc copii, trebuie întărite și îmbunătățite măsurile statului român care să le asigure acest drept reproductiv”, adaugă Adriana Radu, care este de asemenea membru al Consiliul Economic și Social (CES) din România.

Știm de la referendumul din 2018 că, pentru Gabriela Firea, căsătoria înseamnă exclusiv uniunea dintre un bărbat și o femeie. Judecând după acest lucru, definiția familiei nu pare să fie una mai extinsă pentru ministră, chit că în audierile din Parlament ea a oferit ca prim exemplu Ministerul german al Familiei, care are în vedere politici familiale moderne, adaptate diverselor „constelații familiale” alese de oameni. 

În planul de măsuri al Gabrielei Firea singura variație care se regăsește, tratată și ea marginal, este familia monoparentală. 

Și totuși cum își propune Ministerul să sporească natalitatea? 

Pe scurt: prin oferirea de facilități fiscale în funcție de numărul de copii, vouchere pentru servicii de educație sau sănătate, programe de credit pentru achiziționarea de locuințe, finanțări pentru mașini de șapte locuri, sprijin financiar pentru familiile vulnerabile (inclusiv cele monoparentale). 

O serie de măsuri menite să ofere tinerilor părinți mai multă securitate financiară. Și creșe, inclusiv în clădiri de birouri dacă e nevoie. 

Dar sunt aceste măsuri de ajuns ca să creeze un impact semnificativ asupra unui fenomen complex, cu multiple cauze, precum scăderea natalității? Să impulsioneze cuplurile tinere, cu precădere din zonele depopulate ale României, să facă copii? Și să-i și crească acolo? 

„Tot ce ține de familia românească trebuie privit în relație și cu alte lucruri decât, din nefericire, ceea ce ar putea face un minister”, atrage atenția Barbu Mateescu

L-am întrebat pe sociolog dacă crede că măsurile pregătite de Ministerul Familiei vor genera un efect vizibil în ameliorarea natalității:

„Nu știu în ce măsură va avea un efect colosal, dar s-ar putea să nu fie un lucru rău. În ceea ce privește Eurostatul, în câți metri pătrați avem pentru un om în România stăm terifiant. Suntem cea mai înghesuită țară din Europa. Dar nu pentru că avem o densitate colosală. Avem locuințe mici.”

În 2020, 45.8% din populația României trăia într-o locuință supraaglomerată, cu un număr mediu de 1.1 camere per persoană, potrivit Eurostat. La nivelul Uniunii Europene, media ajunge abia la 17.8%. Din acest punct de vedere, „există și un lucru foarte bun în scăderea populației. Dacă nu se schimbă teritoriul, înseamnă că ai mai mult spațiu per om”, spune sociologul.

„Mai e un lucru pe care Ministerul Familiei nu are cum să-l rezolve. Anume, o percepție cu privire la o întrebare care e foarte importantă pentru zeci de mii de oameni și care influențează potențiale nașteri: În ce lume se naște copilul meu? Ce sistem de învățământ are la dispoziție? Ce oportunități de muncă va avea după ce trece prin sistemul românesc de învățământ? Deja, pentru multe cupluri problema nu se mai pune în sensul de «n-avem bani» sau «n-avem casă»”, explică Barbu Mateescu.

„O abordare complexă s-ar uita și la alte aspecte în populația generală”, spune și Adriana Radu. „Nutriție, vaccinuri (vaccinul HPV fără de care avem cancer, care stopează posibilitatea de a avea copii), violența împotriva femeilor, mortalitatea maternă. Nivelul de educație și diferența pentru el între femei și bărbați: dacă nu e egal, trebuie făcut ceva, altfel o categorie va fi dezavantajată. De asemenea, educația trebuie să implice educație pentru egalitate de gen. În 2022 și pe viitor, femeile nu vor vrea să facă copii cu bărbați misogini care nu le respectă”, adaugă ea. 

În programul Gabrielei Firea pentru Ministerul Familiei avem doar ceva vag cu privire la violența împotriva femeilor: „recunoașterea tuturor riscurilor” la care sunt expuse persoanele în cazurile de violență domestică, campanii de sensibilizare și o linie telefonică pentru victime. 

Nimic concret, cum ar fi o optimizare a sistemelor de monitorizare în cazul ordinelor de protecție, despre care statisticile Poliției arată că în jur de o treime au fost încălcate în anii trecuți. 

Se menționează o egalitate în lista de priorități, dar nu una de gen, ci de „șanse între femei și bărbați”. Iar singura măsură propusă nu vizează educația, ci „intervenții legate de activarea și promovarea angajării, pentru facilitarea ocupării femeilor, prin îmbunătățirea angajabilității și autonomiei acestora”. 

Iar despre vaccinuri nu avem nimic. 

Stabilitatea financiară nu e de ajuns

Pe de o parte, Vlad spune că un sprijin financiar i-ar putea ajuta pe el și Ilinca să facă pasul spre a avea primul copil. Mai ales că primul lucru care simte că le lipsește este o casă a lor, iar un program de credit pentru o locuință ar putea fi o soluție. Pe de altă parte, Roxana spune că, în situația ei și a partenerului său, astfel de măsuri nu ar fi de mare ajutor.

„Nu suntem genul de persoane care cred că acestea sunt lucrurile care încurajează sau nu apariția unui copil. Nu ne-am gândit niciodată să ne stabilim într-un loc, să cumpărăm o casă, să muncim că să investim în tot ceea ce tradițional ar trebui să ofere stabilitate unui copil”, explică ea.

Amândoi sunt freelanceri, au un venit și o viață flexibilă și momentan, nu-și doresc să renunțe la asta. Programul lor poate să varieze de la zi la zi, astfel că nici ideea mai multor creșe nu simte că i-ar da un confort mai mare.

„Am să revin însă la ideea că un sistem educațional public mai dezvoltat ar crea un confort psihic și financiar pentru un viitor părinte. Creșa poate fi primul nivel educațional cu care intră în contact un copil, așa că pe lângă numărul creșelor, avantajul real ar fi calitatea serviciilor pe care le pot ele oferi.”

Maria are 31 de ani și momentan locuiește în Cluj alături de partenerul ei. Sunt împreună de 11 ani dar nu și-au dorit foarte tare un copil până acum. Ne spune că de fiecare dată când au discutat despre asta, a intervenit ceva. S-au mutat de la Iași la Cluj acum patru ani, iar acum el se pregătește să plece în Suedia. O idee pe care o ia și ea în calcul. Pentru a se simți total pregătită pentru a avea un copil, Maria ne spune că simte nevoia de „o stabilitate nu doar financiară, ci și politică și socială”.

„Mi-e frică de cine o să câștige alegerile în 2-3 ani și mă bucur că a apărut opțiunea de mutare din țară.”

Maria, 31 de ani

În Suedia, țara în care Maria se gândește să se mute alături de partenerul ei, Daniela locuiește deja de mai bine de opt ani. Ea e asistentă medicală, soțul ei lucrează în vânzări. Au devenit părinți acum trei ani, iar Daniela ne spune că experiența sarcinii a fost diferită față de ce știa din România:

„În Suedia nu întâlnești medicul decât în cazuri excepționale. Vizitele uzuale se fac la moașă. Ecografii am făcut doar două la primul copil și trei sau patru la al doilea. Erau ceva nelămuriri. Atât! Nu 15 sau 20. Plus că nu se plătesc.”

În general, sistemul medical de acolo e mult mai relaxat decât în România: „În Suedia nu ți se recomandă atât de ușor antibiotice, medicamente scumpe sau suplimente. Investigații se fac după o anamneză amănunțită și doar dacă este nevoie. Totul este gratuit pentru copii: analize, vizite la medici, investigații, spitalizări, medicamente.”

„În ceea ce privește mediul în care cresc copiii, în Suedia e unul comod. Începând de la urbanistică, care îți dă posibilitatea de a te plimba cu căruțul safe (fără borduri înalte sau fără trecere de pietoni) și terminând cu școala, facultatea care îți respectă drepturile și te tratează normal. Ai toate șansele să devii ceva sau cineva dacă termini o facultate sau chiar cursuri”, povestește Daniela.

Micuții ei sunt abia la nivelul de grădiniță, unde copiii ies afară cel puțin jumătate de oră indiferent de vreme. În plus, în fiecare zi au activități diferite care le dezvoltă inteligența emoțională, modul de a interacționa unul cu celălalt, de a se accepta. „Îi pregătesc pentru a lucra în comun. În România nu știu câte grădinițe fac lucrul acesta”, adaugă Daniela.

„Sporirea natalității este imposibilă dacă nu ne apucăm să importăm cam un milion de oameni din Mali sau Mauritania”, crede Barbu Mateescu.

„Și chiar și așa, asta va dura numai o generație. Faci o schimbare din Africa în Europa, din rural în urban. O generație mai rămâne reflexul de hai să facem mulți copii, după care dispare. E o chestie temporară. Un lucru mai relevant ar fi: copiii pe care îi avem ce fel de viață trăiesc ei? Calitate, nu cantitate. Avem o problemă imensă în România cu funcționarea familiei. Violența în familie, alcoolismul în familie. S-ar putea să fie mai bine să avem 150 de mii de copii care se nasc pe an și care să trăiască o viață mai civilizată și mai echilibrată psihic decât 230 de mii care cresc în niște familii în care violența și alcoolismul sunt la ordinea zilei.”

Formele de sprijin financiar propuse de Ministerul Familiei vor fi cu siguranță de ajutor pentru familiile tinere cu copii care vor profita de ele. Dar pot voucherele și facilitățile fiscale să încurajeze tinerele cupluri din România să facă copii într-o pondere care să scoată țara din declin demografic?

Pentru tinerii care au vorbit cu PressOne, există o sumedenie de alți factori de luat în calcul: cariera, independența, siguranța emoțională, încrederea în cei care se află la conducerea țării. Aspecte în legătură cu care un simplu minister nu poate face prea multe.

„Când o să avem o țară în care să nu existe așa un mare apetit pentru migrație, o țară spre care să se poată întoarce oameni din diaspora în numere mari, atunci se vor rezolva și multe alte probleme precum natalitatea. Ea e mai degrabă efectul unor lucruri generale. Suntem totuși o țară în care 70% cred că mergem în direcția greșită”, amintește sociologul Barbu Mateescu.

PressOne a contactat-o pe Gabriela Firea pentru a afla cum a fost conceput planul de măsuri pentru sporirea natalității din programul de guvernare, cui i se adresează și dacă în spatele său se află vreo cercetare preliminară sau o comisie de lucru. Până la momentul publicării acestui material, nu am primit un răspuns.