Mindhunter

Într-un articol publicat acum câţiva ani în The Guardian, experţi ai Universităţii din Birmingham argumentau că portretele psihologice pe care autorităţile şi oamenii legii încearcă să le alcătuiască ca să prevină diverse crime pot face mai mult rău decât bine.

Cercetătorii comportamentului uman realizează, la cererea unor instituții de stat, profiluri ale ucigaşilor neprinşi, folosindu-se de indicii găsite la locul crimelor. Numai că, de multe ori, aceste profiluri pot fi vagi şi astfel rămân irelevante.

În această logică, ele ar reprezenta un consum inutil de resurse și de timp. În cel mai bun caz, pot să aibă un impact minor într-o investigaţie, dar uneori pot chiar să deruteze sau deturneze munca poliţistului.

Împotriva acestei poziţii, articolul se încheia totuși cu exemplul lui David Canter, psiholog care, în 1986, a realizat pentru prima oară în istoria Regatului Unit o descriere a unui răufăcător, aşa cum ştim că se practică astăzi.

Este vorba despre portretul psihologic al lui John Duffy, poreclit violatorul din tren („the railway rapist”). De atunci încoace, Canter a contribuit la peste 150 de investigaţii.

De partea acestei abordări științifice și a eficienței sale se plasează şi regizorul David Fincher, producătorul noului serial de succes al platformei Netflix − Mindhunter.

Actorii Jonathan Groff (în stânga) şi Holt McCallany, într-o scenă din film.

Povestea e plasată în anii ’70 şi îi are ca protagonişti pe agenţii FBI Holden Ford (interpretat de Jonathan Groff) şi Bill Tench (Holt McCallany). Ei călătoresc prin Statele Unite pentru a intervieva criminali notorii, condamnați pe viață pentru multiple omucideri.

Asistaţi de Wendy Carr (Anna Torv), profesoară și cercetătoare de la Boston University, cei doi ne sunt prezentați ca fiind pionieri ai profiling-ului − descrierea psihologică a autorului crimei prin intermediul „urmelor” lăsate de el.

Serialul îşi trage naraţiunea, cazurile şi structura din volumul Mind Hunter: Inside the FBI’s Elite Serial Crime Unit, autobiografie a fostului agent special John Douglas.

Un prim aspect esențial este că fiecare episod începe cu o scurtă secvenţă în care apare un om de serviciu cu mustaţă (Sonny Valicenti), urmată însă de generic şi de evenimente care fac uitat acest moment.

Mentorat cu Sorin și Diana Gadola: 1.600 de euro pentru sfaturi alimentare, „deparazitări” și clisme. Administratorul clinicilor THC: „Nu vreau să fiu asociat cu diverse lucruri, dacă se întâmplă ceva”

Reporterul PressOne încearcă să facă mentorat cu soții Gadola și să se trateze de alergia la ambrozie în „clinica” THC din București. Constată că e prea scump. E sunat de administratorul medical al „clinicilor”, care se dezice imediat de patronul său.

Naționalismul extremist care acaparează și istoria: exemplul Slovaciei

În timp ce Slovacia comemorează cea de-a 80-a aniversare a revoltei naționale slovace, moștenirea acesteia este rescrisă pentru a servi agendei naționaliste de astăzi.

Fanii au intuit că personajul ar putea fi Dennis Rader, cunoscut drept BTK Killer, care a omorât zece persoane între 1974 și 1991, fiind prins abia în 2005.

Cum acţiunea serialului Mindhunter e plasată în 1977, această variantă e foarte plauzibilă și probabil că Fincher va reveni pe larg asupra personajului cu mustață în următorul sezon.

În stânga, criminalul Dennis Rader. În dreapta, actorul Sonny Valicenti.

Serialul începe lent, dar e un ritm bine ales, menţinut pe tot parcursul acţiunii.

Agentul Holden Ford ajunge la un caz în care un bărbat isteric a sechestrat o femeie. Lipsa de experienţă îl împiedică să comunice în mod eficient cu răufăcătorul. Eșuează, dar şeful lui îi simte potenţialul și îl invită să predea în cadrul academiei FBI.

Tenace şi dornic să progreseze, Holden înţelege că, pentru a se moderniza, FBI-ul trebuie să lucreze cu cei mai buni profesionişti din toate domeniile. Este o perspectivă pe care superiorii lui o refuză.

Un indiciu solid în acest sens apare în momentul când şeful său îl acuză că a anchetat un om deocamdată nevinovat, pe care îl bănuieşte fără să aibă probe: What are you? The fucking thought police?! (Cine naiba eşti tu? Poliţia gândirii?!). Această sintagmă poate fi citită și ca referinţă la romanul lui George Orwell 1984.

Dar Holden e un tip ambițios și bine intenționat. El își convinge superiorii că FBI are proceduri învechite și i se permite să înființeze un birou separat, unde îşi începe munca de clasificare a comportamentelor deviante alături de Bill Tench, cel care-l ține cu picioarele pe pământ, şi de Wendy Carr, a cărei minte ordonată va da o direcție informațiilor obținute de la condamnați.

O referinţă cinematografică clasică şi totodată scânteia care aprinde ideea lui Holden este Dog Day Afternoon (După-amiază de câine), filmul lui Sidney Lumet din 1975.

Urmărindu-l alături de noua lui iubită, studentă la psihologie (detaliu semnificativ în dezvoltarea personajului), el îşi dă seama că în trecutul oricărui criminal se află o serie de traume.

Producătorul David Fincher reușește să nu cadă în capcana serialelor poliţiste de tipul CSI. Mindhunter se menţine la un nivel mai evoluat, fiind interesat de conversații extrem de serioase între agenții FBI sau între aceștia şi psihopaţii condamnaţi pentru omucidere.

Colindând ţara pentru a instrui polițiști cu privire la procedurile FBI, Holden şi Bill contribuie şi la prinderea altor criminali.

Ușurința cu care ei rezolvă dosare noi poate fi explicată și prin dorința producătorului de a menține atenția publicului, însă Mindhunter devine astfel și un vehicul de PR pentru FBI.

De pildă, presat să mărturisească, un criminal este atenţionat de polițistul local, în prezența lui Holden şi a lui Bill: „You are talking to the FBI, mister Moran. If we want to find something out, we will” („Vorbeşti cu FBI, domnule Moran. Dacă vrem să aflăm ceva, o vom face”).

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€