Jurnal de mondial (9): unde e Messi?!

Băieţii ăştia chiar ştiu să joace fotbal. Sunt o echipă. Nu, nu Argentina, care pare stafia formaţiei dinamice şi explozive de acum patru ani.

Croaţia.

Băieţii ăştia, Rakitić, Modrić, Rebić, Strinić şi acel Vida, cu coada lui dintr-o altă epocă.

Am regăsit fotbalul-şampanie. În câteva momente scurte, dar l-am regăsit. E acolo. Poate fi ceva mai mult decât înghesuiala din propriul careu.

Croaţia a fost agresivă, omogenă, prima echipă care joacă altceva decât temporizare la acest Mondial, prima echipă care arată un fotbal implicat şi dedicat.

Am văzut agresivitate şi am văzut talentul unor executanţi veniţi parcă de nicăieri.

Rebić a prins lotul întâmplător − se zice că şi-a convins selecţionerul în ultimul moment. Şi ce forţă a naturii, ce prezenţă are acest mijlocaş de bandă: tupeu, determinare, chiar şi stil. Un gladiator.

De cealaltă parte, unde e Messi?!

Întrebarea şi-o pun toţi cei care urmăresc acest Mondial.

A ratat un penalty cu Islanda şi s-ar putea să-l coste. Dar nu numai pe el, ci o ţară întreagă, o ţară care nu ar merita să plece acasă, chiar şi numai de dragul lui Maradona, chinuindu-se în tribună. Ar fi intrat el să le arate cum îl servea pe Valdano, cum combina cu Burruchaga.

Dacă islandezii, cu portarul lor regizor, câştigă cu Nigeria, se pot înţelege din priviri cu croaţii.

Un egal le-ar duce împreună în optimi şi ar trimite acasă, la Buenos Aires, una dintre marile favorite ale acestei ediţii şi pe jucătorul care ne-a dăruit, în ultimii 10 ani, sute de faze inconfundabile.

Ce soartă… ce vis urât.

Jurnal de mondial (24): strângerea de inimă

Cupa Mondială se încheie cu sentimentul că parcă am pierdut ceva.

Jurnal de mondial (18): patru lucruri după Anglia-Columbia

Profesionalismul cu care englezii au tratat penaltiurile arată cât de mult s-a schimbat fotbalul în ultimele două decenii.