Jurnal de mondial (8): favorite așteptând fluierul final

Trei meciuri, trei goluri, nouă puncte pentru favorite.

Pare că stilul catenaccio − inventat de un austriac, Karl Rappan, în anii ’30 și perfecționat de Helenio Herrera la Inter în anii ’60 − are urmaşi peste tot.

Citeam pe un site de statistici comentariul unui microbist supărat pe sărăcia estetică a fotbalului şi nu mi-am putut opri un zâmbet amar. Spunea că Uruguay, chiar şi când joacă împotriva Arabiei Saudite, rămâne tot cea mai slabă echipă de pe teren.

Bine, asta nu i-a oprit pe băieţii lui Óscar Washington Tabárez – ce nume melodios, ce alură şi ce carieră! – să fure toate cele trei puncte. Graţie lui Luis Suárez. Azi, el, mâine, probabil, Cavani. Din ciupeală în ciupeală, până-n optimi de finală.

A urmat meciul Spaniei. Aceeaşi naraţiune. Diego Costa a ciupit și el golul victoriei dintr-o deviere care numai voluntară nu a fost.

Şi, în fine, să nu-i uităm pe portughezi, care deschiseseră ziua. Cristiano a mai dat o lecție de poziţionare și atenție totală în fazele importante.

Banul trage la ban, iar soarta ţine deseori cu cei puternici. Sunt vorbe care nu degeaba stau mereu pe buzele microbiştilor.

Dincolo de ele sunt mici şiretlicuri tactice şi o dominare psihologică: cei buni ştiu că trebuie să câştige, şi o ştie şi adversarul.

*

Până acum, World Cup 2018 înseamnă temporizare, economisirea energiei, apărări-beton şi multă încrâncenare.

Nu e de mirare că acele puţine faze care te ridică în picioare – fotbalul-şampanie – au venit de la echipe care nu aveau ce pierde (Rusia sau Mexic).

Până atunci, să-i dăm lui Ronaldo ce-i al lui, la fel ca lui Diego Costa. Oamenii ăştia aduc punctele, ei fac diferenţa. La sfârşitul zilei, nu mai contează cum a intrat mingea în poartă. Important e plus 3!

P.S. Se pare că arbitrul american care a oficiat meciul dintre Portugalia şi Maroc i-ar fi cerut tricoul lui Pepe la pauză. Cel puţin aşa susține mijlocaşul marocan Nordin Amrabat.