Jurnal de mondial (19): când nimic nu-ţi iese

În finalul primei reprize a „sfertului” Franţa-Uruguay s-a produs o înlănţuire de momente care pot destabiliza orice echipă: galbenul pentru Bentancur, singurul jucător celest care risca să nu joace în semifinale dacă primea avertisment, apoi golul lui Varane, la prima şansă a europenilor, pe urmă ratarea lui Godin într-o fază similară celei din care se deschisese scorul.

Sunt coordonatele unor neşanse peste care poţi să treci uneori, dar care, de data asta, le-au turnat plumb în ghete jucătorilor lui Óscar Washington Tabárez.

A urmat o a doua repriză în care uruguayenii au încercat, s-au zbătut, dar portarul Muslera a pus bomboana pe coliva echipei. Mâini de plastilină pentru un goalkeeper care nu greşeşte niciodată − ce poate fi mai cumplit de-atât?

A fost o după-amiază de neputinţă pentru Suárez şi ai lui. Vârful Barcelonei s-a agitat, a venit în apărare, a încercat să ajute mijlocul, dar i-a fost prea greu de unul singur.

Accidentarea lui Cavani a văduvit, poate în cel mai important moment, un mecanism de atac care funcţiona excelent şi care produsese minunăţia de gol împotriva Portugaliei.

Edinson Cavani a fost vizibil chinuit că se afla pe bancă, iar sarea pe rană i-a pus-o înlocuitorul lui, Stuani, când a sărit pe sub minge la primul gol al Franţei.

*

Cel mai emoţionant moment al meciului − şi una dintre imaginile pe care nu le voi uita de la acest Mondial − au fost lacrimile fundaşului Jose Giménez, care a început să plângă când încă mai erau câteva minute de joc.

Nu ştiu dacă am mai văzut vreun fotbalist, la un meci de o asemenea încărcătură, care să îşi arate tristeţea înainte de fluierul final, ca o recunoaştere a faptului că nu mai este timp şi că, în viaţă, niciodată nu ştii dacă vei mai avea o a doua ocazie.

A fost un moment definitoriu al acestui turneu final, produs nu de VAR sau de vreo gleznă fină, ci de dorinţa aceea totală, de ambiţia de a câştiga, alergând după fotbalişti mai talentaţi decât tine, de care te ţii doar pentru că eşti un luptător.

Şi asta este Uruguay. O echipă de luptători. Sportivi care nu se lasă niciodată, care nu ştiu ce înseamnă un meci uşor sau o fază abordată lejer. Oameni care dau totul. Mereu. Mulţumim!