Jurnal de mondial (12): când simţi că n-ai meritat

Ştirea zilei ar fi că Cristiano Ronaldo a ratat un penalty. Apoi putea primi cartonaş roşu, dar arbitrul l-a iertat. Apoi putea să piardă calificarea, dar un atacant iranian a ratat în minutul 96.

L-a iertat şi el. Şi a plâns. Am plâns şi noi pentru el.

VAR-ul a fost protagonistul acestei ultime etape din grupa B, iar la final s-a calificat „cine trebuie”.

Cele două naţionale iberice merg mai departe la braţ, trimiţând acasă outsiderele care au luptat până la sfârşit. E povestea istoriei, e povestea care se repetă mereu.

Iranienii nu au fost mai prejos, dar probabil că la început le-a lipsit încrederea. Şi-au dat seama tardiv că adversarii sunt şi ei oameni, nu zei coborâţi pe teren.

În momente ca astea realizezi încă o dată cât de important e factorul mental. Îţi reaminteşti că diferenţa o fac un vârf de gheată, o deviere sau câţiva centimetri. Mereu şi mereu…

După meci, iranienii erau pe jos, plângeau. Capetele lusitanilor se plecaseră, parcă ei părăseau competiţia.

Uneori, simţi că nu ai meritat şi eşti deznădăjduit fiindcă nu mai merge. Ştii că nu o mai poţi duce aşa, că lupii tineri vin din urmă şi te mănâncă.

Nici Spania, cu posesia ei prelungită şi cu gleznele ei fine, nu pare să mai aibă cheia. A egalat după o fază la care marocanii s-au simţit furaţi − pentru că ei nu mai voiau puncte: ei luptau pentru glorie.

E un Mondial ciudat. Toată lumea joacă sub aşteptări.